BORu adună mărturii pentru canonizarea lui Ioan (Krestiankin)

Arhimandritul Ioan (Krestiankin). Imagine: priest.today

Starețul mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Pskov-Pecersk, arhimandritul Ioan (Krestiankin) a plecat la Domnul cu 15 ani în urmă.

Episcopul Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul de Pskov și Porhov Tihon (Șevkunov) a anunțat adunarea de mărturii pentru canonizarea arhimandritului Ioan (Krestiankin). Ierarhul a menționat acest lucru într-o predică în timpul sărbătorii Soborului Noilor Martiri și Mărturisitorilor ai Bisericii Ruse din 7 februarie 2021, informează serviciul de presă al Mănăstirii Peșterilor din  Pskov pe pagina de Instagram.

Mitropolitul a remarcat că au trecut 15 ani de la plecarea părintelui Ioan la Domnul și "trebuie să pregătim materiale (documente, mărturii) pentru canonizarea părintelui Ioan. Și atunci cum va decide Dumnezeu".

"Eu, ca episcop de Pskov neputincios, păcătos și nevrednic, anunț astăzi că începem să adunăm mărturii despre părintele Ioan – despre ajutorul său haric; despre învățăturile sale; despre rugăciunile sale; despre evenimentele mai presus de fire care au avut loc prin mijlocirea sa, la care noi și conștiința noastră am fost martori; că putem oferi mărturii pentru viitor urmașilor, și de va fi voia lui Dumnezeu, ca să-L proslăvească pe părintele Ioan între sfinți. Ne rugăm pentru aceasta; ne rugăm lui Dumnezeu și lăsăm acest lucru în voia multmilostivă și desăvârșită a lui Dumnezeu", a menționat ierarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Arhimandritul Ioan (Krestiankin) a fost unul dintre cei mai cinstiți stareți ai Bisericii Ortodoxe Ruse la sfârșitul secolului XX - începutul secolului XXI.

S-a născut la 11 aprilie 1910 în orașul Oriol, într-o familie cu mulți copii. Băiatul a fost numit în cinstea lui Ioan Pustnicul, a cărui amintire este sărbătorită în acea zi. Încă din copilărie a mers la biserică, a făcut ascultare la Arhiepiscopul de Oriol Serafim (Ostroumov) (canonizat în 2001). În 1945, a fost hirotonit diacon în biserica de la cimitirul Vagankovskoie din Moscova, apoi patriarhul Alexei I l-a hirotonit preot în Biserica Nașterei Domnului Iisus Hristos din Izmailovo. Aici a slujit până în 1950, când autoritățile l-au arestat sub acuzația de agitație antisovietică și l-au trimis în lagăre de concentrare pentru șapte ani.

Părintele Ioan a fost eliberat înainte de termen, în 1955. După eliberare a fost trimis să slujească în Eparhia de Pskov, apoi a fost transferat în Eparhia de Reazan. În 1966, preotul Ioan s-a călugărit, iar în 1967 a devenit nevoitor al Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Pskov-Pecersk, unde s-a nevoit până la moartea sa, 5 februarie 2006.

În ultimii ani de viață, din cauza vârstei și a bolilor, părintele Ioan nu avea posibilitatea să-i primească pe cei care doreau să vorbească cu el, dar la mănăstire continuau să sosească multe scrisori, și arhimandritul răspundea personal la multe. Unele dintre ele au fost publicate – au apărut mai multe ediții ale "Scrisorilor arhimandritului Ioan (Krestiankin)". De asemenea, au devenit vestite publicațiile predicilor sale și alte cărți, printre care "Experiența structurării mărturisirii".

Amintim că mai devreme Mitropolitul Tihon (Șevkunov) a sugerat că una dintre profețiile starețului Ioan (Krestiankin) se referă la noul coronavirus.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Sunteți de acord că primul apărător al Ortodoxiei este conducătorul Fanarului?
da, el protejează Ortodoxia de erezii și schisme
8%
nu, se apropie de BRC, dezbină Biserica și acționează după bunul plac al politicienilor
88%
nu-mi pasă, el nu mă interesează
4%
Total voturi: 26

Arhiva

Система Orphus