Fanarul se îndreaptă cu viteză spre o nouă unire și la propriul său eșec

Ierarhii Fanarului îl numesc pe Papa Primatul lor. Imagine: UJO

Un ierarh al Fanarului l-a numit pe Papa Primatul său și i-a luat binecuvântarea pentru slujire, căci "unirea catolicilor cu ortodocșii se apropie de linia de sosire".

La sfârșitul lunii mai 2021, nou numitul Mitropolit al Italiei și Exarhul Europei de Sud al Patriarhiei Constantinopolului Policarp (Stavropoulos) a avut audiență la Papa Francisc. După aceea, el a acordat un interviu agenției de știri Vatican News, în care a declarat fără urmă de diplomație că unirea cu Roma va avea loc în viitorul apropiat.

Screenshot de pe site-ul Vatican News

Statutul întâlnirii

Nu este nimic condamnabil în faptul că un ierarh nou numit într-o eparhie care se află pe teritoriul unei țări dominate de o altă religie sau confesiune, se întâlnește cu conducătorul acestei confesiuni. Aceasta este o practică diplomatică obișnuită la care liderii religioși apelează foarte des, dacă nu întotdeauna.

De regulă, scopul acestor vizite este pacea și cooperarea interconfesională (desigur, acolo unde canoanele religioase o permit). Dar vizita Mitropolitului Policarp la Papa Francisc a avut un statut absolut diferit. Mitropolitul Policarp a comunicat despre această audiență: "A fost o întâlnire foarte cordială a fiului cu tatăl său iubit, o întâlnire a unui episcop cu primatul și patriarhul său. Sfântul Părinte are o inimă generoasă, o inimă sinceră, i-am mulțumit pentru mesajul încurajator pe care mi l-a trimis pentru înscăunarea mea și i-am cerut binecuvântarea papală pentru slujirea mea de data aceasta ca episcop și din nou în Italia...".

A fost o întâlnire foarte cordială a fiului cu tatăl său iubit, o întâlnire a unui episcop cu primatul și patriarhul său. I-am cerut binecuvântarea papală pentru slujirea mea.

Mitropolitul Policarp despre întâlnirea sa cu Papa Francisc

Adică această întâlnire  avut statutul de întâlnire a "episcopului cu întâistătătorul său". Aici trebuie acordată o atenție specială cuvântului "al său". Mitropolitul Policarp îl consideră pe Papa Francisc ca primat al său. Se pune întrebarea: în ce confesiune slujește Mitropolitul Policarp – ortodoxă sau catolică? Din cuvintele sale rezultă că ar fi catolic. Această afirmație este confirmată de încă un moment: Mitropolitul Policarp consideră că pentru slujirea sa de episcop este necesar să primească "binecuvântarea papală".

Dacă ar fi să ne referim la uniile istorice care au fost încheiate atât de ierarhii Patriarhiei Constantinopolului din 1274 (Unirea de la Lyon), și din 1439 (Unirea de la Ferrara-Florența), cât și de către ierarhii mitropoliei Kievului în 1596 (Unirnea de la Brest), iar problema cheie în toate acestea a fost recunoașterea autorității papei. Adoptarea doctrinei catolice, a normelor morale și a altor "latinisme" au fost cusute într-o formă unitară – recunoașterea papei ca primat și cap suprem. După cum puteți vedea, mitropolitul Policarp a mărturisit exact aceasta, și cel mai interesant este că a mărturisit personal acest lucru – nimeni nu l-a forțat să vorbească. Repetăm, el a spus literalmente că îl recunoaște pe Papa Francisc ca primatul al SĂU. Astfel, mitropolitul Policarp a recunoscut că este un uniat adevărat.

Dacă Mitropolitul Policarp îl numește pe Papa primat al SĂU, atunci apare întrebarea: în ce confesiune slujește – ortodoxă sau catolică? 

Care este pericolul unirii?

De la exterior, unirea nu pare a fi înfricoșătoare. Nu trebuie să mergem departe, este suficient  să aruncăm o privire la uniații noștrii ucraineni. Se fac slujbe în biserici, la ele participă oameni, în special în Vestul Ucrainei. Ierarhii și clerul spun cuvinte frumoase, oamenii se roagă și fac unele fapte bune (nu vom vorbi despre cele rele). Dar toată această imagine splendidă se sfarămă de cuvintele Sfântului Ciprian de Cartagina: "Pentru cine Biserica nu este mamă, nici Dumnezeu nu le este tată". Biserica pe pământ există și a existat întotdeauna după cuvântul Domnului: "...voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui...." (Matei, 16:18). Există așa cum a fost creată de Duhul Sfânt în ziua Rusaliilor și întemeiată prin propovăduirea apostolică. Această Biserică este vizibilă, tangibilă și unică. Se poate intra în Ea prin Sfântul Botez sau poți cădea din Ea prin săvârșirea unui păcat de moarte, inclusiv prin păcatul ereziei.

Atât Ortodoxia, cât și catolicismul pretind că poartă numele de "Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească Biserică (Crezul), dar numai una dintre ele este astfel. Unul dintre semnele adevăratei Biserici, printre altele, este "caracterul primordial" credinței sale, adică dogmatica formată în primele zile ale creștinismului. Și numai după acest indiciu catolicismul nu poate afirma că crede așa cum a crezut dintotdeauna. Dogma purcederii Duhului Sfânt de la Fiul (filioque) a fost introdusă definitiv de către latini în crezul Niceo-Constantinopolitan abia în secolul al XI-lea, ceea ce împreună cu declarația supremației papei în întreaga Biserică a provocat îndepărtarea latininilor de la Biserică în 1054. Pe lângă aceste două erori, latinismul de-a lungul istoriei milenare a existenței sale în afara Bisericii a săvârșit o serie întreagă de erori. Putem face o scurtă cunoștință cu ele în articolul "Unde au greșit catolicii", sau și mai pe scurt, iată-le:

  • purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și Fiul, ceea ce înseamnă micșorarea Divinității Duhului Sfânt;
  • afirmația că Papa este capul vizibil al Bisericii, ceea ce înseamnă înlăturarea lui Iisus Hristos de la conducerea Bisericii;
  • pervertirea înțelegerii esenței mântuirii: în loc ca Hristos să vindece natura umană stricată, omul este pur și simplu izbăvit de pedeapsă;
  • dogma neprihănitei zămisliri a Presfântei Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Presfânta Născătoare de Dumnezeu nu avea nevoie de Mântuitor;
  • dogma purgatoriului care pervertește învățătura inițială despre soarta după moarte a celor adormiți;
  • metoda practicată de rugăciune senzuală, care este strict interzisă de asceții ortodocși și care este numită înșelăciune;
  • imaginea practicată a ascezei, care este recunoscută de părinții ortodocși ca o rătăcire;
  • afirmația despre evoluția dogmatică care permite introducerea unor dogme noi și reinterpretarea celor vechi la propria discreție.

Toate acestea pot fi ascunse cu succes în spatele veșmintelor ortodoxe, a riturilor ortodoxe, și în general prin latura exterioară. Prin urmare, continuând să răspundem la întrebarea – care este pericolul unirii, putem spune că prin nimic atunci când vorbim despre aspectul exterior, dar în același timp esența unirii este o trădare a Ortodoxiei nu numai la nivelul doctrinar, dar sub în multe alte aspecte. Prin acceptarea unirii, orice persoană, fie că este ierarh sau un simplu mirean, devine străină de Biserica lui Hristos, cu toate consecințele care rezultă pentru mântuirea sufletului. În vocabularul modern, cuvântul "identitate" este foarte la modă. Deci, acceptarea unirii cu catolicismul este distrugerea completă a identității ortodoxe.

Acceptarea unirii cu catolicismul este distrugerea completă a identității ortodoxe.

A treia unire va fi

În pofida eșecului total și necondiționat al Unirii din Lyon și al Unirii de la Ferraro-Florența, Patriarhia Constantinopolului se îndreaptă în plină viteză spre a treia unire care va avea loc cel mai probabil în 2025. Mai multe despre aceasta găsim în articol "Fantoma celei de-a treia uniri cu catolicii nu mai este o fantomă". Mitropolitul Policarp a vorbit și el cu sinceritate despre acest lucru: "Ceea ce este uimitor, este faptul că apropierea, gesturile, inițiativele Papei Francisc și ale Patriarhului Bartolomeu sunt autentice și departe de orice aspecte lumești sau momente spectaculare. Aceștia sunt doi oameni care împărtășesc aceleași gânduri și sentimente. Ei înțeleg că trebuie să acționeze împreună spre beneficiul omenirii noastre agitate, care a fost afectată recent de criza de sănătate și de criza economică cauzată de pandemia de coronavirus. Calea catolicilor și a creștinilor ortodocși spre unitatea deplină sub îndrumarea Duhului Sfânt se apropie de linia de sosire. Cred că acest obiectiv a fost deja realizat la nivelul credincioșilor, iar acest lucru este mai important decât la nivel instituțional".

Calea catolicilor șia  creștinilor ortodocși către unitatea deplină sub îndrumarea Duhului Sfânt se apropie de linia de sosire.

Mitropolitul Policarp

Aici ar trebui să fim atenți la problemele cu care, potrivit mitropolitului Policarp, se confruntă Ortodoxia și catolicismul. Aceaste sunt "criza economică și criza de sănătate". Nici un cuvânt despre păcatul care roade neamul omenesc, nici un cuvânt despre moarte care stăpânește omenirea, nici un cuvânt despre comuniunea omului cu Hristos prin Taine! Numai asistența medicală și economia sunt importante. Acest lucru vădește foarte elocvent conștiința religioasă a arhiereului Patriarhiei Constantinopolului. Mai mult, el nu a acordat un interviu unei publicații seculare, ai cărei cititori sunt abia interesați de problema mântuirii sufletului. Interviul a fost acordat principalei agenții de știri a Vaticanului, publicației religioasă Vatican News.

Cuvintele conform cărora "calea catolicilor și creștinilor ortodocși către unitatea deplină <...> se apropie de linia de sosire" confirmă din nou ipoteza că Vaticanul și Fanarul au o viziune foarte clară asupra momentului realizării unirii și un plan de acțiune. Mai mult, acești termeni nu se calculă decenii, ci în câțiva ani. Atât Patriarhul Bartolomeu, cât și Papa Francisc sunt hotărâți să intre în istorie ca unificatori ai Ortodoxiei cu catolicismul. De fapt, termenul "unire" nu este foarte potrivit aici, sau mai degrabă, deloc nu se potrivește. Nu se intenționează o "unificare". Va fi o ALIPIRE a trădătorilor Ortodoxiei cu latinii, așa cum a fost în toate unirile istorice anterioare, cu recunoașterea autorității papei și acceptarea directă sau indirectă a tuturor erorilor catolicismului, enumerate mai sus. De asemenea, Mitropolitul Policarp vorbește despre aceasta foarte clar, subliniind  "binecuvântarea papală pentru slujirea" Mitropolitului Policarp ca episcop, ceea ce constituie un argument solid în acest sens.

Nu se intenționează o "unire". Va fi o ALIPIRE a trădătorilor Ortodoxiei cu latinii și recunoașterea autorității Papei, așa cum a fost în toate unirile istorice anterioare.

Catastrofa Patriarhiei Constantinopolului

Istoria ne învață că nu ne învață nimic. Această propoziție ironică este destul de aplicabilă actualilor ierarhi ai Patriarhiei Constantinopolului. Rezultatul unirilor deja menționate de la Lyon și Ferraro – Florența a fost că clerul și oamenii bisericii le-au respins, iar ierarhii care au semnat sub aceste uniri, au devenit purtători ai stigmatului trădării și rușinii. Ei nu au fost acceptați în eparhiile lor, mulți refuzau coslujirea cu ei și în cele din urmă mulți dintre ei s-au căit pentru faptele lor. Acum fanarioții doresc să încerce să calce în aceeași capcană. Dar ei pot să nu simtă durere de la căderea în această capcană, așa cum s-a întâmplat înainte. Unele circumstanțe sugerează gândul că unirea care se apropie ar putea avea mai mult succes decât cele care au precedat: în pofida faptului că atât Patriarhul Bartolomeu, cât și mulți alți ierarhi ai Patriarhiei de la Constantinopol în ultimii ani au trimis în mod constant mesaje societății despre unirea cu Vaticanul, aproape că nu auzim obiecții la aceasta din sânul Patriarhiei Constantinopolului. De asemenea, nu am auzit proteste semnificative împotriva amestecului Fanarului în problemele bisericești din Ucraina. Probabil acest lucru se datorează faptului că Patriarhul Bartolomeu, încă de la începutul slujirii sale ca Patriarh, a urmat o politică de instituire la catedrele arhierești a oamenilor loiali lui.

În pofida faptului că atât Patriarhul Bartolomeu, cât și și mulți alți ierarhi ai Patriarhiei de la Constantinopol în ultimii ani au trimis în mod constant mesaje societății despre unirea cu Vaticanul, aproape că nu auzim obiecții la aceasta din sânul Patriarhiei Constantinopolului.

Dar destul de răsunătoare sunt protestele din partea altor Biserici Autocefale, inclusiv a Bisericilor care sunt asociate deseori cu așa-numitul grup elen. Cel mai recent protest viu este o scrisoare deschisă pe care Mitropolitul Serafim (Mentzelopoulos) de Pireu al Bisericii Ortodoxe a Greciei a scris-o pentru agenția Vatican News ca răspuns la interviul cu Mitropolitul Policarp. În această scrisoare el s-a exprimat destul de dur cu privire la cuvintele mitropolitului Policarp: "De asemenea, nu ne miră faptul că sentimentele pe care Policarp le simte față de Papa sunt ca "ale fiului față de tatăl său iubit. Faptul că îl consideră ca tată pe un eretic și uzurpator al tronului patriarhal al Romei sau pe oricine altcineva este problema personală a lui Policarp. Dar ne uimește faptul că Policarp care este numit episcop al Bisericii Ortodoxe, îl numește pe eresiarhul nepocăit Patriarh al său".

Uimit de mărturiile foarte sincere ale mitropolitului Policarp, Mitropolitul Serafim ridică întrebarea – de unde mitropolitul Policarp știe că "drumul ortodocșilor și al catolicilor către unitatea deplină se apropie de linia de sosire": "Știe el ceva ce este ascuns pentru credincioși? Nu a "descoperit" cumva un "secret" care o să ne uimească odată ce "unirea bisericilor"? Cât de fundamentate sunt zvonurile despre viitoarea "unire"?.

Mai există o circumstanță care nu i-a învățat nimic pe fanarioți. Probabil, în planurile lor privind "a treia unire" ei speră că Departamentul de Stat american îi va ajuta să realizeze aceste planuri, deoarece unirile anterioare tot au fost propulsate de autoritățile laice. Dar faptul că Departamentul de Stat al SUA, în rezultatul a aproape trei ani de eforturi, nu a fost capabil să convingă majoritatea Bisericilor Autocefale să recunoască BOaU, sugerează ideea că el nu este atât de atotputernic și este naiv să credem că cu al ajutorul lui va fi posibil de subjugat Bisericile Autocefale în cazul unirii cu Roma. În realitate, chiar și în Bisericile "grecești" sunt mult mai puțini oameni care doresc să adere la unire, față de cei care doresc să afirme superioritatea Patriarhiei Constantinopolului în lumea Ortodoxă. Căci una este să afirmi măreția elenismului în cadrul Ortodoxiei, dar cu totul altceva este să trădezi Ortodoxia și să te supui Vaticanului. Deși primul moment la fel contrazice Evanghelia, dar cel de-al doilea este complet bizar.

Prin urmare, putem presupune că nu sunt atât de mulți arhierei care vor dori să adere la aventura Patriarhului Bartolomeu privind cea de-a "treia unire". Poate că majoritatea arhiereilor din Patriarhia sa a Constantinopolului îl vor urma, dar în alte Biserici Autocefale va apărea o opoziție foarte puternică, întărită de argumente teologice, analogii istorice și autoritatea spirituală a unor ierarhi precum Mitropolitul Serafim de Pireu, Mitropolitul Atanasie de Limassol și mulți alții. Acest lucru este valabil mai ales pentru Muntele Athos, a cărui autoritate este încă destul de solidă, deși a fost totuși zdruncinată din cauza recunoașterii de către unele mănăstiri a BOaU. Putem presupune că majoritatea mănăstirilor athonite se vor opune unirii.

Drept urmare, pe susținătorii unirii îi așteaptă același sfârșit rușinos ca și pe predecesorii lor,  cu stigmatul trădării și al rușinii care, desigur, se spală printr-o pocăință sinceră. Este exact acea pocăință la care Mitropolitul Serafim al Pireului îl cheamă pe Mitropolitul Policarp în scrisoarea sa:

"Recunoașterea greșelii noastre, pocăința noastră nu este un act de lașitate, ci principala virtute creștină și un act de eroism!"

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Ce părere aveți despre scuzele Papei față de ortodocși pentru erorile catolicilor?
a cere scuze este un lucru bun, văd aici un semn de prietenie
0%
să renunțe la dogmele BRC, atunci îl voi crede
0%
este doar o politețe diplomatică
100%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus