În serviciul imperiilor: unde va ajunge Fanarul cu noii săi protectori

Pe parcursul istoriei sale, Patriarhia Constantinopolului a căutat protectori de mir puternici. Imagine: UJO

Ucraina, SUA și impasul mondoviziunii Bisericii de la Constantinopol.

Întâlnirea de la Kiev a șefului Departamentului de Stat american Michael Pompeo cu liderul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Epifanie Dumenko, precum și sprijinul demonstrativ al acestei structuri de către americani ne fac să vorbim despre un fenomen care, la prima vedere, nu are nici o conexiune cu această întâlnire. Desigur, cu toții înțelegem că interesul Departamentului de Stat pentru proiectul BOaU se datorează în primul rând naturii "anti-ruseşti" a acestei structuri religioase și se încadrează, evident, în lupta globală a SUA cu principalul său concurent în arena internațională. Există însă un alt strat mai profund în relațiile dintre Departamentul de Stat și BOaU, care au devenit deja destul de strânse.

Știm că noua "Biserică" ucraineană este o structură vasală a Fanarului. Această dependență nu este un secret. Ea este clar formulată în acel faimos Tomos și este vizibilă în relațiile de zi cu zi între BOaU şi Patriarhia de la Constantinopol. Și este imposibil să se ia în considerare relațiile Departamentului de Stat cu BOaU fără a menționa relațiile strânse ale "Tronului ecumenic" cu SUA.

Vom examina particularităţile psihologiei Bisericii care pretinde să fie capul Ortodoxiei. Biserica care a apărut în capitala imperiului ca o "curteană", și-a format măreția în strânsă legătură cu puterea imperială și chiar după prăbușirea imperiului nu s-a debarasat de psihologia sa paradoxală.

Acest paradox constă în faptul că "Tronul ecumenic" este încrezut în superioritatea sa față de alte Biserici și, în același timp, caută cu disperare un nou "împărat" a cărui putere îi va pune temelia pentru a realiza această superioritate în viață.

Nașterea măreției

Constantinopolul a devenit un centru bisericesc important în secolul al IV-lea, după ce împăratul Constantin cel Mare a acordat atenție micului oraș de provincie Bizanț, care a devenit capitala sa. Apropierea de putere, desigur, garantează influența, dar ea și obligă.

Apropierea de curtea imperială de-a lungul istoriei Bisericii de la Constantinopol i-a obligat pe primații săi să se orienteze după opiniile, dorințele și interesele împăratului. Şi patriarhii se orientau. Adesea mărturisind arianismul, dacă pe tron domnea un simpatizator al arienilor, ​​sau susțineau iconoclasmul, dacă împăratul îl favoriza .

Cât costă meritul Patriarhului Serghie care a formulat doctrina monotelită pentru a-i plăcea împăratului Heraclie, care a căutat să aplaneze contradicțiile doctrinare cu monofiziții din Egipt.

Împărații și-au impus voința patriarhilor, împărații îi schimbau pe patriarhi după cum doreau. Să ne amintim de cazul patriarhilor Ignatie și Fotie care s-au succedat reciproc de mai multe ori pe scaunul patriarhal în timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului  IX-lea, în funcție de faptul pe cine la curte doreau să-l vadă ca patriarh: mai întâi nenorocitul împărat Mihail al III-lea Bețivul și apoi îngrijitorul de cai Vasile I Macedoneanul a devenit împărat.

Apropierea de curtea imperială de-a lungul istoriei Bisericii de la Constantinopol i-a obligat pe primații săi să se orienteze după opiniile, dorințele și interesele împăratului.

Dacă împărații doreau  unirea cu Roma – patriarhii mergeau la unire, și dacă patriarhul spontan demonstra o părere proprie, cum de exemplu a fost Sf. Ioan Gură de Aur sau Mihail Cerularie, primatul neascultător avea toate șansele să fie destituit și să moară undeva într-un colţ al Armeniei sau pe navă în drum spre exil.

De dragul adevărului vom remarca faptul că nu toți primații Bisericii Constantinopolului au fost oportunişti şi au acţionat exclusiv la ordinul împăratului bizantin. Istoria amvonului capitalei imperiului cunoaște mulți oameni demni care au condus Biserica în diferite momente. Printre ei sunt mulți sfinți.

Totuşi, chiar şi sfinții nu au văzut întotdeauna necesitatea de a combate starea obișnuită a lucrurilor care dăinuia în capitala imperială, în special atunci când împăratul și patriarhul, cum se zice, respirau același aer.

Același Sf.Ierarh Grigorie Teologul a ocupat Catedra de la Constantinopol direct la cererea împăratului Teodosie cel Mare. Pe de o parte, împăratul a contribuit foarte mult la succesul activității sfântului în oraș, unde la început nici nu aveau unde să se adune ortodocșii, cu excepția unei singure biserici dintr-un cartier îndepărtat. Pe de altă parte, această contribuţie a devenit ulterior un pretext pentru a-l acuza pe Sfântul Ierarh că a ocupat ilegal catedra.

Rusia ca înlocuitor al împăraților bizantini

Situația putea fi transformată fundamental prin cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, dar, din păcate, tradițiile care s-au format pe parcursul a peste o mie de ani s-au dovedit a fi mai puternice decât situația politică. Și dacă lipsa de independență care a durat secole le-a permis primaților de la Constantinopol să stabilească relaţii cu Poarta Otomană, totuşi în căutarea veniturilor și a beneficiilor foștii patriarhi ai curții și-au îndreptat privirile spre un stat cândva iluminat de greci – spre Rusia, stat bogat cu pondere politică mereu crescândă.

Patriarhii de la Constantinopol au apelat la Rusia pentru ajutor finaciar în mod constant. Potrivit cunoscutului istoric bisericesc Anton Kartașev, ajutorul anual acordat de Moscova după prăbușirea imperiului a fost de aproximativ 500 de ruble de aur. Până și un astfel de eveniment epocal ca vizita personală a Patriarhului Constantinopolului Ieremia al II-lea la Moscova în 1588 a avut ca scop îmbogăţirea tezaurului patriarhal. Deoarece patriarhia, care cu puțin timp înainte a fost expulzată de turci din catedrală și din mănăstirile sale, avea o necesitate acută de bani pe care putea să le ofere doar Rusia.

Nu este surprinzător faptul că prietenia Patriarhilor de la Constantinopol cu ​​Moscova a fost puternică, lungă și rodnică. Până la începutul secolului trecut, când Revoluția din octombrie 1917 a transformat un imperiu cândva puternic într-o țară săracă cu conducători sângeroși și o Biserică care va fi distrusă sistematic.

Flirtul cu bolșevicii

Altă cotitură bruscă în istorie nu a luat Patriarhia Constantinopolului prin surprindere. Profitând de neputința Bisericii Ruse, care se afla la limita supraviețuirii, prietenii de odinioară, fără umbră de jenă,  au recunoscut în 1922 Administrația superioară a bisericii renovatoare ca singura autoritate bisericească canonică în Rusia. Iar cu un an mai târziu, au pretins să-și răspândească propria jurisdicție asupta întregii diaspore ortodoxe.

În același timp, biserica din Istanbul a început să caute un alt imperiu, ale cărui interese ar putea să servească cu disponibilitate și evident nu fără beneficii pentru sine. Este de mirare oare că în această situație alegerea a căzut asupra Statelor Unite? Tradițiile unei prietenii îndelungate, puternice și reciproc avantajoase în vechea patriarhie a Constantinopolui sunt puternice.

Profitând de neputința Bisericii Ruse, care se afla la limita supraviețuirii, fanarioţii fără umbră de jenă  au recunoscut biserica renovatoare ca singura autoritate bisericească canonică în Rusia.

Și iată că deja în 1948 administrația președintelui Truman, cu mâinile autorităților turce și grecești, a desfășurat o operațiune întreagă de înlocuire a patriarhului Maxim, incomod pentru America, cu arhiepiscopul american Atenagora, care peste trei ani după numire a declarat deschis în presă că "el vede drept piatră de colţ a activității sale ca patriarh promovarea idealurilor americane", și el însuși va "trăi după idealurile americane și le va propovădui".

Consulul general al SUA la Istanbul Robert Makati a fost atât de jenat de retorica deschis pro-americană a patriarhului, încât a scris despre aceasta la Departamentul de Stat: "Expresia  admirație sale pentru Statele Unite a fost uneori atât de nemoderată încât m-a făcut să mă simt jenat. Nu am putut să mă debarasez de impresia că dacă opiniile sale ca cetățean turc ar fi exprimate la fel de deschis în prezezenţa ne-americanilor, el ar fi instantaneu numit un lobby profesionist al intereselor americane, iar influența sa în Turcia și în rândul ortodocșilor ar fi scăzut în mod corespunzător, și cineva ar putea considera declarațile sale ca o simplă difuzare a propagandei americane".

Creștinism dubios al noului protector al "Tronului ecumenic"

Acum, peste o jumătate de secol, observăm o colaborare sinceră între ierarhia Patriarhiei de la Constantinopol şi ​​Departamentul de Stat al SUA. Formatul articolului nu prevede enumerarea numeroaselor întrevederi şi a sprijinul reciproc între reprezentanții Fanarului și înalții oficiali ai SUA. Atât UJO cât și multe alte resurse informative publică suficiente cazuri și, de fapt, nimeni nu le ascunde.

Și în relațiile Bisericii Constantinopolului cu actualul hegemon al politicii mondiale totul este la fel ca în secolele trecute: lipsa independenței în decizii, servirea intereselor patronului influent, ambiții exagerate, perfidie, cinism ...

Un singur moment distinge în mod serios situația actuală de toate cele anterioare. Pe vremuri, toate statele ale căror interese erau promovate de Patriarhia Constantinopolului şi de la cine accepta ajutor erau creștine: Imperiul Bizantin, Principatul Moscovei, Imperiul Rus ... Chiar și SUA în "epoca sa de aur" din 1945-1973, în pofida agresivității manifestate în politica externă, rasism și revoluția sexuală, a fost totuși un stat cu tradiții creștine profunde și principii morale puternice.

Însă în ultimele decenii am intrat într-o eră nouă – cea post-creștină. Și în fruntea societății moderne postcreștine se află tocmai Statele Unite. Toleranța patologică, impunerea agresivă a ideologiei LGBT, tendinţa de a distruge instituția familiei în sensul său tradițional, discriminarea religioasă, deprecierea religiei ca atare – iată "valorile" pe care America le promovează activ în întreaga lume.

În relațiile Bisericii Constantinopolului cu actualul hegemon al politicii mondiale totul este la fel ca în secolele trecute: lipsa independenței în decizii, servirea intereselor patronului influent, ambiții exagerate, perfidie, cinism …

Cât de departe poate ajunge Patriarhia Constantinopolului în servirea intereselor SUA? Ce preț va plăti lumea ortodoxă pentru linguşirile "primului între egali", care pretinde că este "primul fără egali", în fața unor forțe clar anticreștine? Ce pot contrapune proceselor dăunătoare din Ortodoxia mondială forțele bisericești sănătoase, care nu au cedat influenței patriarhului Bartolomeu? Nu am nici un dubiu că Patriarhia Constantinopolului este prea puțin tulburată de aceste probleme.

Și în zadar. Istoria Bisericii de la Constantinopol ne-a demonstrat de multe ori: dependența de forțele politice obligă Biserica să facă tot ce i se indică. Un singur exemplu – Unia cu Roma de la Ferraro-Florența – ne vorbește elocvent despre aceasta.

Este chiar înfricoșător să ne imaginăm ce plată pot cere actualii politicieni post-creștini pentru sprijinul lor. Putem afirma cu încredere că va trebui să plătim pentru sprijin. Și schismaticii ucraineni, în calitate de subordonați ai "Tronului Ecumenic", sunt, de asemenea, înrolați în acest joc global religios și politic.

Astfel, cei care iau în serios publicitatea ademenitoare a BOaU ca "Biserica împlinirii aspirațiilor de secole ale poporului ucrainean" ar fi bine să cugete asupra celor expuse mai sus.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Care vor fi consecințele pomenirii lui Epifanie de către Primatul Bisericii Ciprului?
BOaU va fi recunoscută în unanimitate de întreaga Biserică a Ciprului
11%
Sinodul Ciprului va condamna fapta Primatului
22%
În cadrul Bisericii Ciprului va apărea discordie
67%
Total voturi: 9

Arhiva

Система Orphus