Un cleric ucrainean al BRC: Hristos s-ar putea infecta cu noul coronavirus

Clericul Bisericii Romano-Catolice de la Kiev Petro Balog. Imagine: birdinflight.com

Un cleric al BRC de la Kiev crede că dacă Iisus Hristos ar trăi în vremea noastră, El s-ar fi putu infecta cu noul coronavirus.

Preotul catolic Petro Balog, directorul Institutului de Științe Religioase "Sfântul Toma" de la Kiev, crede că Iisus Hristos s-ar fi putut infecta cu noul coronavirus. Clericul a comuicat acest lucru  publicației "Bird in flight".

În opinia sa, "creștinii sunt în primul rând oameni, și după aceea creștini. Ei trebuie să respecte toate normele condiției umane. Dacă ne vom înălța peste ceea ce este omenesc în noi, acest lucru nu va duce la nimic altceva decât la mândrie. Și dacă Iisus Hristos ar fi trăit acum, aceste norme s-ar fi referit și la El ca la o persoană reală și adevărată, a Dumnezeului Celui întrupat".

"Cred că Hristos s-ar fi putut infecta cu noul coronavirus. Mulți nu sunt de acord cu aceasta, au fost multe discuții despre aceea dacă Hristos se poate îmbolnăvi, dar acestea sunt niște rămășițe ale monofiziților – că Hristos este doar Dumnezeu și, prin urmare, nu se poate îmbolnăvi. Dar El este Dumnezeul-Om, adică Dumnezeu adevărat și Om adevărat – nu parțial, nu într-o anumită  măsură, nu convențional, ci în întregime: care se naște, se dezvoltă, se îmbolnăvește, suferă și moare. Sfânta Scriptură spune că El a suferit, iar acesta este un neajuns al trupului, o senzație de durere", și-a exprimat opinia preotul BRC.

El a menționat că la luarea deciziilor în timpul carantinei, clerul BRC se bazează "pe diverse instrucțiuni ale ierarhiei bisericești, episcopatelor. Ele au apărut imediat: ce să faci, cum să procedezi, cum să sărbătorești". "Și totodată este important să nu uităm de bunul simț, de smerenie", a adăugat el.

"Trăim în secolul XXI și știm cum se transmit bolile. Nu uităm de acest lucru atunci când săvârșim sfintele slujbe fără credincioși, mărturisim, împărtășim, etc. Nu este vorba despre faptul că Sfânta Împărtășanie îl poate infecta pe cineva, ci doar despre aceea ce putem primi odată cu Împărtășania. Merită să fim atenți, să nu infectăm pe cineva prin practici religioase. Nu mai vorbesc despre alte lucruri: sărutarea icoanelor, a crucilor, atingerea de sfintele moaște. Nu transmitem acum semnul păcii, ci ne închinăm, ca oamenii din Orientul Îndepărtat", consideră Petro Balog.

UJO a raportat că bisericile Romano-Catolice din Elveția trimit enoriașilor Împărtășania în cutii de chibrituri.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Este corectă inițiativa ierarhilor greci să organizeze Sinodul Ecumenic fără Fanar?
Da, Biserica trebuie să evalueze acțiunile Fanarului
71%
Nu, pentru că nu este canonic
17%
Acest lucru nu este ceva real, nimeni nu va dori să strice relațiile cu Constantinopolul
12%
Total voturi: 118

Arhiva

Система Orphus