Autoritățile din Zolocev manifestă ură față de Biserica Ucraineană canonică

Episcopul de Barîșev Victor (Koțaba). Imagine: protiktor.com

Șeful Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe lângă organizațiile europene a avertizat că prigonirea credincioșilor din Zolocev poate avea un ecou internațional.

Reprezentanții autorităților locale din orașul Zolocev demonstrează ura față de credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, a declarat șeful Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe lângă organizațiile europene internaționale Episcopul de Barîșev Victor (Koțaba).

"Din nou răsună declarații calomnioase de la diverse persoane, inclusiv de la clericii altor confesiuni că Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică "nu ar săvârși slujbe de înmormântare pentru soldații din zona Operațiunilor Antu-Teroriste și "ar ajuta inamicul". Trebuie menționat că astfel de declarații și acțiuni în orice țară civilizată sunt clasificate ca manifestări deschise de ură față de un grup religios, în acest caz concret – față de Biserica Ortodoxă din Ucraina canonică", în Departamentul pentru Informații și Educație au transmis cuvintele Episcopului Victor.

Episcopul le-a reamintit participanților la "adunarea orășenilor" din Zolocev organizată ca acțiune împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, că legislația ucraineană și internațională interzice "obstrucționarea acțiunilor legale ale proprietarului, indiferent de modul în care intenționează să utilizeze clădirea care îi aparține". Arhiereul a amintit totodată că în Ucraina, care și-a asumat o serie de obligații privind protejarea deplină a drepturilor omului pe teritoriul său, este garantată libertatea confesională.

"Nimeni nu poate interzice unui cleric să oficieze slujbe acasă sau în alte clădiri, la cererea credincioșilor și în prezența lor", a subliniat Episcopul Victor.

În opinia sa, declarațiile și comentariile unor reprezentanți ai autorităților și ale organismelor de autoadministrare locală din regiunea Lviv cu privire la lucrările de reparație și construcție de pe teritoriul privat al clericului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din or. Zolocev atestă ignoranța completă a acestor persoane în materie de discriminare și supremație a legii, prevăzute de dreptul internațional.

De asemenea, Episcopul a atras atenția publicului asupra faptului că dorința reprezentanților autorităților locale din Zolocev de a interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană nu poate fi realizată în Ucraina, "țară care garantează comunității internaționale respectarea standardelor de drept și a stabilit în actele sale elgislative răspunderea penală pentru incitarea la ura religioasă".

"Biserica Ortodoxă Ucraineană este o organizație religioasă care unește cetățenii Ucrainei, acționează în Ucraina în conformitate cu legislația în vigoare și oferă îngrijire pastorală tuturor celor care au nevoie, fără a împărți oamenii după principii politice sau de altă natură. În conformitate cu ordinea legală actuală din Ucraina, este imposibilă interzicerea unei confesiuni care funcționează legal", a subliniat arhiereul.

Șeful Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe lângă organizațiile europene internaționale a raportat despre inițierea de către Reprezentanță a verificării faptelor de încălcare a drepturilor credincioșilor din Zolocev. Dacă aceste fapte vor fi confirmate, ele vor avea un ecou internațional, a menționat Episcopul Victor.

Arhiereul ucrainean a subliniat totodată că defăimarea de către activiștii și clericii altor confesiuni ar trebui evaluată de forțele de ordine.

"Exprimăm speranța că forțele de ordine vor lua atitudine. În cazul unei reacții necorespunzătoare la rapoartele legitime privind încălcările drepturilor împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Reprezentarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe lângă organizațiile europene internaționale va publica adresări către organismele mecanismului internațional pentru drepturile omului pe baza convențiilor și rezoluțiilor ONU, care prevăd cercetarea obligatorie a cazurilor de încălcare a drepturilor omului de către funcționarii publici și politicieni", a încheiat Episcopul Victor.

Anterior, ONG-ul "Protejarea drepturilor omului" a început să verifice faptele de încălcare a drepturilor enoriașilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene din or. Zolocev.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus