Interzice oare Sinodul I-II Ecumenic să nu fie pomenit Patriarhul?

Ce spune Sinodul I-II de la Constantinopol despre nepomernirea Patriarhului? Imagine: UJO

Unii bloggeri din BORu spun că prin nepomernirea Patriarhului se încalcă canoanele Sinodului I-II Ecumenic și prin urmare poate fi un semn de schismă. Așa să fie?

Imediat după Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) din 27 mai, unii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse au spus că decizia de a anula pomenirea Patriarhului Chiril la slujbele din bisericile BOUkr este necanonică, deoarece încalcă Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol din 861. Mai mult, făcând referință la acest canon, ei au început să acuze Biserica Ortodoxă Ucraineană de schismă.

Am scris mai devreme dacă nepomenirea numelui Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse poate fi considerată o schismă. Astăzi vom detalia înțelegerea noastră a Canonului 15 al Sinodului I-II, pentru că el a fost menționat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse în hotărârile sale din 7 iunie:  "respectarea pomenirii Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii la slujbele divine" a fost numită "o norma canonică", cu referire la aceeași regulă. În plus, vom analiza câteva argumente care oferă o înțelegere corectă atât a tradiției Bisericii, cât și a modului în care trebuie interpretat canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol.

Sinodul I-II de la Constantinopol: perioada de pomenire a doi patriarhi

Perioada istorică în care s-a ținut Sinodul I-II de la Constantinopol a fost destul de amară pentru Biserică (de la Constantinopol). Patriarhii s-au schimbat la câțiva ani, în exclusivitate foar la pofta împăraților. În 858, Patriarhul Ignatie a fost destituit și înlocuit de Fotie. În 867, Fotie a fost destituit și a fost numit din nou Ignatie. În 880, Ignatie a fost detronat și Fotie iarăși a fost ales patriarh. În cele din urmă, în 886 Fotie a fost din nou detronat și fratele noului împărat Leon al VI-lea Ștefan, la vârsta de 18 ani, a fost numit patriarh și a condus Biserica 7 ​​ani "întregi". Dar revenim la Sinod.

Sinodul Ecumenic de la Constantinopol s-a ținut de două ori în luna mai 861 sub președinția Patriarhului Fotie. La el au participat 318 episcopi, inclusiv legați papali. Actele Sinodului nu au supraviețuit, deoarece ce au fost arse de susținătorii Patriarhului Ignatie în 869. Totuși, cele șaptesprezece canoane ale Sinodului I-II de la Constantinopol fac parte din Cartea regulilor Bisericii Ortodoxe și, prin urmare, sunt documente ale acesteia, deci legi canonice.

În realitate, Sinodul a fost convocat pentru pacificarea Imperiului, pentru că oamenii credincioși erau împărțiți: unii episcopi, preoți și mireni îl pomeneau în timpul sfintelor slujbe pe Patriarhul Fotie, iar alții – pe Patriarhul Ignatie. Această dezbinare în Biserică a dus la o dușmănie atât de mare în stat, încât în cuvintele canonistului grec Ioan Zonaras, "s-a ajuns la sabie și omor". De fapt, din cauza acestei tulburări a fost închisă prima sesiune a Sinodului. Mai târziu a fost convocat un a doua sesiune, iar Sinodul, după unii istorici ai Bisericii, a fost numit din acest motiv "Sinodul I-II". În cele din urmă, Sinodul a confirmat destituirea Patriarhului Ignatie (nu uitați, el a redevenit în curând patriarh).

Canonul 15 a fost adoptat în contextul unei schisme deja existente în Biserica de la Constantinopol, când o parte a credincioșilor pomenea un patriarh, iar ceilalți – pe altul.

Astfel, Canonul 15 a fost adoptat în contextul unei schisme deja existente în Biserica de la Constantinopol, când o parte a credincioșilor pomenea un patriarh, iar ceilalți – pe altul, iar problema sacralității primatului patriarhal nu se afla în prim plan.

Ce prevede Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol?

Canonul 15 stabilește următoarele: "Regulile stabilite cu referire la presbiteri, episcopi și mitropoliți mai sunt încă aplicabile patriarhilor. Astfel încât, în cazul în care vreun presbiter sau episcop sau mitropolit îndrăznește să rupă comuniunea cu propriului său patriarh și nu pomenește numele acestuia la sfintele slujbe, în conformitate cu obiceiul stabilit și rânduit în mod corespunzător, în timpul Sfintelor Taine, înainte să fie pronunțat un verdict sinodal care ar duce la condamnarea definitivă a patriarhului, acesta creează o schismă, și Sfântul Sinod a hotărât ca o asemenea persoană dacă va fi condamnată pentru această nelegiuire să fie lipsită de orice grad de preoţie.

În consecință, această afirmaţie şi definiţie se referă la cei care sub pretextul unor acuzații de nelegiuire împotriva  întâistătătorilor săi, se îndepărtează de propriii lor primați şi provoacă schisme și perturbă unitatea Bisericii. Dar pe de altă parte, acele persoane care din cauza vreunei erezii condamnate de sfintele Sinoade, sau de părinți, se retrag de la comuniunea cu întâistătătorul lor (care adică propovăduiește în mod public erezia și învață fățiș în biserică), astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse vreunei pedepse canonice pentru că s-au ferit de orice comuniune cu așa numitul episcop înainte de a fi el condamnat de vreun verdict sobornicesc, dimpotrivă, vor fi considerați vrednici să se bucure de cinstea care li se cuvine printre creștinii ortodocși. Căci ei au sfidat nu episcopi, ci pseudo-episcopi și pseudo-învățători; și ei nu au dezbinat unitatea Bisericii cu vreo schismă, ci dimpotrivă, s-au hotărât să salveze Biserica de schisme și dezbinări".

Cunoscând contextul istoric, putem presupune că formularea dură a Canonului 15 a fost determinată în primul rând de confruntarea și vrăjmășia vremii și a avut drept scop liniștirea spiritelor și restabilirea păcii și ordinii în Biserica Constantinopolului. În același context istoric ar trebui să luăm în considerare Canonul 13, care ne vorbește despre datoria diaconilor și preoților de a-și pomeni episcopul pentru a preveni "nebunia schismaticilor de a împărți trupul lui Hristos", și Canonul 14 care îi leagă pe episcopi să-și pomenească mitropoliții: "El va fi destituit din funcție doar dacă va fi descoperit că l-a abandonat pe Mitropolitul său și a creat o schismă".

Între timp, vrăjmășia adepților lui Fotie și a adepților lui Ignatie a dispărut, dar Canoanele Sinodului au rămas. Ce înseamnătate au ele astăzi?

Potrivit Canonului 15, ruptura de patriarh este exprimată prin:

  • întreruperea comuniunii cu el,
  • încetarea pomenirii numelui său "după obiceiul stabilit și rânduit în Dumnezeeștile Taine".

Aici trebuie de subliniat că "apostazia de la comuniunea" cu patriarhul trebuie înțeleasă ca o ruptură a comuniunii euharistice cu el. Astfel, refuzul de a pomeni numele Patriarhului (care poate fi considerat ca schismă) este o consecință sau o expresie a unui refuz de a se împărtăși împreună cu Patriarhul. Cu alte cuvinte, nepomenirea Patriarhului, dacă nu a fost anunțată în prealabil o rupere a comuniunii euharistice, nu este o schismă.

Nepomenirea Patriarhului, dacă nu a fost anunțată în prealabil o rupere a comuniunii euharistice, nu este o schismă.

Pe de altă parte, refuzul de a coliturghisi cu Patriarhul, potrivit aceluiași Canon 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol, poate fi justificat numai în cazul:

  • propovăduirea deschisă a unei erezii de către patriarh,
  • condamnarea sinodală a acestei erezii.

În zilele noastre, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană au refuzat comuniunea euharistică cu Bisericile care au recunoscut BOaU. Dar aceeași Biserică Rusă nu acuză oficial de erezie nici Fanarul, nici alte Biserici grecești. Prin urmare, este posibilă "întreruperea comuniunii" nu numai din cauza ereziei. Da, acesta este deja domeniul relațiilor interbisericești, dar avem o singură Euharistie. Și dacă este îngăduit să se rupă unitatea euharistică nu numai din cauza ereziei, cu atât mai mult este posibilă încetarea pomenirii numelui Patriarhului din alte motive decât cele dogmatice. De exemplu, conform vechilor  practici ale Bisericilor Locale Autocefale.

Practica pomenirii în alte Biserici

În Biserica Greacă, Biserica Ciprului și în alte Biserici de tradiție greacă, preotul îl pomenește doar pe episcopul conducător, iar episcopul îl pomenește pe Întâistătător. Biserica Română și Biserica Sârbă au același "model". Susținătorii pomenirii obligatorii consideră că Canonul 15 permite o astfel de practică deoarece prevede ca numele Patriarhului să fie pomenit "în conformitate cu obiceiul stabilit și rânduit în mod corespunzător". Adică deoarece în Bisericile menționate mai sus "obiceiul stabilit" le permite preoților să nu pomeneasca numele Patriarhului, deci ei nu-l pomenesc. Și din moment ce în Biserica Ortodoxă Rusă si în Biserica Ortodoxă Ucraineană (la fel ca în Biserica Georgiană), "ritul" este diferit, el trebuie îndeplinit cu strictețe.

Dar problema este că textul grecesc al Canonului 15 al Sinodului I-II spune că toți sunt obligați să pomenească numele Patriarhului. Citim: „καὶ μὴ ἀναφέρει τὸ ὄνομα αὐτοῦ, κατὰ τὸ ὡρισμένον καὶ τεταγμένον” ("nu-i va pomeni numele, așa cum este rânduit și stabilit"). Este evident însă că "ordonarea" se referă la pomenirea "numelui" și nu a "rangului". Totuși, dacă această regulă se aplică în general tuturor episcopilor și preoților, și nu celor pe care îi privește în mod direct, se poate concluziona că Bisericile de tradiție greacă, precum și Biserica Ortodoxă Română și Sârbă timp de secole au încălcat aceasta regulă, și că toți preoții lor care îi pomenesc doar pe episcopii conducători sunt schismatici. Este clar că toate aceste Biserici nu vor accepta o astfel de formulare a întrebării, deoarece ei cred că Canonul 15 al Sinodul I-II de la Constantinopol nu se aplică tuturor preoților fără excepție. Atunci la cine se referă și cum, în acest caz, ar trebui să fie înțeles?

Ce spun canoniştii Bisericii despre Canonul 15?

Dacă luăm în considerare interpretările acestui canon de către unii canonişti celebri, precum Zonaras şi Balsamon, toate se pot rezuma la teza că nu se poate întrerupe comuniunea cu Patriarhul decât dacă acesta din urmă propovăduieşte erezia. Zonaras susține că canonul vorbește despre "cei care, sub pretextul unei acuzații, se despart de primații lor și rup unitatea Bisericii din cauza anumitor acuzații, să zicem, de curvie sau sacrilegiu, sau hirotonire pentru bani, sau ceva de genul acesta".

Balsamon scrie că "toate acestea se întâmplă atunci când cineva, în legătură cu cutare sau cutare caz de acuzație, își condamnă singur episcopul și se desparte de el, și astfel rupe unitatea Bisericii".

Cu alte cuvinte, ambii spun că comuniunea cu Patriarhul nu trebuie ruptă din alte motive decât cele dogmatice, dar tac dacă acest canon îi obligă pe TOȚI preoții Bisericii să pomenească numele Patriarhului.

Răspunsul la această întrebare îl găsim la un alt canonist, Sfântul Nicodim Aghioritul.

Explicând Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol, el scrie: "dacă vreun presbiter, episcop sau mitropolit va întrerupe comuniunea cu propriului său Patriarh și nu-i pomenește numele conform obiceiului (aceasta se aplică numai mitropolitului; căci presbiterul pomenește numai numele episcopului său, iar episcopul pomenește doar numele mitropolitului său), înainte de înainta acuzațiile împotriva Patriarhului la Sinod și înainte de a afla că a fost sobornicește condamnat — trebuie destituit din funcție: episcopii și mitropoliții de la slujirea arhierească; preoţii – să fie opriți de la săvârșirea Sfintelor Taine. Dar aceste prevederi sunt valabile atunci când preoții se despart de episcopii lor, sau episcopii se despart de mitropoliții lor, sau mitropoliții se despart de patriarhii lor, din cauza anumitor crime, să zicem de curvie, de sacrilegiu și de alte nelegiuiri grave".

Astfel, după spusele Sfântului Nicodim, acest canon vorbește "doar" despre mitropolitul care încetează să pomenească numele Patriarhului înaintea unui proces sobornicesc împotriva lui și, în același timp, îl acuză de crime care nu țin de erezie. În această interpretare, ne interesează rânduiala de pomenire descrisă de Sfântul Nicodim: preotul îl pomenește pe episcopul său, episcopul îl pomenește pe mitropolit, iar mitropolitul îl pomenește pe patriarh. Cu alte cuvinte, Sfântul Nicodim Aghioritul nu crede că Sinodul I-II de la Constantinopol îi obligă pe toți să pomenească numele Patriarhului în timpul Liturghiei și tocmai această interpretare a Canonului 15 al acestui Sinod este tipică pentru greci.

Sfântul Nicodim Aghioritul nu crede că Sinodul I-II îi obligă pe toți să pomenească numele Patriarhului în timpul Liturghiei.

Totuși, susținătorii pomenirii obligatorii pot argumenta că canonul vorbește despre presbiteri, adică aceștia ar fi obligați să-l pomenească pe Patriarh. Foarte corect, sunt. Dar numai atunci când Patriarhul este arhiereul lor conducător (oare nu acest lucru este indicat de pronumele "lor" – "să-l pomenească pe Patriarhul lor"?). De exemplu, Patriarhul Chiril este episcopul conducător al eparhiei Moscovei, ceea ce înseamnă că toți preoții și episcopii care fac parte din clerul acelei eparhii sunt obligați să-i pomenească numele în timpul Sfintei Liturghii.

Concluzii

  1. Sinodul I-II de la Constantinopol a fost convocat pentru a pune capăt tulburărilor și schismei care au apărut după destituirea din scaunul patriarhal a Sfântului Ignatie, ai cărui susținători au refuzat să-l recunoască pe Fotie ca patriarh.
  2. Sinodul a arătat că schismă s-a declanșat nu atât din cauza încetării pomenirii numelui Patriarhului, cât din cauza întreruperii comuniunii euharistice cu el ca urmare a acuzațiilor de natură morală sau canonică, și nu în urma ereziei.
  3. Sinodul nu l-a obligat pe fiecare preot să pomenească numele patriarhului, iar Canonul 15 al Sinodului, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul, se referă la mitropolit, nu la toți presbiterii și episcopii în general.

Astfel, Biserica Ortodoxă Ucraineană la Sinodul de la Teofania, fără a-l acuza de erezie pe Patriarhul Chiril și fără a întrerupe comuniunea euharistică cu el, a revenit la vechea practică de a înălța numele Întâistătătorului la slujba divină și nu a provocat nicio schismă.

P. S. Desigur, discuția despre pomenirea Patriarhului în contextul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Teofania nu poate fi exhaustivă fără a se trece la identificarea cauzelor practicii pomenirii care funcționează în Biserica Ortodoxă Rusă. Și acesta va fi subiectul următorului nostru articol.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Susțineți apelul Preafericitului Mitropolit Onufrie de a opri războiul și de a organiza un schimb de prizonieri?
da, Biserica trebuie să facă totul pentru încetarea războiului
81%
nu, trebuie să luptăm până la victoria deplină
5%
trebuie să ne rugăm - politicienii trebuie să se ocupe de război
14%
Total voturi: 21

Arhiva

Система Orphus