Problema Sofiei a zăcut de multă vreme, dar Fanarul era ocupat cu Ucraina

Patriarhul Bartolomeu era preocupat de problema ucraineană și nu a făcut nicio declarație dură în apărarea catedralei Sfânta Sofia. Imagine: tanea.gr

Mitr. Antonie: Dacă devenim o parte a geopoliticii mari conștient și viața Bisericii începe să slujească în favoarea acestor obiective, Dumnezeu o să trimită pedeapsa.

Timp de câțiva ani, președintele Turciei și-a anunțat în mod deschis intențiile de a transforma catedrala Sfânta Sofia într-o moschee, dar în loc să apere principala catedrală a Bizanțului, Fanarul era preocupat de problema ucraineană. Mitropolitul de Borispil și Brovarî Antonie (Pakanici), coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice a declarat acest lucru în cadrul emisiunii lui Ian Taxiura "Dreptul la credință" pe canalul TV "Perșîi Kozațkii".

Potrivit ierarhului, evenimentul schimbării statutului Sfintei Sofia nu poate fi neutru pentru un credincios, întrucât  ea "nu este doar un simbol oarecare".

"În primul rând, acestă catedrală a jucat un rol foarte important pentru noi, urmașii Rusiei Kievene", a remarcat Mitropolitul Antonie. "Ne amintim de istorisirea cuviosului Nestor Cronicarul, că anume frumusețea exterioară a catedralei și slujbele săvârșite în Sfânta Sofia au jucat, probabil, un rol decisiv în alegerea credinței poporului nostru de către ambasadori, iar apoi ei i-au vorbit cneazului Vladimir despre măreția sa. Deci, este o durere internă sfâșiitoare care trece prin secole, nu este un eveniment care s-a petrecut odată și nu s-a soldat cu consecințe. La drept vorbind, această catedrală este a noastră, chiar și în această stare – atât de tristă și deplorabilă".

Pe de altă parte, a subliniat coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acest eveniment nu s-a întâmplat spontan.

"Totul a dus la această dezlegare, și în ultimii ani președintele Turciei a declarat cu sinceritate că nutrește aceste intenții", a explicat ierarhul ucrainean. "Dar până și în legătură cu acest eveniment Fanarul nu a ales calea acțiunilor de protejare a catedralei – nu am văzut nicio publicație serioasă, nici o declarație a Patriarhului Bartolomeu despre necesitatea apărării acestei catedrale – el s-a ocupat de problema ucraineană, a creat o problemă la noi, pentru turma noastră duhovnicească multimilionară și pentru întreaga Lume Ortodoxă".

Răul întotdeauna are consecințe, a adăugat Mitropolitul Antonie.

"Biserica trebuie să fie preocupată mereu de sufletul omenesc", a subliniat ierarhul. "Dacă devenim o parte a politicii și, în mod conștient, o parte a geopolitici mari, iar interesul Bisericii și viața bisericească încep să slujească la realizarea acestor obiective, Dumnezeu întotdeauna trimite pedeapsă. Un om credincios trebuie să se ocupe de sufletul său, un preot trebuie să se ocupe de mântuirea oamenilor care i-au fost încredințați, episcopul, respectiv – de acești preoți și de păstoriții lor. Patriarhul, și în special primatul în onoare, ar trebui să aibă grijă în primul rând de stabilitate în Ortodoxia mondială și să caute Adevărul".

Potrivit Mitropolitului, lui ca episcop îi este foarte greu să înțeleagă de ce în rezolvarea problemei ucrainene Fanarul la timpul său a adoptat logica schismaticilor: "Dacă dorești să rezolvi o problemă, încerci să o rezolvi pe baza adevărului și autoconservării. Dar când subminezi fundamentele pe care se stă Corpul istoric al Bisericii și merge contrar vieții majorității credincioșilor din Ucraina, acestea nu sunt premisele care ar trebui să stea la baza soluționării schismei ucrainene".

"Pentru Biserică este totdeauna importantă doar viața bisericească, Biserica trebuie să se ocupe în primul rând de mântuirea sufletelor omenești, să nu se gândească la orice proiect geopolitic și să nu se străduiască să fie pe placul cuiva. Pentru că politica se schimbă – jucătorii, obiectivele, state și imperii întregi se schimbă, iar Biserica trebuie să rămână mereu. Ea va dăinui și fără noi, dar noi avem o mare responsabilitate. Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni, și dacă refuzăm să fim o armă în mâinile lui Dumnezeu, atunci, din păcate, devenim un instrument în mâinile unei forțe complet opuse, care duce omul și rasa umană spre pierzanie. Orice situație care iese de sub  controlul nostru, la un anumit moment și-a avut propria istorie. Iar istoria este creată de oameni, oameni concreți cărora Dumnezeu le-a încredințat o răspundere foarte mare", a rezumat Mitropolitul Antonie de Borspil și Brovarî.

Reamintim că mai devreme un cleric al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că odată cu transformarea catedralei Sfânta Sofia într-o moschee, liderul Fanarului și-a pierdut în mod simbolic catedra.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus