De ce Bisericile locale nu condamnă în mod direct acțiunile Fanarului

Cum Patriarhul Bartolomeu pretinde la adevărul în ultimă instanţă și care este pericolul pentru Ucraina Ortodoxă și întreaga lume.

Multe momente rămân neclare în problema recunoașterii schismaticilor ucraineni de către patriarhul Bartolomeu și a acordării Tomosului de autocefalie. Cum a putut Constantinopolul să ia nişte decizii evident necanonice? Cum a putut patriarhul Bartolomeu să recunoască schismaticii doar pentru că președintele Ucrainei Petro Poroșenko a cerut acest lucru? Cum a putut să-și declare jurisdicția asupra diecezelor ucrainene, care nu fuseseră niciodată parte din ea?

Astăzi se impune încă o întrebare: de ce Bisericile ortodoxe locale cu adoptă o atitudine netă de condamnare a acțiunilor necanonice ale Bisericii din Constantinopol? De ce aceste Biserici nu acuză Fanarul de încălcare certă a poruncilor și a canoanelor bisericii? De ce nu se opun uzurpării puterii din partea patriarhului Bartolomeu, putere care aparține în Biserică doar lui Iisus Hristos?

Desigur, putem presupune că motivul este inerţia proprie Bisericii în abordarea unor astfel de probleme și lipsa unei reacții imediate la evenimente. Este nevoie de timp pentru a discerna, a înțelege și a lua decizia corectă. Probabil. Dar ritmul vieții de astăzi este de așa natură încât timpul petrecut în cugetare și elaborarea unei formulări de răspuns diplomatic, devine pierdut. În acest timp au loc evenimente care complică în mod semnificativ situația, fac dificilă și dureroasă întoarcerea la calea cea bună, provocând suferințe atât comunităților bisericești concrete cât și întregii Biserici.

Sinodul Bisericii din Constantinopol a luat decizii necanonice privind Ucraina încă la 11 octombrie 2018. Reamintim conţinutul lor pe scurt:

  1. Continuarea procesului de acordare a autocefaliei "Bisericii ucrainene".
  2. Restaurarea stauropigiei Patriarhului Ecumenic la Kiev.
  3. Susţinerea schismaticilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK) și din Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU) în comuniune cu Biserica.
  4. Anularea Tomosului din 1686 privind transferul Metropolei de la Kiev către Biserica Rusă și declararea teritoriului Ucrainei drept teritoriul său canonic.
  5. Să solicite evitarea actelor de violență.

Toate aceste decizii contrazic nu doar canoanele bisericii, ci și cuvintele directe ale Mântuitorului: "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l doar între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.  Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi dacă nici de Biserică nu vrea să asculte, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş" (Matei 18, 15-17).

Este exact ceea ce s-a întâmplat cu fostul Mitropolit de Kiev Filaret Denisenko și cu toți susținătorii săi. După repetate preveniri, a fost fat anatemei, care au fost recunoscută de toate Bisericile ortodoxe. Este posibil oare să te întorci din starea de „păgân şi de vameş” la starea de "frate"? Desigur, e posibil! "De-ţi va greşi fratele tău, dejeneşte-l și dacă se vă pocăi, iartă-l. Şi chiar îţi va greşi de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine, zicând: "Mă căiesc",- iartă-l" (Luca 17, 3-4).

Dar, după cum știți, nu a fost nici un fel de pocăință din partea lui Filaret și a susținătorilor săi. Atunce pe ce bază schismații "se reunesc cu Biserica"? Oare este patriarhul de Constantinopol Bartolomeu mai mare decât Hristos Mântuitorul?!

Cu toate acestea, după ce Patriarhul Bartolomeu a acordat Tomosul de autocefalie schismaților, majoritatea Bisericilor locale nu și-au exprimat oficial dezacordul cu acest act. Doar uniii ierarhi și teologi își exprimă protestul. Iar Bisericile locale preferă să nu recunoască așa-numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) creată de schismaticii ucraineni, dar totodată nu acuză acțiunile anti-canonice ale Constantinopolului. Ba chiar unele dintre Biserici lasă zvonuri că au intenția să recunoască BOaU. De exemplu, Bisericile georgiană și bulgară.

Puține Biserici locale au intervenit imediat împotriva deciziilor ilegale ale Constantinopolului.

La 12 octombrie 2018 Biserica Ortodoxă Sârbă la Sinodul Episcopilor a refuzat să recunoască deciziile Constantinopolului faţă de Ucraina ca fiind obligatorii și a refuzat să stabilească comuniune canonică cu schismaticii "reuniți".

Biserica Ortodoxă Poloneză, prin decizia Sfântului Sinod, a anunțat că "nu va intra în comuniune cu noua Biserică pe care Constantinopolul o va crea în Ucraina".

Ambele aceste Biserici au solicitat găsirea unei soluții pan-ortodoxe pentru privind Bisericii ucrainene. Dar chiar și în aceste răspunsuri oficiale și destul de prompte la acțiunile Fanarului lipseşte principalul element - un protest decisiv împotriva autoconferirii autorității în lumea ortodoxă de către Patriarhia Constantinopolului.

Dar dacă Bisericile locale și-ar fi exprimat imediat opoziția față de faptul că Fanarul încearcă să-și impună întîietatea asupra tuturor, nu ar fi avut loc persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care se intensifică în Ucraina. Legile anti-bisericești nu ar fi trecut parlamentul ucrainean, iar acum naționaliștii din organizațiile radicale nu ar fi acaparat cu forţa bisericile ortodoxe din Ucraina. Schismații nu ar fi triumfat și nu s-ar fi afirmat în starea lor de răzvrătire.

Dar majoritatea Bisericilor locale nu au exprimat o astfel de dezaprobare faţă de Constantinopol. Și doar Biserica Ortodoxa Rusă (BOR), în decizia Sfântului Sinod, a subliniat motivul principal al nelegiuirii existente - dorința ierarhilor de la Constantinopol de a impune o nouă învățătură în Biserică în care Fanarul ar fi capul Bisericii în locul lui Isus Hristos.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a analizat în detaliu fiecare punct din decizia Sinodului Bisericii din Constantinopol din 11 octombrie 2018 și a negat convingător aceste puncte. Dar cuvintele principale din Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 octombrie 2018 au fost următoarele:

"În condițiile unei asemenea subminări profunde a bazelor relațiilor ortodoxe și ignorarea totală a canoanelor milenare ale bisericii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră că este datoria ei de a apăra principiile fundamentale ale Ortodoxiei, de a apăra Sfânta Tradiție a Bisericii, care este înlocuită de învățături noi și străine despre primatul ecumenic printre Întâistătători. Facem apel la  Întâistătători și la Sfintele Sinoduri ale Bisericilor Ortodoxe locale să fie făcută o evaluare adecvată a actelor anticanonice menționate anterior ale Patriarhiei de la Constantinopol și să căutăm împreună soluţii pentru cea mai gravă criză care sfâşie corpul Sfintei Bisericii Apostolice Unite".

Constantinopolul respinge categoric acuzațiile de papism în adresa sa. Cu toate acestea, care este diferenţa dintre papismul de la Constantinopol şi papismul roman? Să analizăm dogma catolică privind pontificul roman și să vedem cum se realizează esența acestei dogme în revendicarea patriarhilor din Constantinopol.

Doctrina Bisericii Catolice despre Papă este compusă din două elemente: doctrina primatului Pontificului Roman (lat. primatus Papae) și doctrina infailibilității (lat. Infallibilitas).

Definiția primatului papal este: „Episcopul Bisericii Romane, care săvârşeşte serviciul dat prin poruncă de Dumnezeu Sfântului Petru, primul dintre apostoli, și care urmează să fie transmis succesorilor săi, este ântîistătătorul Colegiului de episcopi, Vicarul lui Hristos și Păstorul întregii Biserici pe acest pământ. Prin urmare, în virtutea funcției sale, el se bucură în Biserică de puterea supremă, deplină și universală, pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber” (Codul catolic de drept canonic).

Următoarea este definiţia rolului patriarhului Constantinopolului dată de Bartolomeu: „Patriarhul Ecumenic este responsabil pentru respectarea ordinii canonice în Biserică și, deoarece doar el are privilegii canonice, şi de asemenea rugăciunea și binecuvântarea Bisericii și a Sinoadele Ecumenice, pentru îndeplinirea acestei datorii supreme și unice. Dacă Patriarhul Ecumenic îşi va nega responsabilitatea și va părăsi terenul bisericesc, Bisericile locale vor acţiona ca „oile fără păstor” (Mat. 9:36), cheltuind energia pentru inițiative bisericești care vor îmbina smerenia în credință și aroganța puterii” (din discursul de la Soborul Argiereilor (Sinaxisul) din 01 septembrie 2018).

La prima vedere, se pare că "a fi pentru respectarea ordinii canonice în Biserică" nu este deloc același lucru cu "se bucură în Biserică de puterea supremă, deplină și universală, pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber". Dar, în primul rând, Roma nu de la început, ci de-a lungul multor secole a ajuns la o formulare atât de aspră și, în al doilea rând, să vedem cum realizează Constantinopolul în practică această "responsabilitate pentru stabilirea ordinii bisericești și canonice".

Observăm cel mai viu exemplu al acestei "responsabilități" în Ucraina astăzi: o intervenţie brutală în teritoriul canonic al unei Biserici locale, acceptarea nelegiuită a schismaticilor în sânul ei, aprofundarea conflictului interconfesional, părăsirea BOaU în mâna nemiloasă a serviciilor speciale și a naționaliștilor. Însă nu doar în Ucraina Constantinopolul îşi realizează "responsabilitatea". Iată câteva exemple:

  • În anul 1923 Constantinopolul a capturat parohiile Bisericii ruse din Finlanda și Estonia, declarând aceste țări drept teritoriu canonic.
  • În 1924 același lucru a fost făcut cu parohiile Bisericii ruse din Polonia, acordându-le o "autocefalie" formală în condiții de subordine.
  • În 1931, împotriva voinței Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat parohiile emigranților ruși din Europa de Vest ca fiind în jurisdicția sa.
  • În 1936, și-a proclamat jurisdicția în Letonia.

Nu numai parohiile și diecezele Bisericii Ortodoxe Ruse au devenit victimele ambițiilor Fanarului. În anii 1920, Constantinopol a obligat Biserica greacă să transfere parohiile grecești din SUA și Australia în jurisdicția sa. În 1986, aceeași soartă a avut şi Exarhatul American al Bisericii Alexandrine, iar în 2008 - parohiile Bisericii Ierusalimului din Statele Unite. În 2003, Patriarhul Bartolomeu a cerut brusc ca Biserica Ortodoxă Greacă să transmită sub controlul său 36 de dieceze de pe teritoriul Greciei, ceea ce s-a întâmplat după o anumită rezistență.

Este inutil de menţionat că astfel de acțiuni nu au adus nici un beneficiu acestor parohii și nu au stabilit nici o ordine bisericească sau canonică.

De asemenea, în discursul său la Sinaxisul din 1 septembrie 2018, Patriarhul Bartolomeu s-a declarat Întâistătător al Bisericii: "Patriarhul Ecumenic, ca Întâistătător al Trupului Ortodox, a convocat Sfântul și Marele Sinod din Creta în iunie 2016, cel mai mare eveniment bisericesc din ultimii ani".

Orice creștin ortodox, să nu mai vorbim de episcopi, a trebuit să condamne aceste cuvinte și să spună că numai Hristos este Capul trupului Bisericii: "Hristos este cap Bisericii, trupul său,  al cărui Mântuitor şi este" (Efeseni 5,23). Dar nici unul dintre ierarhii de la Constantinopol nu a fost indignat de acest lucru.

În curtea ecleziastică Fanarul promovează doctrina care a fost preluată direct de la catolici: el poate să-i judece pe toți și nimeni nu poate să-l judece pe el. În versiunea catolică, sună așa: "Petru și urmașii săi au dreptul să pronunțe liber judecata asupra oricărei Biserici și nimeni nu trebuie să tulbure sau să agite starea lor; căci cel mai înalt scaun nu este judecat de nimeni (summa sedes și nemin judicatur)" (Epistolae et decreta pontificia, XXXII).

Formularea de la Constantinopol: "Merită să menționăm părerea canonistului Miodrag Petrovici că doar arhiepiscopul de Constantinopol are privilegiul să judece și să soluţioneze conflictele dintre episcopi, clerici și metropoliţii altor patriarhi" "(din discursul Patriarhului Bartolomeu la Sinaxisul din 01.09.2018 ).

În perioada 30-31 iulie 1993, Patriarhul Bartolomeu și-a realizat pretențiile față de supremația curții sale în Biserică. El a convocat un Sfântul Sinod la Istanbul, format în principal din ierarhii Patriarhiei de Constantinopol, precum și din reprezentanți ai Bisericilor greco-ortodoxe, unde a fost destituit Patriarhul Ierusalimului Diodor pentru că nu a fost de acord să participe la inițiativele ecumenice ale patriarhului Bartolomeu. Apropo, mănăstirile Sfântului Munte nu au recunoscut acest Sinod.

Catolicii pretind că "nu există mântuire în afara subordonării papale" (Ubi rara, ibi Spiritus Sanctus - latină). Credincioșii pot fi considerați membri ai Bisericii numai dacă sunt subordonați Papei în calitate de cap.

Patriarhia de la Constantinopol are ambiţia să afirme același lucru astăzi faţă de sine însăși. Iată câteva citate din discursul Patriarhului Bartolomeu: "Unii cred în mod greșit că pot iubi Biserica Ortodoxă, dar nu şi Patriarhia Ecumenică, uitând că ea întruchipează adevărata Biserică a Ortodoxiei. <...> "La început era Cuvântul ... Întru El era viață și viața era lumina oamenilor" (Ioan 1, 1, 4). Începutul Bisericii Ortodoxe este Patriarhia Ecumenică, "în ea este viață și această viață este lumina Bisericilor". Răposatul Mitropolit de Gortin și Arcadia Chiril, preaiubitul ierarh al Bisericii-Mamă și prietenul meu, a avut dreptate când a subliniat că "Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia Ecumenică". <...> Pentru Ortodoxie, Patriarhia Ecumenică servește ca un aluat care "dospeşte toată frământătura" (Galateni 5, 9).

Și Mitropolitul de Adrianopol Amfilohie (Patriarhia Constantinopolului) a declarat direct că Fanarul este sursa de existenţă a oricărei Biserici locale: "Ce ar fi Biserica Ortodoxă fără Patriarhia Ecumenică? Un fel de protestantism ... Este de neconceput că unele Biserici locale ... au întrerupt comunicarea (cu Patriarhia de Constantinopol – n.ed.), deoarece acolo este izvorul existenţei lor canonice".

Astăzi ei declară cu toată seriozitatea că Biserica nu este Biserică pentru că Duhul Sfânt locuiește în ea, ci pentru că ea este în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol. Și de unde se lua oare această "canonicitate" în primele trei secole ale creștinismului, când nici măcar nu exista Patriarhia Constantinopolului? Cum pot fi acceptate astfel de afirmații în lumea ortodoxă? Cu toate acestea, bisericile locale ignoră în cea mai mare parte acest lucru.

O altă împuternicire, preluată de la catolici, este afirmația potrivit căreia numai Patriarhii de la Constantinopol au dreptul să convoace Sinoade ecumenice. "Prerogativa Întîistătătorului Roman este de a convoca Sinoade Ecumenice, de a le prezida și de a le aproba" (din învățăturile despre Biserică de la al II Sinod din Vatican). Înlocuim cuvântul "Roman" cu "de Constantinopol" - și obținem ceea ce afirmă astăzi Constantinopolul.

În ceea ce privește cel de-al doilea element al doctrinei despre statutul pontifilor romani, infailibilitatea, vom nota următoarele. Mulți înțeleg greșit că această dogmă catolică spune că, în general, Papa este recunoscut ca fiind fără păcat. Greşit. Se are în vedere că Papa nu poate greşi în proclamarea oricărei afirmații în domeniul dogmatic sau al moralității ex cathedra.

Iată textul dogmei catolice despre Infallibilitas: "Noi stabilim că episcopul Romei, atunci când vorbește de la amvon, adică atunci când îşi îndeplinește funcţia de pastor și învățător al tuturor creștinilor, determină cu autoritatea sa apostolică supremă ce doctrină în materie de credință sau de comportament moral trebuie urmată - în virtutea asistenței divine promise de către Sf. Petru, are aceeași infailibilitate în ceea ce privește credința și moralitatea, pe care Biserica ar trebui să o urmeze, conform voinței Sfântului Mântuitor, atunci când determină doctrina în credință sau comportamentul moral și, prin urmare, astfel de declaraţii ale episcopului roman nu pot fi abolite prin decizia Bisericii. Cine, Doamne ferește! – va îndrăzni să se opună acestei definiții, să fie anatema”.

Da, până în prezent Patriarhul de Constantinopole nu se declară infailibil, dar totuși să amintim că la același Sinaxis al Patriarhiei de la Constantinopol, în perioada 1-3 septembrie 2018, s-a aprobat dubla căsătorie a preoţilor, și nu în sensul că se pot căsători după văduvie, dar că pot să divorțeze cu o femeie și să se căsătorească cu o altă femeie. Cu toate acestea, un asemenea preot nu este oprit de la slujire şinu este caterisit.

Această rezoluție a Fanarului contrazice în mod direct cuvintele apostolului Pavel, spuse în repetate rânduri: "Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii" (1 Timotei 3, 2); "Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure femei, să-și chivernisească bine casele şi pe copiii lor" (1 Timotei 3, 12); "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să aşezi preoți prin cetăți, precum ţi-am rânduit: dacă este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători" (Tit. 1, 5-6).

Să nu mai vorbim despre faptul că bigamia încalcă deciziile Sinoaselor ecumenice privind preoția. De exemplu, a 17-lea Regula apostolică vorbește în general despre imposibilitatea preoţilor de a se căsători a doua oară: "Cel botezat şi cu două căsătorii sau a avut ţiitoare, nu poate fi episcop, nici presbiter, nici diacon, cel mai inferior în rangul preoției”.

Cum putem proclama o nouă normă canonică, care contrazice în mod direct Sfânta Scriptură și decretele apostolilor și ale Sinoadelor Ecumenice? Numai fiind încrezători în "infailibilitatea" lor. Infallibilitas! Constantinopolul, prin decizia sa asupra bigamiilor preoților, și-a pus autoritatea deasupra Sfintelor Scripturi și deasupra Consiliului Apostolic.

Cum putem proclama o nouă normă canonică, care contrazice în mod direct Sfânta Scriptură și decretele apostolilor și ale Sinoadelor Ecumenice? Numai fiind convinşi de "infailibilitatea" lor. Infallibilitas! Constantinopolul, prin decizia sa asupra bigamiei preoților, și-a pus autoritatea deasupra Sfintelor Scripturi și deasupra Soborului Apostolic.

Și dacă să acordăm mai multă atenție învățăturii Constantinopolului la punctul că doar el are dreptul să convoace Sinoade ecumenice, vom vedea că, potrivit acestei învățături, nu există practic nicio autoritate care ar putea divulga rătăcirile Patriarhului de la Constantinopol. Dacă va apărea problema acuzaţiilor de erezie sau rătăcire, Patriarhul de Constantinopol pur și simplu nu va convoca Sinodul. Deci avem o situație în care Patriarhul de Constantinopol deţine "adevărul ultim".

După cum observăm, papismul de la Constantinopol nu este în mod fundamental diferit de papismul clasic roman. Poate că nu a atins încă aceeași asprime a formulărilor pe care le vedem în catolicism, dar geneza acestei doctrine continuă. Care este pericolul papismului în principiu? Și de ce este atât de ușor să fii ispitit să te supui pape, celui roman sau al Fanarului? De ce spiritul papismului se strecoară în Ortodoxie?

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Serghie (Stragorodsky) (1867-1944), când a fost profesor la Academia Teologică din Sanct-Petersburg, s-a întrebat: "de ce sufletul unei persoane occidentale are nevoie de papalitate? Care este elementul psihologic prin care catolicismul persistă şi se dezvoltă? este deja clar că acest semn este în conștiința necesității și chiar necesitatea unei autorități formale externe pentru Biserică care a primit o răspândire extraordinară în Occident ".

Protoiereul Vsevolod Schpiller, în articolul său "Dogmatele romano-catolice privind primatul papalității în Biserică", publicat în Revista Patriarhiei Moscovei în 1950, răspunde la această întrebare: "Acum, peste cincizeci de ani, este deja clar că acest semn este răspândirea extraordinară în Occident a necesității pentru Biserică a unei autorității formale externe ".

Să comparăm semnele de infailibilitate în catolicism și în Ortodoxie.  La latini totul este simplu - e suficient ca Papa să spună ceva ex cathedra. Și la ortodocși? Este necesar să se adune un Sinod Ecumenic, la care să fie discutată și adoptată definiția dogmelor și a regulilor morale, atunci trebuie să treacă o perioadă de timp (uneori secole) în care întreaga Biserică ortodoxă mondială va trebuie să accepte învățăturile acestui Sinod Ecumenic. Apoi urmează să se convoace următorul Sinod Ecumenic, care să recunoască hotărârile Sinodului anterior în statutul de ecumenic. Întreaga Biserică ortodoxă mondială trebuie să adopte o dogmă formulată sau o regulă morală. Și numai după aceea va fi posibil să vorbim despre infailibilitatea a ceea ce a fost formulat. Și dificil, şi greu, și de lungă durată.

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu un dar mare și straşnic - libertatea. Iar omul trebuie să-i închine libertatea lui Dumnezeu: "Facă-se voia Ta". Și este dificil. Să vezi, să determini voia lui Dumnezeu este uneori foarte complicat. "... și să nu vă potriviţi acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minții, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut și desăvârșit" (Romani 12, 2). "Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului" (Efeseni 5:17).

Este mult mai ușor să vă subordonați libertatea față de o autoritate externă: Papa, Patriarhia Constantinopolului, altcineva. Să o subordonaţi - și să scăpaţi de povara responsabilității. Astfel, în vremea profetului Samuel, israeliții au cerut să li se pună un împărat al pământului "ca și la alte popare", respingând astfel puterea lui Dumnezeu asupra lor. Și cu ce s-a terminat acest lucru: "Deci au strigat aceia: Ia-L, Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: "Nu avem împărat, decât pe Cezarul" (Ioan 19, 15).

Episcopul Vsevolod Schpiller scrie: "Semnificația doctrinei catolice cu privire la infailibilitatea papilor este că ea în mod esențial neagă credința creștinului în harul Duhului Sfânt, care dă viață Bisericii din interior, reieșind din profinzimile ei luminoase, cu toată diversitatea experienței spirituale unice și integrale a Bisericii. Doctrina catolică a autorității infailibile a Papei neagă autoritatea interioară a Duhului Sfânt, punându-i în locul său o autoritate externă şi formală, căreia trebuie să-i fie subordonată întreaga dezvoltare a vieții Bisericii".

Cu o precizie uimitoare aceste cuvinte s-au împlinit cu privire la fostul mitropolit de Viniţa Simeon (Şostaţki), care în decembrie 2018 a trădat Biserica sa și a trecutu la schismaţi. Într-un interviu acordat ziarului „Glavkom” la 15 noiembrie 2018, ca răspuns la o întrebare despre "Soborul unificator", la care schismaţii din BOU-PK și BOU autocefală s-au unit pentru a obține Tomosul de autocefalie, s-a exprimat foarte revelator: "Dacă ne-am adresat deja la Patriarhul ecumenic, înseamnă că autoritatea de a convoca Consiliul îi aparține lui. Ei trebuie să ne ofere o foaie de parcurs în care să fie clar menţionat ce trebuie să facem".

Iată o substituție vizibilă. Negarea conducerii Duhului Sfânt și substituirea sa cu o autoritate externă, cea a Constantinopolului. Este dificil de căutat voia lui Dumnezeu în această situație, deși este scris destul de clar în Sfintele Scripturi și în canoanele Bisericii. Și mai greu este să o îndeplinească, dacă autoritățile laice solicită contrariul. Este mult mai ușor să se ascundă în spatele autorității externe a Patriarhului de Constantinopol și să-şi justifice trădarea Bisericii cu această autoritate.

Un exemplu contrar  - Preafericitul Onufrie. Cât de uşor şi simpli ia-r fi să cadă de acord cu decizia Patriarhului Bartolomeu și cu opinia Președintelui. Practic, să-şi asigure sută la sută şefia în BOaU şi o viață liniștită pentru Biserica sa. Dar el a preferat adevărul lui Dumnezeu, nu beneficiile lumeşti și politice. Dar cât de ușor ar fi să impună toate reproșurile, inclusiv remuşcările de conștiință, patriarhului Bartolomeu. Să spună ca fostul Mitropolit Simeon (Şostaţki): Fanarul trebuie să ne spună ce să facem.

Duhul papismului este refuzul de a merge pe calea îngustă în căutarea Adevărului lui Dumnezeu și împlinirea voii Domnului în pofida tuturor evenimentelor din acest secol, este dorința de a transfera responsabilitatea pentru deciziile sale asupra unei autorităţi externe și a intra în porțile largi ale adevărului lumesc. Acest duh astăzi pătrunde în Ortodoxie și face să tacă Bisericile în fața rătăcirii Constantinopolului în doctrinele fundamentale ale Bisericii.

Este foarte greu să crezi în "Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică". Iar dacă aă adăugăm "condusă de Constantinopol" - totul devine clar, simplu și ușor. Ţi-ai predat libertatea în mâinele Papei de la Constantinopol, real şi tangibil - și nu-ţi mai faci griji. 

Numai că Dumnezeu ne-a învățat altceva: "Intrați prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire şi mulți sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea  care duce la viaţă şi puțini sunt care o află. Feriți-vă de proorocii mincinoși care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7, 13-16).

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Cum ar trebui să reacționeze Biserica la protestele din Belarus?
să facă apel la pace și să condamne provocarea conflictelor
75%
să susțină protestele și să ceară schimbarea guvernului
0%
în niciun fel, Biserica trebuie să fie în afara politicii
25%
Total voturi: 4

Arhiva

Система Orphus