Drabynko a dăruit moaștele Sf. Vladimir unui "ierarh" care respinge Fanarul

"Ierarhii" BOaU lângă icoană cu moaștele Sfântului cneaz Vladimir, care au aparținut regretatului mitropolit Vladimir (Sabodan)

Fostul mitropolit a dăruit "ierarhului" BOaU o icoană cu moaștele Sf. cneaz Vladimir, care au aparținut Sf. Petru Movilă, iar apoi Mitropolitului Vladimir (Sabodan).

La 20 februarie 2020 "ierarhul" BOaU Alexandr (Drabynko) a dăruit o icoană cu moaștele celui asemenea cu Apostolii Sfântului cneaz Vladimir colegului său din structura nou creată Matvei Șevciuk, "preasfințitului episcop" de Vladimir-Volyn și Turiisk. Drabynko a anunțat acest lucru pagina sa de Facebook.

Icoana cu sfintele moaște a fost dăruită lui Șevciuk "pentru pomenirea Preafericitului Mitropolit Vladimir Sabodan la rugăciune".

Drabynko a anunţat că istoria obiectului de cult dăruit datează din 1632, când Sfântul Ierarh Petru Movilă a găsit moaștele celui care a creștinat Rusia Kieveană pe ruinele Bisericii Zeciuelii.

Sfântul Ierarh Petru a trimis o parte din moaște ca dar țarului Moscovei Alexei Mihailovici. Timp de secole moaștele sa-u păstrat în catedralele Kremlinului de la Moscova, iar mai târziu, în vremurile sovietice – în fondurile muzeelor. În 1988, în cinstea aniversării a 1000 de ani de la Creştinarea Rusiei Kievene, vechiul chivot cu moaștele cneazului Vladimir a fost înnapoiat Bisericii de către puterea sovietică.

Cu binecuvântarea Santității Sale Patriarhului Pimen, sfintele moaşte au a fost transmise Mitropolitului Vladimir Sabodan de Rostov și Novocerkask, ca să fie expuse pentru închinare în Catedrala din Rostov. În 2005, la solicitarea Preafericitului Mitropolit Vladimir, o parte din moaștele Sfântului deopotrivă cu Apostolii cneaz Vladimir au revenit în Ucraina", a scris Drabinko comentând istoria darului.

Noul proprietar al vechilor moaşte Matvei Șevciuk este cunoscut pe larg pentru declaraţiile sale scandaloase.

În 2016, când încă era membru al BOU-PK, Șevciuk a devenit faimos datorită declaraţiei sale că nu considera că Patriarhia de la Constantinopol este Biserica-Mamă pentru Ucraina. Pentru el, mama este "pământul nostru".

"Sunt greci care manipulează când declară:"Noi suntem Biserica-Mamă", a menţionat Șevciuk. "Dar nu e aşa. Biserică-Mamă nu ar fi renunțat niciodată la fiii săi pentru 300 de galbeni și niște blănuri de samur. Oricât de prețioase ar fi darurile oferite. Care mamă renunță și își vinde copilul? Mai ales în robia Moscovei. Iar grecii ne-au vândut. Și acum ei declară: "Noi suntem Biserica-Mamă". Nu. Mama noastră este pământul nostru".

La 20 februarie 2019 în timpul slujbei de pomenire victimelor Sutei Cererești (în timpul Euromaidanului), Șevciuk cu emotivitatea care îi este proprie le-a comunicat celor prezenți că "ucrainenii nu se vor ruga: "Doamne, miluește!", iar enoriașilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene le-a declarat că "îi așteaptă pe "muscali" cu automate, baionete, instalări reactive Grad și tunuri".

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Recomandat pentru lectură

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus