Primarul or. Netișin: Biserica Ortodoxă Ucraineană este o "armă biologică"

Primarul orașului Netișin Alexandr Supruniuk. Imagine: pagina de Facebook a lui Supruniuk

Supruniuk a acuzat Biserica Ortodoxă Ucraineană în răspândurea COVID-19 în Netișin, după ce enoriașilor li s-a interzis să se roage chiar și pe stradă lângă biserică.

La 28 aprilie 2020 primarul or. Netișin Alexandr Supruniuk a acuzat Biserica Ortodoxă Ucraineană și pe enoriașii săi de "comportament neadecvat" și de încălcarea măsurilor de carantină, și i-a numit "armă biologică" în eterul canalului "Știrile din Hmelnițki YeUa". Corespondentul  Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși s-a adresat către un localnic – enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – să comenteze ce se întâmplă în jurul Bisericii din Netișin.

Conform sursei UJO, Supruniuk și înainte de izbucnirea pandemiei noului coronavirus  COVID-19 a fost extrem de nebinevoitor față de Biserica Ortodoxă Ucraineană, și în mod repetat a încercat, în diverse moduri, să convingă clerul și enoriașii să treacă la Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), iar într-u sat a reușit să contribuie la transferul forțat al bisericii la organizația religioasă a lui Epifanie Dumenko.

Acum funcționarul a declarat că în timpul carantinei "cea mai mare și sistematică problemă" o reprezintă clerul Bisericii Ucrainene canonice, iar toate contactele persoanelor infectate au legătură cu biserica Patriarhiei de la Moscova. În afară de un caz, a adăugat funcționarul, și imediat a făcut aluzie că și acest caz excepțional ar putea fi legat de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

"Deși această femeie a adus boala din raionulul Șumsk, unde s-a îmbolnăvit, există totuși suspiiunea că ea a adus infecția de la Lavra Poceaev", a zis Supruniuk (anterior, primarul orașului Poceaev Vasilii Boiko a declarat că focarul de noul coronavirus COVID-19 nu a început în Lavră, ci printre locuitorii orașului – n.r.).

Potrivit primarului orașului Netișin, printre bolnavi se află preotul și soția sa (interlocutorul nostru a dezmințit acest lucru și a comunicat că preoteasa este sănătoasă, dar este bolnavă soția diaconului – n.r.), diaconul și doctorul care ar fi întru-n strâns contact cu slujitorii bisericii "după ritualurile de Paște". Funcționarul a avertizat totodată că cuvintele sale nu trebuie tratate ca niște "lucruri interconfesionale".

"Nu trebuie să mi se atribuie aici nici un fel de politică sau lucruri interconfesionale și așa mai departe. Dar punctul meu de vedere personal este: având în vedere cum funcționează Patriarhia Moscovei în Ucraina, eu cred că ea este o armă biologică".

În aceeași zi, primarul orașului a publicat pe pagina sa de Facebook următorul apel: "Toți enoriașii ai tuturor bisericilor Patriarhiei Moscovei din or. Netișin, care au fost la slujbă începând cu 12.04, trebuie să consulte medicul de familie!!! Imediat!!!".

În același timp, funcționarul nu a zis nici un cuvânt nici despre enoriașii BOaU, nici despre enoriașii BUGC, și nici despre alte organizații religioase. Dar, potrivit unui enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în sfintele lăcașuri ale Biserici canonice normele de carantină nu au fost încălcate, ceea ce nu se poate afirma despre BOaU.

De exemplu, pe pagina de Facebook a comitetului executiv al primăriei orașului Netișin a fost publicat mesajul video al "arhimandritului" BOaU, în care acesta îi invită în mod deschis pe oamenii "la slujbă" și la sfințirea coșului pascal de Paște.

"Slujba în catedrala noastră va începe la ora 23:00. Mezonoptica, Utrenia Pachală și Sfânta Liturghie ... Și în jurul orei 03:00 va avea loc sfințirea coșului pascal. Vă atrag atenția asupra faptului că pentru cei care vor participa la slujba Vecerniei pe teritoriul catedralei, sfințirea va avea loc pe teritoriul catedralei", a explicat "arhimandritul" Vladislav.

Și nici un cuvânt despre despre numărul enoriașilor care pot asista la slujbă, nu se spune nimic despre distanța care trebuie respectată.

Ulterior, pe Facebook în grupul "Netișinul meu" a fost postat un videoclip în care putem să vedem câte persoane au participat la această "slujbă" în noaptea și la sfințirea coșului pascal de Paște 2020. Putem vedea și distanța dintre cei care au venit la catedrală la sfințire.

În timp ce pregăteam știrea, videoclipul a dispărut. Am reușit să facem un screen-shot de pe un cadru video și un screen-shot al comentariilor sub videoclip. În ele scrie că s-a încerca redactarea videoclipul înainte de publicare, pentru a camufla adevărul.

 

Screen-shot de pe înregistrarea video în care se arată cum enoriașii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei părăsesc biserica după "slujbă". Imagine: Grupul "Netișinul meu" de pe Facebook

 

"Au curățat videoînregistrarea)) au șters începutul ... unde se vede câți oameni ies din biserică... au lăsat ceea ce trebuie să fie arătat ... ei bine, în principiu, șa fel ca toate informațiile care ne sunt oferite", a scris Ana Jigadlo.

Un alt utilizator al rețelei a fost mai laconic: "toți se află în carantină numai noi suntem cei mai "pricepuți".

Redacția a primit o fptpgrafie din timpul sfințirii coșului pascal în biserica BOaU din or. Netișin în acest an:

Sfințirea coșului pascal în biserica BOaU din Netișin, 2020. Imagine: arhiva personală a unui locuitor al orașului

Așa, judecând după imaginea obținută de la interlocutorul nostru, în noaptea de Paște din acest an a arătat sfântul lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – poarta este închisă, iar în jurul ei sunt prezenți doar ofițerii poliției:

Noaptea de Paște 2020 în sfântul lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Netișin. Imagine: arhiva personală a unui membru al comunității religioase a Bisericii canonice

Potrivit preoților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu care a conversat corespondentul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși, poliția după slujbă chiar le-a mulțumit pentru ordinea și respectarea strictă a măsurilor sanitare și epidemiologice. Nu a fost întocmit nici un  proces verbal împotriva clericilor sau a mirenilor Bisericii Ucrainene canonice.

De asemenea, Supruniuk nu trecut cu vederea acest fapt, dar a menționat într-un interviu că toate acestea s-au datorat "faptului că poliția s-a aflat permanent la datorie" (iar mai târziu a declarat că izbucnirea masivă al noului coronavirus după Paște s-a produs din cauza credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – n.r.). Potrivit unui locuitor al orașului, funcționarul după slujbele de Paște a exprimat mulțumire pentru respectarea carantinei reprezentanților BOaU, BUGC și "altor secte", dar nu a spus nici un cuvânt despre Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.

După apelul ca toți enoriașii Biserici Ortodoxe Ucrainene să se adreseze la medicii de familie, pe pagina de Facebook a primarului din Netișin a apărut un nou mesaj: "Pregătesc o declarație privind sesizarea infracțiunii pentru infectarea în masă. Îndată ce voi primi confirmarea oficială, o voi trimite la poliție".

Potrivit unui enoriaș al Biserici Ortodoxe Ucrainene, Biserica a respectat cu strictețe toate măsurile de carantină, iar în fiecare biserică erau permanent afișate anunțurile despre carantină.

"La noi niciodată nu a fost deschisă poarta, și nici biserica. De Paște nu am avut aglomerație. Polițistul ieșind din biserică a mulțumit pentru respectarea cerințelor de carantină. În total 7 sau 8 persoane au sfințit coșul pascal", a declarat interlocutorul UJO.

În opinia sa, primarul speră să-și demonstreze patriotismul prin decrlarațiile sale nedrepte la adresa Bisericii și, astfel, șă-și ridice ratingul pentru a câștiga următoarele alegeri. Acesta este motivul pentru care funcționarul nu numește Biserica Ortodoxă Ucraineană cu numele ei real, dar sistematic o numește "Patriarhia Moscovei", consideră locuitorul orașului Netișin.

Într-un interviu pentru publicația "Vsim UA", Supruniuk a declarat că pe pagina pe Facebook a unui cleric al Bisericii Ortodoxe Ucrainene "s-ar fi postat sistematic mesaje că noul coronavirus  este peste tot, nu trebuie să acordați atenție, dar trebuie să mergeți la biserică".

Corespondentul UJO a găsit pagina acestui cleric. Pe ea am găsit doar o singură publicație cu asemenea cuvinte. În ea nu se face apel ca credincioșii să participe la slujbele bisericești, dar există doar o singură mențiune în care se amintește că Biserica se roagă pentru oameni în această perioadă dificilă. Potrivit interlocutorului UJO, o astfel de menţiune este explicabilă, având în vedere situația care se încearcă să fie creată în jurul Bisericii Ortodoxe Ucraineane.

"În Biserică pericolul nu este mai mare decât în ​​casele dvs. și în supermarket. Noi iubim oamenii și ne îngrijim că toată lumea să fie în viață și toți să fie sănătoși. Ne rugăm pentru dvs. chiar și acum. Îndeosebi acum!", se menționează în această publicație.

Anterior, la 02 aprilie același cleric al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a publicat următorul anunț: "Slujbele din biserica noastră nu încetează, dar accesul enoriașilor în biserică în timpul slujbei este limitat la 10 persoane, și toți cei prezenți sunt obligați să respecte cu strictețe recomandările Ministerului Sănătății pentru a evita infectarea cu noul virus". Cu toate acestea, primarul nu l-a menționat.

BBC și "Glavkom" au publicat declarațiile primarului  din Netișin împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu titlul: "În orașul centralei atomice este un focar de noul coronavirus: primarul s-a plâns Serviciului de securitate pe preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei". Articole similare au apărut și în alte resurse mass media. Dar în aceeași zi comitetul executiv al primăriei orașului Netișin a informat populația pe pagina sa de Facebook că "alți 38 de angajați ai stației atomice din Hmelnițki au obținut rezultate negative la testul pentru coronavirus".

Primarul orașului Netișin, pe de altă parte, a comunicat pe pagina sa de Facebook că începând cu 28 aprilie 2020 au existat 8 cazuri confirmate de infecție cu noul COVID-19 în oraș (populația orașului conform recensământului din 2010 este de 36 000 de locuitori – n.r.). Supruniuk a scris despre persoanele infectate care au legătură cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, dar a trecut sub tăcere informația despre celelalte persoane infectate. Puțin mai târziu, funcționarul a raportat despre un alt caz de infectare, dar de această dată nu a menționat cine anume este bolnav.

Clerul orașului i-a comunicat corespondentului UJO că pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, comisia pentru situații de urgență (pentru securitatea tehnogenă și epidemiologică și pentru situațiile de urgență) a decis să interzică începând cu ora 9 din dimineața zilei de 28 aprilie 2020 "organizarea tuturor evenimentelor de către clericii diferitelor culte și confesiuni, care presupun participarea la ele a enoriașilor nu numai în interiorul lăcașurilor, dar și în apropierea acestora", iar slujbele să se săvârșească fără diaconi și coriști, cu ușile închise. O fotocopie a procesului verbal a fost trimisă la redacție.

Anterior, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul de Borispil și Brovarî Antonie (Pakanici) a declarat că împotriva Bisericii se comite o adevărată teroare.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus