BORu: Teoria pentarhiei nu este recunoscută în lumea creștină

Membrii Pentarhiei: Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și Patriarhul Ioan al Antiohiei. Imagine: ortoxia.com

Biserica Ortodoxă Rusă a răspuns la propunerea Mitropolitului Grigore de Peristeri de priva Biserica Rusă de autocefalie.

Departamentul pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse (DRBE BORu) a declarat că decizia de revocare a statutului de autocefalie nu poate fi luată de "Sinodul Pentarhiei", se arată în comentariul oficial al Serviciului de Comunicații al DRBE BORu postat pe mospat.ru.

"Asemenea decizii nu pot fi luate la așa-zisul "Sinod al Pentarhiei" despre care vorbește mitropolitul Grigore de Peristeri. Suntem datori să reamintim cititorilor că teoria "Pentarhiei" a luat naștere în Orientul Ortodox între secolele VI – VIII, dar nu a fost niciodată recunoscută universal în întreaga creștinătate. În primul rând, nu a fost recunoscută de Biserica Romei. În al doilea rând, această teorie a trecut cu vederea celelalte Biserici Autocefale care existau la acea vreme, cum ar fi Biserica Georgiei și Biserica Ciprului", se accentuează în DRBE BORu.

Departamentul pentru Relații Bisericești Externe al BORu i-a reamintit ierarhului grec că la sfârșitul secolului al XVI-lea, când cei patru Patriarhi Răsăriteni din Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim au recunoscut statutul de Patriarhie în persoana Primatului Bisericii Ruse Autocefale, acesta a ocupat locul cinci în dipticele Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

"La timpul său, ideea "Pentarhiei" a fost folosită de unii teologi ca simbol și imagine a egalității Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, în contrapondere pentru ambițiile patriarhilor iconoclaști ai Constantinopolului și absolutismul autorității papale în Biserica Romană. Este trist să vedem astăzi cum IPS Mitropolit de Peristeri folosește concepția de "acord unanim al celor cinci patriarhi" (Sfântul Teodor Studitul, Scrisoarea 478) pentru a anula egalitatea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în favoarea ultimelor ambiţii papale ale Bisericii de la Constantinopol", se arată în comunicatul Serviciului de Comunicaţii al DBRE BORu.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse au subliniat că BORu a tratat întotdeauna cu mult respect Patriarhiile Răsăritene și le-a susținut timp de secole, și astăzi luptă neobosit pentru ca aceste Patriarhii să dăinuiască pe teritoriul lor istoric în condițiile persecuției din ce în ce mai mari a creștinilor din Orientul Mijlociu.

UJO a scris mai devreme de ce Fanarul are nevoie de Pentarhie și ce poate aștepta Biserica Rusă de la "Sinodul celor Patru".

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Cum s-a schimbat viața ta de la începutul războiului?
nu s-a schimbat
75%
biserica me a fost acaparată de susținătorii așa numitei BOaU
13%
biserica mea a fost deteriorată/distrusă de bombardamente
12%
merg la altă biserică din cauza schimbării locului de trai
-1%
Total voturi: 8

Arhiva

Система Orphus