Unde este condus poporul nostru?

Vladimir Zelenski. Imagine: UJO

Autoritățile ucrainene manifestă predilecție pentru BOaU, susținând în același timp ideologiile anticreștine: LGBT, transgender, eutanasierea. Nu e o contradicție aici?

Autoritățile din Ucraina iau măsuri din ce în ce mai sigure pentru a pune în aplicare în țară ideologia liberală pe care o impun așa-numitele țări avansate din Occident. Este vorba despre ideologia egalității de gen, drepturile LGBT, legalizarea marijuanei și multe altele. Dar în același timp, cei de la putere susțin activ Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU schismatică), întreprind vizite la Fanar și pretind că Ortodoxia este foarte dragă inimii lor. Ce construiesc totuși autoritățile ucrainene? În ce direcție conduc poporul nostru?

Autoritățile susțin Ortodoxia?

În primul an de guvernare, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a distanțat de subiectul religios și și-a demonstrat hotărârea de a îndeplini întocmai prevederile Constituției Ucrainei, potrivit cărora statul nu are dreptul să se amestece în treburile bisericești. Dar la un an după preluarea mandatului, politica președintelui s-a schimbat la 180 de grade. Simpatiile lui Zelenski au început clar să ia direcția spre BOaU. În octombrie 2020, președintele a vizitat personal Fanarul și l-a invitat pe Patriarhul Bartolomeu la Kiev pentru a sărbători cea de-a 30-a aniversare a Independenței statului ucrainean.

https://spzh.news/mediafiles/gbPfWD/thumbs/EsVFSI_60142236c55567_76891549-tmb-720x411xfill.jpg
Vladimir Zelenski și conducătorul Fanarului. Imagine: BBC

Mergând pe urmele președintelui, prim-ministrul D. Șmâgal a efectuat, de asemenea, o vizită la Fanar pentru a declara Fanarului că oferă BOaU sprijin deplin în plan social și economic. Să omitem faptul că sprijinul BOaU de către stat constă deseori în reînregistrarea ilegală a comunităților și în îngăduința tacită pentru acapararea forțată a lăcașurilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către radicali. Ne vom concntra atenția asupra acestei declarații a premierului D. Șmâgal: "Acordarea Tomosului de autocefalie a deschis perspective noi pentru o dezvoltare mai armonioasă a creștinismului pe tărâmurile ucrainene pentru, o satisfacție mai deplină a necesităților spirituale ale credincioșilor care aparțin tradiției duhovnicești bizantine".

Se creează impresia că autoritățile ucrainene sunt impregnate de ideea bizantină a simfoniei statului și a Bisericii și încearcă într-o anumită măsură să o aplice în practică. Este logic să presupunem că dacă statul oferă un astfel de sprijin unei organizații religioase care se numește Biserică Ortodoxă, atunci întreaga politică internă a statului ar trebui să se bazeze pe poruncile Evangheliei, cultura Ortodoxă și valorile tradiționale care vor fi fie cultivate în societatea ucraineană.

Totuși, realitatea nu este deloc așa. Să trecem în revistă ce fel de inițiative legislative sunt discutate în prezent în Rada Supremă.

Parteneriatul Biarritz

În septembrie 2020, Ucraina a primit statutul oficial de participant la așa-numitul parteneriat Biarritz, denumirea completă fiind Biarritz Partnership for Gender Equality. Soția președintelui, Elena Zelenski, promovează personal această direcție.

https://spzh.news/mediafiles/images/image-20200918135921-1.jpeg
E. Zelenski la Forumul celui de-al treilea Congresul al femeilor din Ucraina

Parteneriatul Biarritz impune țărilor în curs de aderare următorii pași:

  • asigurarea parității de gen în delegațiile naționale, ministeriale și reprezentative;
  • sprijinirea ONG-urilor, grupurilor feministe și a organizațiilor necesare pentru realizarea egalității de gen;
  • realizarea unei campanii educaționale cuprinzătoare despre sexualitate și relații sănătoase în școli și în afara lor;
  • asigurarea accesului la mijloace contemporane de contracepție și serviciile de avort în condiții de siguranță;
  • eliminarea stereotipurilor de gen și a normelor sociale, inclusiv a ideilor de bărbăție care sunt dăunătoare tuturor genurilor;
  • punerea la dispoziție a concediilor de maternitate pentru părinții de același sex.

În același timp, pentru implimentarea principiilor Parteneriatului Biarritz, statul se obligă să facă alocări de fonduri din bugetul de stat în acest scop în valoare de 0,7% din venitul național brut. Pentru comparație: potrivit șefului Comitetului pentru asistență medicală în Rada Supremă, Mihail Raduțkii Ucraina alocă aproximativ 3% din produsul intern brut pentru întregul sistem de sănătate.

Eutanasiea și "sinuciderea asistată"

Legalizarea eutanasierii și a "sinuciderii asistate" este prevăzută de Concepția actualizării a Codului civil al Ucrainei, propus de un grup de juriști condus de vicepreședintele Radei Supreme Ruslan Stefanciuk.

Screenshot Concepția actualizării Codului civil al Ucrainei

Aceste inovații sunt o luptă clară împotriva lui Dumnezeu și un păcat împotriva poruncii "Să nu ucizi", în timp ce "sinuciderea asistată" este un păcat care nu poate fi tămăduit prin pocăință. Practica recurgerii la eutanasie în alte țări arată ilustrativ scenariul după care se desfășoară situația. La început, plecarea voluntară din viață este acoperită cu o întreagă listă de cerințe, dintre care principalele sunt vârsta înaintată, o boală incurabilă, suferința din cauza durerii insuportabile și dorința conștientă de a muri. Și totul se încheie cu practica Elveției, unde oricine poate renunța la viață pentru 4000 de euro, iar efectuarea eutanasierii este permisă nu numai lucrătorilor medicali. Șase firme oferă servicii de "sinucidere asistată", iar Elveția a devenit Mecca turismului de sinucigași.

Legalizarea marijuanei

La fel ca și în problemele precedente, legalizarea marijuanei, potrivit autorităților, urmărește un scop extrem de bun. Ideea este de a permite doar canabisul medical și numai pentru anumite prescripții medicale. În același timp, procedura trebuie să îndeplinească o serie de cerințe. Facilitarea accesului la marijuana trebuie să atenueze suferința multor pacienți. Dar în realitate totul este foarte diferit.

Potrivit polițiștilor implicați în lupta împotriva traficului de droguri, unul dintre principalii beneficiari ai legalizării marijuanei vor fi autoritățile criminale din sudul Ucrainei care controlează cultivarea canabisului: "Dacă marijuana va fi legalizată, atunci plantațiile de marijuana din sud-vestul regiunii Odesa vor deveni mult mai mari decât sunt acum. Cultivarea canabisului este mai profitabilă decât cultivarea grâului. Și toate acestea vor fi deținute de cei care îl cultivă acum. Infractorii așteaptă cu nerăbdare legea legalizării". Iar șeful adjunct al Consiliului Regional din Odesa, Iuri Dimcioglo, susține că principalii consumatori de canabis nu vor fi bolnavii, ci dependenții de droguri: "Eu personal sunt împotriva legalizării, deoarece presupun că cea mai mare parte a marijuanei "medicale" va fi vândută conform prescripțiilor false pentru cei dependenți de droguri".

O consecință inevitabilă a legalizării marijuanei va fi, prin urmare, o creștere semnificativă a persoanelor dependente de droguri în Ucraina. În același timp, mulți consideră că marijuana este un drog inofensiv, a cărui utilizare nu duce la consecințe ireversibile. Cu alte cuvinte, pragul de utilizare a acestui drog a fost mult redus, ceea ce înseamnă că mulți oameni pot fi implicați în utilizarea acestuia, în special tinerii sau adolescenții.

Legalizarea folosirii armelor

Rada Supremă examinează concomitent mai multe proiecte de lege, care prevăd legalizarea armelor de foc cu țeavă scurtă. Ultimul dintre ele, proiectul de lege nr. 4335, a fost introdus în noiembrie 2020. Principalul argument al susținătorilor legalizării armelor este că "băieții răi" dețin deja arme, deși ilegal (numărul de "arme" neînregistrate în Ucraina, potrivit diferitelor estimări, ajunge până la 5 milioane), dar cetățenii corecți nu au arme și, prin urmare, nu se pot apăra. În teorie, se crede că dacă infractorul nu știe dacă victima sa este înarmată sau nu, atunci nu va îndrăzni să comită crima. În practică, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Numeroase cercetări în domeniul psihologiei și criminologiei arată următoarele.

În primul rând, deținerea unei armelor și capacitatea de a o folosi presupune o diferență mare. Dacă persoana nu știe să folosească arma, dacă nu a urmat o pregătire corespunzătoare, atunci această armă va fi un obiect absolut inutil pentru ea.

În al doilea rând, o parte semnificativă a oamenilor, chiar și dintre cei care știu să folosească arma, nu pot trece bariera psihologică și nu pot împușca în oameni.

În al treilea rând, posesia potențială a armei de către victimă nu îl sperie pe infractor, ci mai degrabă îl împinge la un comportament mai agresiv: "Trage primul, înainte de a fi împușcat". Drept urmare, rezultatele unei situații de conflict par mai dificile decât în cazul unui conflict "fără arme".

În al patrulea rând, nici cel mai strict sistem de eliberare a autorizațiilor pentru deținerea armelor nu poate exclude posibilitatea ca ele să ajungă în mâinile persoanelor care suferă de alcoolism, dependente de droguri, bolnavi mintali sau a unor persoane dezechilibrate.

În al cincilea rând, în cazul legalizării armelor, numărul cazurilor de utilizare a acestora în certuri casnice va crește, mai ales dacă vor însoțite de băuturi alcoolice. Cu alte cuvinte, situația "s-a îmbătat – a început încăierarea" se va transforma în situația "s-au îmbătat – s-au împușcat".

Banda de știri abundă în rapoarte despre utilizarea ilegală a armelor în confruntările casnice și alte situații, iar dacă numărul armelor deținute de populație va crește de multe ori, atunci numărul acestor cazuri va crește. Arma va deveni un instrument obișnuit pentru a pune capăt unui conflict.

Mai mult, dacă armele vor fi legalizate împreună cu marijuana, Ucraina poate cădea într-un abis al ilegalității, pe fundalul căruia "anii 1990" vor părea o simplă poveste pentru copii.

Drepturile LGBT

Încă în 2015 a fost adoptată "Strategia națională a Ucrainei în sfera drepturilor omului până în 2020", care prevedea legalizarea "unui parteneriat civil înregistrat pentru uniuni de sex opus și de același sex". Până în prezent acest punct încă nu a fost implementat; dar odată cu coordonarea Uniunii Ucrainene pentru Drepturile Omului de la Helsinki, se elaborează un proiect de lege privind parteneriatele civile. Unul dintre autorii săi, Sveatoslav Șeremet, susține că parlamentarii sunt aproape de legalizarea parteneriatelor de același sex. Mai mult, el atrage atenția asupra faptului că actuala lege a Ucrainei "Cu privire la statutul juridic al persoanelor dispărute" recunoaște partenerii de același sex ca persoane care au drepturi procedurale privind persoanele dispărute.

În noiembrie 2020, un cuplu de lesbiene a înregistrat un acord de parteneriat încheiat prin autentificare de notar, care extinde dreptul de proprietate comună asupra tuturor bunurilor dobândite. Susținătorii LGBT numesc acest eveniment prima căsătorie între persoane de același sex din Ucraina. Și în vara anului 2020, mass media a raportat că un cuplu gay din Ucraina a depus o acțiune împotriva țării lor la Curtea de Justiție a Uniunii Europeană, cerând să fie permisă înregistrarea căsătoriilor homosexuale, precum și să le fie plătită o compensație considerabilă pentru încălcarea drepturilor lor. Experiența multor țări arată că consolidarea legislativă a uniunilor homosexuale se realizează tocmai conform acestei scheme: un proces în Curtea Europeană – o decizie pozitivă care obligă țara să legalizeze uniunea homosexualilor – adoptarea unei legi respective de către parlament ...

Faptul că autoritățile intenționează cu adevărat să legalizeze parteneriatul între persoane de același sex și să extindă drepturile persoanelor LGBT este dovedit de o largă campanie de propagandă care cuprinde nu numai mass media, dar și o serie de alte canale care modelează opinia publică. La 1 februarie 2021, Instituția de Stat "Centrul pentru Sănătatea Publică" al Ministerului Sănătății din Ucraina a anunțat o licitație pentru achiziționarea de servicii în domeniul anchetări pentru efectuarea de cercetări biocomportamentale în rândul bărbaților homosexuali. Este planificată alocarea a peste 10 milioane UAH în aceste scopuri.

https://spzh.news/mediafiles/images/%D1%82%D0%B5%D0%BD%D0%B4%D0%B5%D1%80(4).jpg
Screenshot Anunțul de licitație al "Centrului de sănătate publică" al Ministerului Sănătății pe platforma prozorro.gov.ua

Ministerul Culturii din Ucraina și "Institutul Ucrainean al Cărții" au achiziționat 1240 de exemplare de carte "Printesă + Prințesă: mulți și fericiți ani". Prețul achiziției este de 666000 UAH. Este o carte pentru copii cu vârsta de până la 5 ani, în care două prințese "se căsătoresc" și trăiesc împreună "mulți și fericiți ani", simbolismul său este prea evident.

https://spzh.news/mediafiles/qinhDw/thumbs/K6nr9F_60116cbd1465f5_16416379-tmb-720x411xfill.png
Prințesa se căsătorește cu o altă prințesă. Imagine: Ilustrație la comics

Benzile desenate despre relațiile LGBT au fost trimise în bibliotecile pentru copii și școlile din toată Ucraina.

Care este agenda de lucru a principalului canal televizat de stat din Ucraina?

Atitudinea statului față de valorile spirituale și morale poate fi văzută foarte clar în conținutul promovat la televiziunea de stat, în primul rând – față de copii.

Redacția UJO a monitorizat recent canalul principal al televiziunii de stat – "UA: Primul". Monitorizarea a durat puțin – perioada acoperită constituie o săptămână.

Screensh de pe canalul de YouTube "UA: Primul"

Iată câteva dintre cele mai frapante emisiuni:

  • Conversația cu o persoană transgender pe tema "Cum să accepți identitatea unui copil transgender";
  • Transmisie în direct cu un profesor de educație sexuală pe tema "Cum să vcorbești corect cu un copil despre homosexualitate";
  • Un reportaj despre lupta împotriva sexismului (cum să lupți cu stereotipurile de gen);
  • O emisiune despre legalizarea armelor;
  • O emisiune despre dezvoltarea maternității surogat în Ucraina.

Desigur, aceste materiale sunt prezentate deocamdată sub forma de discuții. Dar chiar faptul apariției acestor subiecte pe canalul TV de stat vorbește despre multe. Știm cu toții care sunt principiile de funcționare ale tehnologiei "Fereastra Overton", când în mod deliberat începe discutarea unor subiecte care anterior erau inacceptabile și tabu, pentru a le face mai întîi acceptabile și rezonabile, iar în cele din urmă pentru ca să devină o normă funcționabilă. Știm că în structurile de stat subiectele emisiunilor nu sunt o inițiativă personală a jurnaliștilor; aceste subiecte sunt dictate "de sus". Și faptul că "UA: Primul" vorbește publicului nu despre moralitatea creștină, ci despre educarea la copii a atitudinii "corecte" față de homosexualitate și transgender nu este deloc o întâmplare. Aceasta este politica actuală a statului.

Iată un cadru dintr-un program despre persoanele transgender. Pe ecran este Anastasia-Eva Domani, un transgender ucrainean care s-a născut bărbat, s-a căsătorit, a devenit tatăl fiicei sale și apoi s-a "transformat" în femeie. În interviu, Anastasia-Eva Domani și-a exprimat dorința interesantă că ar dori "să treacă ceremonia botezului cu noul ei nume de femeie", dar deocamdată nu poate găsi un preot care să-i îndeplinească dorința.

Screensh de pe canalul de YouTube "UA: Primul"

Drepturile și interesele musulmanilor

În mod paradoxal, autoritățile ucrainene, pe lângă de interesele persoanelor LGBT, dezvoltă subiectul drepturilor musulmanilor. În mai 2020, V. Zelenski a avut o întâlnire cu reprezentanții poporului tătar din Crimeea, la care a anunțat următoarele:

  • semnarea unui decret privind acordarea statutului de sărbători religioase de stat pentru Kurban-Bairam și Ramazan-Bairam;
  • introducerea tătarilor din Crimeea în corpul diplomatic, cu alte cuvinte, a cotelor;
  • crearea unui grup de lucru pe lângă Biroul prezidențial, care va include tătari din Crimeea;
  • construirea unei noi moschee mari la Kiev și alte măsuri de sprijin.

Putem spune că nu este nimic rău aici, iar musulmanii din Ucraina trebuie să primească și ei sprijin din partea statului. Dar aici putem obiecta că, în primul rând, toate aceste măsuri vor contribui la islamizarea societății ucrainene, cu toate consecințele care pot fi observate în țările europene. În al doilea rând, este imposibil să ne imaginăm că Biroul prezidențial ar putea avea loc o întâlnire cu conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe tema rezolvării problemelor administrative, de proprietate sau de o altă natură cu care se confruntă cea mai mare confesiune din Ucraina. De ce guvernul ucrainean colaborează cu musulmanii și se întoarce cu spatele la Biserica Ortodoxă Ucrainenă, în pofida faptului că numărul credincioșilor din Biserica Ortodoxă Ucrainenă este incomparabil mai mare decât cel al musulmanilor.

Concluzii

În primul rând, este ușor de observat că persoanele LGBT, eutanasierea, canabisul și armele nu vor contribui la creșterea populației din Ucraina, ci dimpotrivă, la scăderea ei. Copiii nu se nasc în căsătorii de același sex, iar folocirea marijuanei nu contribuie, de asemenea, la crearea unor relații de familie puternice și la nașterea de prunci. Dar știm cu toții la ce poate duce: la creșterea a numărului de patologii congenitale, pe care eutanasierea are menirea să le reducă. Este exact ceea ce așteaptă de la noi Occidentul, și, mai presus de toate – Statele Unite. De îndată ce a preluat funcția de președinte al Statelor Unite, Joe Biden a declarat că administrația sa va promova drepturile LGBT în întreaga lume.

Ucraina, de fapt, îndeplinește cerințele Occidentului privind propria sa exterminare. Cun să nu ne amintim de fraza atribuită unuia dintre arhitecții politicii externe a SUA, Zbigniew Bzezhinski, că în Ucraina trebuie să rămână doar 17 milioane de oameni. Dar adăugăm aici prăbușirea sistemului de sănătate ca urmare a binecunoscutelor "reforme" și iată-ne – anume aici este condus poporul nostru.

În al doilea rând, sprijinul BOaU din partea statului nu înseamnă că autoritățile țin la valorile creștine, ci înseamnă că toate aceste vizite la Fanar și asigurările de loialitate față de Patriarhul Bartolomeu nu sunt decât niște jocuri politice. Statul nu are nevoie de o Biserică care să denunțe inițiativele legislative amorale și să depună mărturie despre Evanghelie. Statul are nevoie de un "stâlp" al statalității ascultător, care va tăcea în timp ce se adoptă legi care contravin moralității evanghelice. Apropo, un exemplu unei astfel de tăceri nu este nimeni altul decât Patriarhul Bartolomeu, care după transformarea catedralei Sfinta Sofia de la Constantinopol într-o moschee, a tăcut aproape o lună și abia apoi și-a exprimat timid îngrijorarea. Și se poate întâmpla că visul transgenului Anastasia-Eva Domani despre "botez" va deveni realitate.

În al treilea rând, autoritățile susțin BOaU, susțin persoanele LGBT, susțin musulmanii și așa mai departe. Și în același timp, încalcă drepturile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cea mai mare confesiune din Ucraina. De ce? Răspunsul este: pentru că Biserica Ortodoxă Ucrainenă este adevărata Biserică, care își poate ridica vocea Sa puternică și autoritară pentru a denunța autoritățile că s-au abătut de la poruncile lui Hristos, pentru a spune "nu" acolo unde toată lumea spune "da" sau este de acord tacit, Biserica care poate îndemna poporul să nu meargă în direcția în care îl conduc cei de la putere.

Prin urmare, vom rămâne credincioși lui Hristos și Bisericii Sale, în ciuda tuturor încercărilor.

"Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii" (Apoc. 2:10).

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Trebuie ierarhia să îndemne turma sa la vaccinare împotriva COVID-19?
da, arhiereii și preoții sunt îngrijorați de sănătatea oamenilor
15%
nu, este un subiect pur medical, Biserica nu are nicio tangență cu el
85%
nu-mi pasă
0%
Total voturi: 40

Arhiva

Система Orphus