Fanarul și etnofiletismul: Patr. Bartolomeu încearcă să-i acuze pe atoniți

Patriarhul Bartolomeu a făcut aluzia că monahii ruşi au încercat să naţionalizeze Muntele Athos. Imagine: UJO

De ce Întâistătătorul Patriarhiei de la Constantinopol îi acuză pe călugării ruși de pe Athos de ceea, în ce el insuşi este vinovat.

În timpul vizitei pe Muntele Athos Patriarhul Bartolomeu efectiv i-a acuzat de etnofiletism pe călugării ruși care au construit una dintre cele mai mari mănăstiri de pe Sfântul Munte. De ce el face asta și de ce se învinovățește de fapt prin propriile sale cuvinte?

La 21 octombrie 2019 Patriarhul Bartolomeu a sosit la schitul Sfântului Andrei de pe Muntele Athos și a declarat că această mănăstire este un exemplu al luptei Fanarului pentru apărarea Sfântului Munte de erezia etnofiletismului.

Pentru referință: etnofiletismul este atunci când interesele naționale sunt plasate deasupra celor religioase și sunt puse în aplicare în detrimentul acestora din urmă. Sinodul local al Constantinopolului din 1872 l-a condamnat ca erezie.

"Sfânta şi marea noastră Biserică a lui Hristos, care timp de multe secole ocroteşte şi păstoreşte această grădină a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a dus cu o luptă aprigă pentru protejarea independenței sale și pentru apărarea sa de etnofiletism, care la acea vreme era în plină dezvoltare și care, din păcate, este răspândit și în zilele noastre în anumite cercuri", transmite cuvintele sale "Ortodoxia.Info".

Screen-shot de pe site-ul orthodoxia.info

Nu este greu de ghicit pe cine Patriarhul Bartolomeu acuză de etnofiletism. Schitul Sfântului Andrei a fost construit de călugării și mecenaţii ruși. Crearea unui lăcaş monahale, împodobirea sa cu biserici, ridicarea de clădiri rezidențiale și de gosdpodărie, de fapt, este un lucru plăcut lui Dumnezeu. Dar în ochii Patriarhului Bartolomeu, se pare că aceasta a fost o încercare de „naționalizare” a Sfântului Munte.

"Nu trebuie să uităm că Schitul Sfântului Andrei a fost un câmp de conflict al tradiției canonice în încercarea de naționalizare a Sfântului Munte și de a-l folosi ca loc de provocare pentru realizarea unor scopuri și aspirații străine de statul monahal", a declarat Primatul Bisericii de la Constantinopol.

Să ne întoarcem la istoria Mănăstirii Sfântului Andrei și să vedem când ea a fost un câmp de luptă al tradiției canonice cu încercările de naționalizare a Muntelui Athos.

Ultimul adăpost al patriarhilor

Schitul Sfântului Andrei de pe Muntele Athos. Imagine: wikipedia.org

Inițial, în secolul X, pe locul mănăstirii se afla o mică chilie Monindria cu hramul în cinstea Sfântului Antonie cel Mare. Patriarhul pensionar Atanasie al III-lea (Patellarius) s-a stabilit în această chilie în 1651. Personalitatea sa este atât de interesantă, încât nu putem să nu facem câteva menţiuni despre el. În țara noastră este cunoscut sub numele de Sfântul Atanasie cel Șezut, Făcătorul de Minuni de la Luben.

Moaştele Sfântului Atanasie. Imagine: smolenskij-chram.church.ua

În perioada Imperiului Otoman, patriarhii ortodocși din Constantinopol s-au schimbat foarte des. Se întâmpla la cererea sultanului, care lua bani considerabili pentru asta.

Sfântul Atanasie a fost Patriarhul Constantinopolului de trei ori - în 1634, 1635 și 1652. Și de ultimele două ori - doar timp de câteva zile. După a doua destituire Vaticanul i-a propus să se convertească la catolicism și să devină cardinal, dar Sfântul Atanasie a refuzat. Și după a treia destituire a plecat la Moscova pentru a participa la corectarea cărților liturgice la cererea Patriarhului Nicon de la Moscova. Acolo el a compus „Cinul Liturghiei Episcopale de la Răsărit”, care este folosit și astăzi.

Dar misiunea principală a Sfântului Atanasie a fost de a-l convinge pe țarul Alexei Mikhailovici în alianță cu Moldova și armata Zaporojeană să înceapă războiul cu turcii. În cazul victoriei, de care patriarhul Atanasie nu se îndoia, Alexei Mikhailovici urma să devină împărat al Constantinopolului, iar patriarhul Nikon al Moscovei urma să fie Patriarhul Constantinopolului.

Intenția nu a devenit realitate, dar faptul unei astfel de propuneri este indicativ, ceea ce arată că poporul grec nutreşte mereu speranța restabilirii Imperiului Bizantin cu capitala la Constantinopol și încearcă să folosească orice oportunitate istorică pentru aceasta.

În perioada Imperiului Otoman, patriarhii ortodocși din Constantinopol s-au schimbat foarte des. Se întâmpla la cererea sultanului, care lua bani considerabili pentru asta.

Sfântul Atanasie a plecat de la Moscova în Moldova, dar a murit în drum către Mănăstirea Mgar din Luben în 1654. Moaștele sale odihnesc în Catedrala Bunei Vestiri din or. Harkiv.

În 1761 în chilia SF. Antonie cel Mare a vieţuit singur patriarhului Constantinopolului Serafim al II-lea Anina. El a cumpărat această chilie și a construit în ea o frumoasă casă cu două etaje, iar la parter a construit biserica Sfântului Andrei cel întâi chemat și şi a Sfântului Antonie cel Mare, iar la primul etaj – biserica în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 el a sprijinit Rusia și i-a îndemnat pe greci să se ridice împotriva jugului turcesc. Răscoala a fost suprimată, iar Patriarhul Serafim s-a retras la aceeași mănăstire Mgar, unde a murit în 1779.

Cel mai mare schit

După ce s-a stins din viaţă patriarhul Serafim, arhidiaconul său care a gospodărit în chilia Sf. Antonie cel Mare de pa Athos s-a mutat la Mănăstirea Vatoped și i-a transmis toate drepturile asupra chiliei. Vatoped nu a folosit chilia în nici un mod și, treptat, a ajuns la o pustiire completă.

În 1841, celula a fost cumpărată de la Vatoped de către doi călugări ruși Vissarion (Tolmaciov) și Varsonofie (Vavilov). Ei au adunat aproximativ 20 de călugări ruși și au înființat o pensiune monahală. În 1849, chilia a fost ridicată oficial la rangul de schit, iar mănăstirea Vatoped i-a acordat noii mănăstiri dreptul de a-și alege propriul stareț și de a avea o pecete a schitului.

Vissarion (Tolmaciov) a fost ales primul stareț al Schitului Sfântului Andrei, care a primit o scrisoare de la Patriarhul Constantinopolului Antim al IV-lea pentru „veșnica aprobare a noii mănăstiri rusești”.

Prin eforturile călugărilor ruși și datorită ajutorului din partea filantropilor ruși, Schitul Sfântului Andrei a crescut la dimensiuni foarte mari. În mănăstire au fost construite 14 biserici, inclusiv Catedrala Sf. Andrei, cea mai mare dintre clădirile construite în Est în întreaga perioadă a stăpânirii turcești.

Mănăstirea deținea mari terenuri agricole, avea propriile ferme la Constantinopol, Salonic, Odesa, Rostov-pe-Don și Sankt-Petersburg. Publica revista lunară „Îndrumări și consolare pentru sfânta credință creștină” și ducea o activitate misionară extinsă. În 1906 numărul monahilor săi a ajuns la 500 de persoane.

Prin eforturile călugărilor ruși și datorită ajutorului din partea filantropilor ruși, Schitul Sfântului Andrei a crescut la dimensiuni foarte mari.

După revoluția din 1917, Schitul Sfântului Andrei a pierdut toată proprietatea din Rusia și susţinerea mecenaţilor. Au încetat să mai vină la mănăstire pelerinii și cei care doreau să-i slujească lui Dumnezeu în cin monahal. Dar cea mai groaznică lovitură a fost incendiul din 1958, care s-a dezlănţuit trei zile și în care au ars aproape toate clădirile și bisericile. În foc au pierit biblioteca și arhiva, care consta din aproximativ 20.000 de cărți și manuscrise.

În 1962 a trecut la Domnul ultimul stareț rus, arhimandritul Mihail. După el în mănăstire au rămas doar cinci călugări în vârstă care, de asemenea, au trecut curând la cele veşnice. Timp de aproximativ 20 de ani mănăstirea a fost abandonată, apoi treptat în ea s-au instalat călugării greci. În pofida faptului că s-au stabilit din voia lor proprie, Biserica Ortodoxă Rusă nu a pus niciodată problema întoarcerii mănăstirii călugărilor ruși. Iar în 1992 mănăstirea a fost recunoscută oficial ca mănăstire greacă.

Poate cineva va vedea în toată această poveste o încercare de "naționalizare a Sfântului Munte"? Cineva va vedea o încercare „de a o folosi ca loc de provocare pentru a asigura obiective și aspirații care sunt străine de statul monahal”? De ce existența mănăstirilor grecești de pe Athos nu se numește "naționalizare"? De ce existența Mănăstirii bulgare Zografu, a Mănăstirii sărbe Hilandar, a Mănăstirii româneşti Prodrom nu se numește "naționalizare"?

Primii în Ortodoxie

Acum despre faptul că Patriarhul Bartolomeu, acuzându-i pe alții de etnofiletism, divulgă în realitate acţiunile Patriarhiei Constantinopolului.

Sunt foarte numeroase declarațiile ierarhilor și ale clerului fanariot, inclusiv, cu părere de rău, şi ale reprezentanților Muntelui Athos, despre superioritatea națiunii grecești și despre primatul său între popoarele ortodoxe. Iată câteva exemple.

Mitropolitul Hrisostom Zakynthos în articolul său "Două pericole principale" a subliniat că națiunea greacă este amenințată de catolicism și de "bisericile slave ortodoxe sub protectoratul Patriarhiei Ruse":

"Dacă popoarele slave au uitat că grecii le-au dat cultura și că au primit lumina credinței creștine de la lampa creștină a Bizanțului grec prin misionarii greci și că, prin urmare, ar trebui să mulțumească şi să manifeste respect și cinste pentru rasa greacă, care i-a educat și i-a luminat, și să nu se comporte ca nişte dușmani josnici și nerecunoscători, atunci conștiința ortodoxă ecumenică va mătura planurile lor mohorate și trădătoare".

Se dovedește că există marea rasă greacă și popoare negrecești de rang secundar, care ar trebui să slujească această rasă și să-i îndeplinească ascultător ordinele sale înțelepte. Acest articol a fost publicat în 1947 și, de atunci, se pare că a devenit un ghid pentru fanarioţii contemporani.

În 2018, după ce BORu a încetat comunicarea cu Constantinopolul ca răspuns la deciziile sale nelegiuite şi necanonice privind Ucraina, Patriarhul Bartolomeu a declarat: "Frații noștri slavi nu pot tolera primatul Patriarhiei ecumenice și a poporului nostru în Ortodoxie". Adică a declarat deschis primatul grecilor în Ortodoxie.

Judecând după declarațiile ierarhilor Fanarului, există marea rasă greacă și popoare negrecești de rang secundar, care ar trebui să slujească această rasă și să îndeplinească ascultător ordinele sale înțelepte.

La 11 februarie 2019 la şedinţa Sfântului Kinot al Sfântului Munte pe "problema ucraineană", reprezentanții mănăstirilor care au susținut Fanarul au declarat: "Elenismul și Patriarhia Ecumenică deţin întâietatea în Ortodoxie", și: "Ca atoniți, nu vom tolera ca cineva să umilească Elenismul sau Patriarhia ecumenică".

Aceste și multe alte afirmații similare mărturisesc elocvent nu numai etnofiletismul, nu numai înălțarea naționalului asupra religiei, ci și ideologia superiorității rasei grecești asupra altor popoare. Dar Evanghelia spune exact opusul, susține că în Hristos "nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că acelaşi este Domnul tuturor, care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El" (Rom. 10, 11-12), că în Hristos "nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos" (Col. 3, 11).

Toate şi întru toţi Fanarul?

Și, în sfârșit, despre motivul pentru care Patriarhul Bartolomeu a ridicat subiectul etnofiletismului și i-a acuzat de el pe alții.

Fanarul, încearcând să-și propulseze deciziile sale neligitime cu privire la "problema ucraineană", încercând să convingă Bisericile locale să recunoască BOaU creată de el, poartă un război informațional și diplomatic foarte subtil. El încearcă să prezinte dezbinarea care a avut loc deja în Biserica Ortodoxă ca o împărțire după liniile etnice. Cică Biserica Ortodoxă Rusă și alte Biserici Locale Slave nu aprobă deciziile Constantinopolului nu pentru că acestea contravin canoanelor, ci pentru că se opun grecilor, pentru că doresc să-și afirme superioritatea slavă în Ortodoxie. În consecință, Bisericile Locale Grecești trebuie să se consolideze în jurul Fanarului și să respingă atacul.

Este interesant faptul că Bisericile slave poate că au pretins la primat, însă niciodată nu s-au numit astfel. Mai mult, această identificare nu se aplică Bisericii Ruse care păstorește creștini de multe naționalități, de la europeni până la japonezi.

De fapt schisma în Ortodoxie, care poate fi deja considerată că a avut loc odată cu recunoașterea BOaU ca Biserică Greacă, nu s-a produs după criteriul național, ci după criteriul recunoașterii sau a nerecunoașterii Constantinopolului ca Primat al Bisericii Ortodoxe.

Adoptând deciziile cu privire la "problema ucraineană", Fanarul:

  • a recunoscut ca harică hirotonirea schismaticilor;
  • i-a acceptat în Biserică fără pocăință și chiar fără audiența apelului lor (examinarea apelului implică un anumit proces cu audierea obligatorie a opiniilor părților, în acest caz a Patriarhiei Moscovei și a lui Filaret Denisenko, dar acest lucru nu a fost înfăptuit);
  • și-a alipit mitropolia Kievului din 1686 fără nici un fel de tratativepe această temă, fie și  formale, cu Patriarhia Moscovei și cu Biserica Ortodoxă Ucraineană;
  • a acordat autocefalie unui grup de schismatici care se află pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Locale.

Nu există justificări teologice și canonice pentru aceste decizii. Sfintele canoane le permit patriarhilor Constantinopolului să accepte apelurile clerului Bisericii lor și să acorde autocefalia numai acelor structuri bisericești care fac parte din Patriarhia de la Constantinopol. Recunoașterea ca fiind harică "hitoronirea" lui Epifanie Dumenko și a "episcopatului" său în general trece dincolo de sfera Ortodoxiei.

Deciziile anticanonice ale Fanarului pot fi acceptate doar într-un singur caz – prin recunoașterea supremației Constantinopolului în toată Ortodoxia. Anume conform acestui criteriu se produce dezbinarea.

În comunicatul său care rezumă ședința Sinodului Arhieresc, Biserica Greciei nu a putut să prezinte nici un argument, din punctul de vedere canonic, pentru recunoașterea BOaU. Toate raționamentele s-au rezumat la faptul că Patriarhia Constantinopolului are dreptate pentru că este Patriarhia Constantinopolului și a avut dreptul să procedeze în acest mod. Dacă încă vreo Biserică Locală va recunoaște BOaU, ea va urma această cale – recunoașterea supremației Constantinopolului.

Deciziile anticanonice ale Fanarului pot fi acceptate doar într-un singur caz – prin recunoașterea supremației Constantinopolului în toată Ortodoxia. Anume conform acestui criteriu se produce dezbinarea.

Însă Bisericile care nu sunt de acord cu acest lucru, nu declară că în această situație are dreptate Biserica Ortodoxă Rusă. Aceste biserici propun pur și simplu ca "problema ucraineană" să fie soluționată în mod sobornicesc. Prin urmare, dezbinarea în Ortodoxie are loc tocmai în conexiune cu întrebarea: are Biserica un cap vizibil în persoana Patriarhiei de la  Constantinopol sau recunoaște primăția directă în Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos?

Putem formula puțin diferit: cea mai înaltă autoritate vizibilă în Biserică este Sinodul sau Patriarhia Constantinopolului? Și deoarece în ​​Crez mărturisim: "Cred întru Una, Sfântă,  Sobornicească și Apostolească Biserică", alegerea trebuie să fie următoarea: Ortodoxia sau supremația Patriarhiei Constantinopolului.

În schimb, ierarhii Fanarului conduși de Patriarhul Bartolomeu încearcă în mod artificial să impună tuturor o altă alegere, complet falsă: superioritatea greacă sau slavă (rusă, dacă doriți). Iată de ce Patriarhul Bartolomeu promovează atât de intens tema etnofiletismului și fictiva confruntare a grecilor cu slavii atât pe Athos cât și în întreaga lume în ansamblu.

Sarcina noastră este să înțelegem toate acestea și să nu permitem să înceapă confruntările între slavi și greci, iar grecii să nu fie porniți împotriva slavilor, și invers. Să nu cădem în capcana întinsă și să nu acceptăm o concepție falsă în care Ortodoxia poate să fie greacă, rusă sau alta. Să nu permitem să apară din nou elini, iudei, barbari, sciți etc. Să credem cu fermitate că la noi sunt "toate şi întru toţi Hristos" (Col. 3, 11).

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Este corectă inițiativa ierarhilor greci să organizeze Sinodul Ecumenic fără Fanar?
Da, Biserica trebuie să evalueze acțiunile Fanarului
67%
Nu, pentru că nu este canonic
21%
Acest lucru nu este ceva real, nimeni nu va dori să strice relațiile cu Constantinopolul
12%
Total voturi: 39

Arhiva

Система Orphus