Zadubrovka: parohia care "nu există" la un an de rezistenţă şi credință

22 Februarie 2020 01:57
38
Protoiereul Leonid Delikatny cu enoriașii. Imagine: video screen-shot de pe YouTube Protoiereul Leonid Delikatny cu enoriașii. Imagine: video screen-shot de pe YouTube

Apărându-şi cu rugăciune biserica, credincioșii Bisericii canonice timp de un an au devenit o familie asemenea comunităţilor din primele secole ale creștinismului.

În data de 15 februarie 2019 parohia în cinstea Arhanghelului Mihail din satul Zadubrovka, raionul Zastavna, regiunea Cernăuți, a început veghea de rugăciune în apărarea drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Protoiereul Leonid Delikatny, parohul bisericii ortodoxe din s. Zadubrovka, i-a povestit corespondentului UJO cum trăiesc enoriașii acum.

"Avem mai mult decât o aniversare a vegherii pentru credință"”, a subliniat protoiereul Leonid. "La 02 februarie 1990 în Zadubrovka a fost restaurată comunitatea bisericească, în acest an sărbătorim aniversarea comunității – 30 de ani. Iar în data de 03 februarie – a fost aniversarea adunării noastre, când enoriașii bisericii au votat în unanimitate pentru a rămâne în sânul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice".

Părintele Leonid a menţionat că în mai 2019 activiștii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, pe baza procesului verbal al comunității teritoriale, au reînregistrate ilegal biserica Sf. Arhanghel Mihail în subordinea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, iar comunitatea ortodoxă a devenit "virtuală", inexistentă pentru stat.

La început, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost de acord că schismaticii să îşi săvârşească "slujbele" pe teritoriul bisericii. Dar, deoarece activiștii BOaU au organizat ciocniri, au provocat și insultat membrii comunității, începând cu 14 aprilie 2019 intrarea în biserică a fost închisă pentru ei.

Spre regretul credincioșilor, provocările nu s-au terminat aici. Activiștii BOaU s-au instalat pe drumul din apropierea bisericii Sf. Arhanghel Mihail și au continuat să asmuţe conflictul și să-i ofenseze pe ortodocși, împiedicându-i să vină la biserică sau să plece de acolo. În septembrie 2019 i-au rupt o coastă unui enoriaș al bisericii Sf. Arhanghel Mihail.

"Facem în mod expres fotografii în fiecare duminică și vedem că întotdeauna suntem mai mulți în biserică. La ei vin vreo 40-45 de persoane, la aniversarea activiștilor în data de 27 ianuarie s-au adunat 62 de persoane, iar în biserica noastră au venit aproximativ 100 de oameni. Adică, chiar și cu invitați, sunt mult mai puțini membri ai BOaU", a menţionat părintele Leonid.

Părintele a subliniat că activistul Anatol Leşiuk, care a reînregistrat comunitatea, nu apare aproape deloc la "slujbele" BOaU, la fel ca primarul satului Vitalii Goncearuk, care a promovat activ interesele schismaticilor.

"Când credincioșii noștri trec pe drum, cineva neapărat va spune ceva, va striga, va insulta", a spus parohul. "Preotul" BOaU le inspiră cu insistenţă păstoriţilor săi că aceasta este "biserica lor", că în curând va veni vara şi va fi cald, trebuie să se gândească la ceva... Și când ei [susținătorii BOaU – n.ed.] fac provocaţii, el zâmbeşte pe sub mustăţi și gata. Niciodată nu-i liniștește. Astfel este natura sa, să facă duşmănie între pe oameni. Apoi vorbește despre dragoste în faţa camerei video".

Pentru moment, potrivit preotului, în fiecare duminică dimineață poliția blochează traficul în apropierea bisericii. Acest lucru joacă atât un rol pozitiv, cât și unul negativ: poliția delimitează parțial reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ai Bisericii Ortodoxe ai Ucrainei, dar mulți credincioși din cauza neputinţelor trupeşti nu pot veni la biserică pe jos.

"Oamenii se roagă. Desigur, există o oboseală din cauza presiunii morale", mărturiseşte protoiereul Leonid. "Dar partea bună este că din data de 03 februarie comunitatea noastră religioasă s-a consolidat, a devenit o familie adevărată. Și ca în orice familie, avem bucurii comune, necazuri comune. Comunicăm. Cred că acest lucru este foarte important. Trăim împreună ca înte prieteni, ca o comunitate creștină primară, toți ne simţim înrudiți".

Credincioșii încearcă să-și apere drepturile în instanță, însă Curtea Supremă a Ucrainei a respins recursul comunității, deoarece ea acum nu există în registrul organizațiilor religioase. În legătură cu acest fapt, parohul bisericii din Zadubrovka în numele său a depus contestație la Curtea Civilă, a cărei ședință preliminară a avut loc în 18 februarie a.c.

În plus, membrii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au depus o sesizare pentru intentarea unei proceduri penale privind falsificarea procesului verbal al ședinței comunității teritoriale. Pe baza acestor procese verbale, comunitatea a fost reînregistrată în jurisdicţia BoaU. Însă poliția tergiversează anchetarea, în pofida faptului că pe lista participanților sunt persoane care se află în străinătate, iar semnăturile celor care au votat lipsesc.

"Din această cauză ne punem nădejdea doar în mila lui Dumnezeu. Nimeni nu ne va ajuta în afară de Dumnezeu", a rezumat părintele Leonid.

Conform informaţiei oferite de UJO, activiștii au amenințat că vor arunca în aer biserica Sfântului Arhanghel Mihail din satul Zadubrovka, în care comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene săvârşeşte privegherea de rugăciune neîntreruptă de la 15 februarie. Iar în seara zilei de 26 august 2019, susținătorii BOaU în stare de ebrietate au aruncat o bombă de fum militară în biserică.

Protoiereul Leonid Delikatny a înştiinţat serviciului de presă al Eparhiei Cernăuților că comunitatea sa va continua privegherea de rugăciune, pentru că ofiţerii de poliție i-ar fi zis că dacă activiștii BOaU vor captura biserica, nimeni nu îi va alunga.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si