ÎPS Hrisostom: Cei care vor refuza să coslujească cu mine, vor fi pedepsiți

Arhiepiscopul Hrisostom. Imagine: politis.com.cy

Primatul Ciprului consideră că după ce Sinodul s-a împărțit cu privire la BOaU, în Biserica Ciprului nu s-a produs nici criză, nici dezbinare.

Primatul Bisericii Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat într-un interviu pentru compania cipriotă de televiziune și radio "RIK" că arhiereii care nu sunt de acord cu decizia sa de a-l pomeni pe Dumenko, nu pot refuza să coliturghisească cu Primatul. În caz contrar, ei pot fi caterisiți, raportează Orthodox Times.

"Săvârșim cu toții împreună Sfânta Liturghie de câteva ori pe an în timpul sărbătorilor. Dacă îi voi invita să coslujească cu mine la Sfânta Liturghie, ei nu vor putea refuza. Când îi invit, ei  nu pot să nu vină, doar dacă se îmbolnăvesc", a declarat Arhiepiscopul și a menționat că cei care vor refuza să coliturghisească, vor fi aspru pedepsiți. Potrivit Arhiepiscopului, "pedepsele preconizate variază de la mustrare până la caterisire. Nu putem face ceea ce dorim în Biserica Ciprului".

De asemenea, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că după convocarea Sfântului Sinod, unde opiniile arhiereilor cu privire la pomenirea lui Serghei Dumenko s-au împărțit aproape în mod egal, nu s-a produs nici criză, nici dezbinare.

Reamintim că la 25 noiembrie 2020, Mitropolitul Nichifor de Kykkos și Tilliria al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a declarat că decizia adoptată de Sfântul Sinod de a sprijini poziția Arhiepiscopului Hrisostom nu este obligatorie, deoarece este o "problemă de credință". Mitropolitul Nichifor a subliniat că în timpul Sinodului, "s-au înregistrat divergențe", iar rezultatul final a fost de 10 vs. 7 (cu unul care s-a abținut).

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Care vor fi consecințele pomenirii lui Epifanie de către Primatul Bisericii Ciprului?
BOaU va fi recunoscută în unanimitate de întreaga Biserică a Ciprului
12%
Sinodul Ciprului va condamna fapta Primatului
18%
În cadrul Bisericii Ciprului va apărea discordie
70%
Total voturi: 17

Arhiva

Система Orphus