Mitropolitul Onufrie: Războiul este o încercare față de Domnul și aproapele

16 Martie 2022 00:03
171
Mitropolitul Onufrie: Războiul este o încercare față de Domnul și aproapele

Preafericitul Mitropolit Onufrie a făcut apel la soluționarea problemelor nu prin intermediul armelor, ci cu ajutorul unui cuvânt rezonabil.

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, după Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit Onufrie s-a adresat credincioșilor cu o predică, în care a îndemnat credincioșii să se sprijine unii pe alții în această perioadă grea.

"Credința ortodoxă ne învață ca omul să trăiască corect pe pământ. Astăzi trecem printr-o încercare foarte dificilă pentru țară și oameni. Dumnezeu ne încearcă credința. Suntem și noi de vină. Suntem oameni păcătoși, iar păcatele nu aduc nici un bine omului. Au gust dulce, dar consecințele sunt amare. Și acum gustăm consecințele păcatelor noastre", a spus Preafericitul Vlădica.

"Dar acesta este un examen, este o încercare pe care ne-a rânduit-o Dumnezeu pentru ca să ne arătăm dragostea pentru Dumnezeu și aproapele nostru. Acestea sunt cele mai importante roade pe  care credința le sădește în om. În această perioadă dificilă trebuie să întindem mână dragostei, să ne sprijinim unii pe alții. Cine nu are un adăpost – ajută-l să-l găsească, cine nu are pâine – să i-o oferi, dacă ai posibilitate, dacă nu ai posibilitate de a-l ajuta – încălzește-l cu o vorbă bună", a îndemnat Mitropolitul Onufrie.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a remarcat că toate problemele care apar între oameni trebuie să fie rezolvate nu prin intermediul armelor, nici cu forța, ci cu ajutorul cuvântului.

"Căci suntem oameni, creații inteligente ale lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a dat înțelpciune, ne-a dat cuvântul care are o mare putere. Cu aceste daruri – înțelepciunea și cuvântul – trebuie să ne rezolvăm toate problemele. Dumnezeu ne-a creat pe pământ nu pentruca să ne atacăm sau să ne ucidem unii pe alții, ci pentru a trăi în dragoste. Și dacă nu avem această iubire, dar vrem să o dobândim, nu trebuie să o facem cu ajutorul armelor, ci prin cuvânt. Facem apel, iar și iar, către toți cei de care aceasta depinde – ca problemele existente să se rezolve cu ajutorul unui cuvânt rezonabil", a spus Mitropolitul.

"Dumnezeu să ne ocrotească în această perioadă grea și să ne acopere cu Harul Său Divin și cu  puterea Sa pe care nimeni nu o va birui. Aceasta este puterea iubirii. Ea să fie între noi și deasupra noastră, și atunci vom trece prin toate încercările și vom fi vrednici de viața strălucitoare și frumoasă pe care Domnul a pregătit-o în Ceruri pentru cei ce Îl iubesc, în Împărăția Cerurilor, în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru", cu aceste cuvinte și-a încheiat predica Preafericitul Mitropolit Onufrie.

UJO a scris mai devreme că în Duminica Triumfului Ortodoxiei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a condus Liturghia la Lavra Peșterilor de la Kiev.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si