BORu a amintit cum s-au reluat slujbele în mănăstirea turcească Soumela

Manastirea Panagia Soumela din Turcia. Imagine: postimg.cc/Across_Valley

Slugbele anuale ale Fanarului în vechea mănăstire Panagia Soumela au fost reluate în 2010 după vizita Patriarhului Chiril în Turcia, a explicat șeful adjunct al DRBE PM.

Comentând redeschiderea mănăstirii ortodoxe Panagia Soumela în provincia Trabzon, Nord-Estul Turciei, după lucrările de restaurare care au durat cinci ani, protoiereul Nicolai Balașov, șeful adjunct al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, a amintit cine a ajutat Fanarul să reia serviciile anuale în această mănăstire inactivă din 1922 de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

"Faptul că serviciile divine au devenit posibile cel puțin o dată pe an este un mare merit al Bisericii Ortodoxe Ruse și al Rusiei", a spus preotul într-un comentariu pentru RIA Novosti. "La drept vorbind, când acest subiect a fost ridicat în 2009 într-o conversație dintre cei doi Primați, Patriarhul Bartolomeu a exprimat mari îndoieli privind posibilitatea de a obține permisiunea, și și-a împărtășit temerile că ridicarea acestei întrebări ar putea provoca probleme pentru Fanar din partea autorităților turce. Însă, cu toată precauția și delicatețea, noi am dus tratativele necesare cu reprezentanții turci".

Părintele Nicolai a amintit că în anul 2009 Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vizitat orașele Istanbul și Ankara, a avut întrevederi cu o serie de funcționari turci, inclusiv cu Tayyip Erdogan, care era atunci prim-ministrul Turciei. Apoi au urmat de trei pelerinaje ale credincioșilor BORu cu vizitarea mănăstirii Panagia Soumela în Trebizond, iar în august 2010 autoritățile turce au permis în sfârșit să fie oficiată prima slujbă festivă în vechea mănăstire, la care au participat mii de credincioși din Grecia, Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan și alte țări. La slujba condusă atunci de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a coliturghisit arhiereul Bisericii Ortodoxe Ruse Episcopul Tihon de Podolsk.

Părintele Nicolai a subliniat că această slujbă divină a devenit posibilă datorită acordurilor încheiate între Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, Ministerul Culturii și Turismului din Republica Turcă și conducerea provinciei Trabzon.

"Atunci Patriarhul Bartolomeu a mulțumit călduros patriarhului Chiril, a declarat că el a luat parte la slujba istorică prin intermediul reprezentantului său Episcopului Tihon și însoțitorii săi", a adăugat șeful adjunct al  DRBE. "Și-a exprimat speranța că astfel de servicii se vor săvârși și pe viitor, că Patriarhul Chiril și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse vor putea participa personal la ele. Iar deja în anul următor pentru Episcopul Bisericii noastre care a venit în ziua Adormirii (după noul calendar) să coslujească cu Patriarhul Bartolomeu, nu s-a găsit loc în rândul participanților la slujba din mănăstirea Panagia Soumela. Patriarhul Bartolomeu i-a comunicat că sunt prea mulți doritori să slujească și nu este spațiu suficient pentru toți, și i-a propus să se roage undeva alături".

După aceea, potrivit protoiereului, BORu a încetat să-și trimită reprezentanții la Trabzon, "pentru a nu împovăra". De fapt, a adăugat el, ei nici nu au mai fost invitați, iar "recunoștința față de frații ruși a fost uitată rapid, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în istorie".

"Am regretat, desigur, că în 2015 tradiția slujbelor anuale a încetat odată cu închiderea mănăstirii pentru reparații", a menționat părintele Nicolai. "Dacă slujbele se vor relua – o să ne bucurăm pentru frații greci de credință ortodoxă. Dar nu îi vom putea binecuvânta pe mirenii noștri la pelerinaje în această mănăstire veche până nu va fi reluată comuniunea noastră cu Biserica de la Constantinopol, care a fost întreruptă din cauza intervenției necanonice a Patriarhului Bartolomeu în Ucraina".

În încheiere, părintele Nicolai a adăugat că, în general, "simțim o tristețe profundă și un mare necaz pentru faptul că lumea ortodoxă a fost dezbinată prin acțiunile Primatului Constantinopolului". Potrivit clericului, mențiunea în mass media occidentală că Patriarhul Bartolomeu este "liderul spiritual a 300 de milioane de creștini ortodocși din întreaga lume" nu corespundea realității nici mai înainte, iar după "aventura ucraineană și intrarea în comuniune prin coslujire fără de penitență cu schismaticii, Patriarhul ecumenic nu poate avea acel rol unificator și coordonator care ar corespunde conținutului semnificativ al acestui titlu istoric".

UJO a informat că la 28 iulie 2020 Primatul Patriarhiei Constantinopolului Patriarhul Bartolomeu i-a mulțumit președintelui turc Tayyip Erdogan pentru restaurarea și deschiderea mănăstirii Panagia Soumela.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus