Drabinko a recunoscut că a alipit parohiile la BOaU "nu chiar canonic"

07 Noiembrie 2020 20:15
0
Fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice Alexandru Drabinko. Imagine: facebook.com/oleksandr.drabinko Fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice Alexandru Drabinko. Imagine: facebook.com/oleksandr.drabinko

Ex-mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandru (Drabinko) consideră că disputele canonice vor fi rezolvate atunci când situația din Ucraina se va aplana.

Ex-mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice Alexandru (Drabinko) a spus că a alipit unele parohii care aparțineau Bisericii Ortodoxe Ucrainen la Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU nerecunoscută) "într-un mod nu chiar canonic". Drabinko a menționat acest lucru într-un interviu cu Saken Aimurzaev postat pe canalul de YouTube DetectorUA.

Potrivit lui Drabinko, Eparhia de Pereiaslav-Vișnevețk din cadrul BOaU, pe care o conduce, acceptă parohiile numai în limitele regiunii Kievului, dar există și excepții.

O excepție a fost parohia din orașul Kolomya, regiunea Ivano-Frankivsk. Acolo clerul catedralei, încă înainte de acordarea Tomosului, s-a adresat către fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandru, pentru ca acesta să-i accepte în eparhia sa.

"I-am acceptat în Biserica Ortodoxă a Ucrainei (schismatică – n.r.). Este clar că acest lucru nu este foarte corect din punct de vedere canonic și politic, dar cred că este totuși mai bine să accepți oameni în Biserica Ortodoxă a Ucrainei și apoi, când situația se va aplana, toate neînțelegerile canonice vor fi rezolvate", a menționat fostul mitropolit.

Deși, în opinia sa, aceste dispute canonice "în principiu nu există", din moment ce sunt prevăzute "mari schimbări în legătură cu reforma administrativ-teritorială a organizării regiunilor, care va fi realizată în timpul apropiat".

"În țara noastră, eparhiile și protopopiatele sunt legate geografic de raioane și regiuni. Și dacă acum are loc descentralizarea, anumite zone o să dispară, atunci ce vor face potropopii?", se întreabă Drabinko.

Anterior, UJO a scris că în opinia fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice Alexandru Drabinko, în Ucraina s-a dezvoltat o situație unică când credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au refuzat o "autocefalie aproape impusă".

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si