Un preot care s-a pocăit: Preafericitul Onufrie m-a primit ca pe un fiu

Preafericitul Mitropolit Onufrie și protiereul Volodimir Litvenciuk. Imagine: news.church.ua

Preafericitul Mitropolit Onufrie și protiereul Volodimir Litvenciuk. Imagine: news.church.ua

Protoiereul Volodimir Litvenciuk, parohul bisericii în cinstea Bunei Vestiri din Eparhia de Volyn, a dezertat la așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei în mai 2022, dar peste mai puțin de o lună s-a pocăit și s-a întors la Biserica canonică. El a vorbit despre suferința sa sufletească în timpul petrecut în schismă. Din cele 20 de zile în BOaU, primele două săptămâni le-a trăit în stare de stres, apoi a început depresia. Și abia după pocăința adusă Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, părintele Volodimir și-a regăsit liniște sufletească. Povestea preotului a fost publicată de Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Potrivit părintelui Volodimir, resimțind mustrări de conștiință, el s-a adresat prietenului său din seminar, protoiereului Serghie (Iușcik). "I-am spus următoarele cuvinte: "Părinte, salvează-mă, pentru că mor", a recunoscut părintele Volodimir. Părintele Serghie i-a contactat pe asistenții Întâistătătorului, iar Litvenciuk s-a dus cu pocăință la Preafericitul Mitropolit Onufrie.

"Preafericitul Onufrie este un om sfânt", este convins părintele Volodimir. El a vorbit despre cât de greu i-a fost să meargă la Kiev să se pocăiască. "Nu știam ce va spune, cum mă va trata, dar m-a primit pur și simplu ca un tată pe fiul său", își amintește emoționat fostul schismatic. El spune că pentru prima dată în viața sa în cei 20 de ani de preoție, a simțit un asemenea sprijin duhovnicesc, pastoral și ierarhic. "Preafericitul Onufrie m-a auzit, Preafericitul Părinte m-a spovedit. Îi sunt infinit de recunoscător pentru că m-a primit ca pe oaia rătăcită în "călătoria" cea de 20 de zile", a spus părintele Volodimir. Când a revenit de la Kiev, "era într-o complet altă stare de duh".

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-a îndrumat pe clericul care s-a întors din schismă și l-a ajutat să înțeleagă ce s-a întâmplat, astfel încât cel care s-a rătăcit "să se străduiască în viitor și toată viața sa să nu facă nimic din acestea și să trăiască cu pocăință".

Pr. Volodimir a reamintit că în timp ce preda teologia pastorală la Seminarul Teologic din Volyn, el și-a pus întrebarea: "Care este starea spirituală, morală a preoților care au intrat în schismă, care s-au îndepărtat de Biserică?". Nici nu-și putea imagina că va trebui să se confrunte personal cu aceste probleme. "Preafericitul Mitropolit Onufrie m-a reîntors pe calea de la care m-am abătut", a spus preotul cu recunoștință.

"Este un mare har că astăzi, în aceste vremuri dificile, el (Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie – Red.) conduce Biserica noastră”, a subliniat protoiereul Volodimir Litvenciuk.

Acum, după pocăință și reintegrare în sânul bisericii, părintele Volodimir are o cu totul altă stare de duh. "Aș vrea să slujesc în fiecare zi, în fiecare zi aș vrea să săvârșesc Euharistia", recunoaște el. Atât doamna preoteasă, cât și alți oameni au observat o schimbare spre bine în el. Desigur, el ca toți ceilalți este tulburat de război și de tot ce este legat de aceasta, dar conștiința lui este în pace. "Mi-am dat seama că astăzi trăiesc în pace cu conștiința mea, care îmi spune că suntem în Biserică care este într-adevăr Biserica lui Hristos și este condusă de Întâistătătorul nostru, care ne duce corabia către Mântuire", spuse părintele Volodimir.

"Acum știu sigur că astfel de acte nu trebuie permise. Acestea sunt niște lucruri foarte înfricoșătoare, mai ales pentru noi, preoții care am fost interziși. Am crescut în această Biserică, în Biserica canonică, am primit totul în această Biserică, împreună cu turma am construit biserici, le-am apărat...", a spus părintele Volodimir.

Clericul a mai spus că comunitatea bisericii Buna Vestire, în care el este paroh, și-a confirmat fidelitatea față de Biserica Ortodoxă Ucraineană: împreună cu cei douăzeci de membri ai parohiei au ținut o ședință a comunității religioase, au strâns peste 200 de semnături care au fost consemnate în procesul verbal semnat ulterior de Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie și Arhiepiscopul Natanael de Volyn.

După cum s-a raportat mai devreme, protoiereul Volodimir Litvenciuk a fost interzis din preoție, dar după pocăință, a fost restabilit în sânul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în statutul de paroh al parohiei stavropegice a Preafericitului Mitropolit al Kievului, și nu al Eparhiei de Volyn.

UJO a scris mai devreme că un cleric al Eparhiei de Ternopil care s-a pocăit s-a întors din schismă la Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Susțineți apelul Preafericitului Mitropolit Onufrie de a opri războiul și de a organiza un schimb de prizonieri?
da, Biserica trebuie să facă totul pentru încetarea războiului
81%
nu, trebuie să luptăm până la victoria deplină
5%
trebuie să ne rugăm - politicienii trebuie să se ocupe de război
14%
Total voturi: 21

Arhiva

Система Orphus