Susținătorii BOaU au acaparat șase biserici ale BOUkr din Eparhia de Vinița

04 Aprilie 2022 02:40
431
Susținătorii BOaU au acaparat șase biserici ale BOUkr din Eparhia de Vinița

Schismaticii intrerupt slujbele Bisericii Ortodoxe Ucrainene, atacă preoții și profanează Sfintele Mese.

În timp ce ucrainenii luptă pe front cu agresorul, clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene devine tot mai des victimă a atacurilor BOaU recent creată. Câteva fapte de nelegiuire împotriva Bisericii canonice au fost comise concomitent în Eparhia de Vinița. UJO a obținut informații despre acest lucru de al enoriașii locali.

În ziua de 6 martie, în satul Malîe Krușlinți, regiunea Vinița, activiștii BOaU schismatică au pătruns în biserică, au întrerupt slujba, l-au târât cu forța pe preot în stradă și au confiscat clădirea bisericii. Totodată, atacatorii au intrat în altar și au atins Sfânta Masă, ceea ce, conform regulilor bisericești, este considerată o profanare a lăcașului.

În ziua de 12 martie, în satul Lavrovka, regiunea Vinița, susținătorii BOaU au întrerupt slujba, l-au amenințat pe preot cu violență fizică și au încercat să-l alunge pe el și pe enoriași în stradă. Polițiștii au închis și sigilat biserica, însă câteva zile mai târziu au deschis-o, dar pentru comunitatea BOaU.

În ziua de 13 martie, în satul Sosenka, schismaticii l-au forțat pe președintele consiliului parohial să deschidă biserica, invocâd o verificare dacă nu cumva în biserică este un loc de depozitare a armelor. După aceea, starosta satului a luat cheile bisericii și nu l-o mai lăsat pe preot și pe enoriași să intre în lăcașul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar ulterior s-a aflat că cheile au fost transmise susținătorilor BOaU. În aceeași zi, în satul Penkovka, activiștii BOaU au tăiat lacătele și au pus mâna pe clădirea bisericii, și-au pus căciulile chiar pe Sfânta Masă, s-au sprijinit de ea cu mâinile și l-au împiedicat pe preot să ia Sfintele Daruri. Vasele bisericești și cărțile liturgice care aparțineau comunității au fost aruncate pe fereastră de către atacatori.

Susținătorii BOaU au acaparat șase biserici ale BOUkr din Eparhia de Vinița фото 1

În ziua de 19 martie, în satul Miziakovskie Hutora, regiunea Vinița, reprezentanții apărării teritoriale au blocat trecerea către biserică și nu au permis preotului și enoriașilor nici măcar să se apropie de biserică. La adresa parohului bisericii s-au făcut amenințări cu represalii, dar poliția nu a permis ca ele să fie realizate în practică. A doua zi, acești oameni au pus mâna pe biserica din satul vecin Pereorki, ai cărui enoriași erau păstoriți de preotul din satul Miziakovskie Hutora.

În ziua de 19 martie, în satul Bolșie Krușlințî, localnicii au încercat să ia cheile bisericii de la preot, l-au amenințat că vor întrerupe slujba și l-au forțat să treacă la BOaU. După cum am aflat, provocări similare ale schismaticilor se pregătesc în satele Osipovka, Gurovțî, Migalevțî, Voronovița și Medvedka.

UJO a vorbit mai devreme despre soldații ortodocși ai Forțelor Armate ale Ucrainei, care au promis că îi vor găsi pe toți vrăjmașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene la sfârșitul războiului și îi vor răsplăti după faptele lor.

Reamintim, de asemenea, că șeful Biroului Prezidențial Andrei Yermak i-a numit dușmani ai statului pe cei care incitează acum la pogromurile bisericilor.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si