Uniunea avocaților ortodocși va proteja drepturile comunității din Zolocev

Militanții Corpului Național distrug gardul casei preotului din Zolocev cu barosul. Imagine: site-ul Corpului Național

Avocații Uniunii au declarat că acțiunile autorităților din Zolocev față de preot și comunitate sunt ilegale și trebuie anchetate în cadrul procedurilor penale.

Avocații Uniunii Avocaților Ortodocși (UAO) pe canalul lor de Telegram au făcut o declarație despre situația din or. Zolocev, unde autoritățile locale persecută familia preotului Maxim Ioenko și împiedică comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene să săvârșească serviciul divin.

Din mesaj aflăm că avocații UAO reprezintă interesele familiei preotului în două dosare judiciare cu privire la legalitatea ordinului consiliului municipal din Zolocev emis la 13 iulie 2020 privind demontarea gardului casei preotului și interzicerea lucrărilor de reparații și construcții pe teritoriul privat al familiei.

Uniunea avocaților ortodocși declară că "prin acțiunile lor autoritățile se amestecă fără temei nu numai în viața privată a familiei preotului, dar împiedică și săvârșirea serviciilor religioase ale comunității locale din Biserica Ortodoxă Ucraineană. Aceste acțiuni ale autorităților municipale vor fi anchetate în cadrul procedurilor penale".

Reamintim că autoritățile locale din or. Zolocev, cu ajutorul radicalilor, încearcă să alunge familia preotului din oraș. La începutul anului 2020, familia preotului Bisericii Ortodoxe Ucrainene Maxim Ioenko a achiziționat în Zolocev o jumătate de casă dărăpănată și a început lucrările de reparație. În curte a fost instalat un vagon de construcție, unde preotul Maxim săvârșea slujbe pentru credincioșii din Zolocev. Primarul orașului Zolocev Igor Grinkiv a declarat public că "Biserică din Moscova nu va exista" în orașul său. La 13 iulie 2020, consiliul municipal din Zolocev a luat decizia să "interzică activitățile bisericilor Patriarhiei Moscovei în Ucraina", și totodată să interzică lucrările de reparație și construcții pe teritoriul privat (!) al familiei preotului Bisericii Ortodoxe Ucrainene Maxim Ioenko, pe care preotul și soția sa le-au achiziționat în mod legitim.

Pe 14 iulie, primarul din Zolocev sa organizat o "vece" (adunare populară – n.t.) lângă casa preotului, unde a adus un baros și rostit către cei prezenți îndemnuri să demoleze gardul "ilegal" din jurul casei. Grinkiv i-a propus preotului să-i compenseze banii cheltuiți pentru cumpărarea casei, iar familia să părăsească orașul.

Pe 17 iulie, autoritățile au instalat ilegal camere de supraveghere video pe teritoriul privat al preotului.

Persoane necunoscute de mai multe ori au aruncat cu vopsea peste gard și vagon, iar pe 6 august, activiștii Corpului Național au zdrobit gardul casei cu un baros.

Pe 15 august, niște agresori necunoscuți au atacat un magazin pentru copii care aparține unui enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Dimineața, proprietarul magazinului de articole pentru copii a găsit panoul rupt, iar pe peretele magazinului era scris cu vopsea roșie "sponsor al Bisericii Ortodoxe Ruse". În octombrie atacul s-a repetat. Proprietarul clădirii, temându-se de agravarea situației, i-a cerut credinciosului Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-și scoată bunurile și să elibereze spațiul.

În noaptea de 28 septembrie 2020, niște persoane necunoscute au mai săvârșit un atac asupra casei. Vandalii au făcut pe gard inscripțiile "Scoateți Biserica Ortodoxă Rusă afară" și "Zolocev nu este Brodî", și de asemenea au aruncat pe pereți vopsea roșie și verde.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Trebuie ierarhia să îndemne turma sa la vaccinare împotriva COVID-19?
da, arhiereii și preoții sunt îngrijorați de sănătatea oamenilor
15%
nu, este un subiect pur medical, Biserica nu are nicio tangență cu el
85%
nu-mi pasă
0%
Total voturi: 40

Arhiva

Система Orphus