Poliția a blocat biserica din Mașea şi le-a interzis enoriașilor să intre

19 Decembrie 2019 23:57
84
Poliția a blocat lăcaşul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Imagine: spzh.news Poliția a blocat lăcaşul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Imagine: spzh.news

Reprezentanții poliției nu le-au permis credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Mașea să asiste la oficierea liturghiei duminicale în biserică.

La 15 decembrie 2019 aproximativ 100 de agenți de ordine publică au blocat intrarea în biserica Sf. Ioan Teologul din satul Mașea, raionul Kostopoli, regiunea Rivne, ne-a informat un corespondent al Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi.

În jurul orei șase dimineața un nou conflict a izbucnit în curtea bisericii. Potrivit martorilor oculari, membrii comunităţii religioase a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au venit la biserica în zori pentru a asista la săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica, pe care enoriaşii şi-au redobândit-o în ajun după ce a fost ocupată de susținătorii BOaU timp de două săptămâni.

Dar pe enoriași îi așteptau oamenii legii care au blocat intrarea pe teritoriul bisericii.

"Ne așteptau în jur de 100 de polițiști, care nu au vrut să mă lase pe mine și pe enoriașii mei să intrăm în biserică pentru oficierea slujbei de duminică", a mărturisit protoiereul Daniil Ilnițki, parohul bisericii din Mașea. "Oamenii au fost uimiți de un astfel de comportament al forțelor de ordine, și au început să lege fir de vorbă cu ei. Interesant, pentru a discuta cu enoriaşii a venit până şi o unitate specială de poliție "Dialog". După părerea mea, evenimentele de astăzi au demonstrat că ei nu știu să poarte un dialog, ci doar să dezlănțuie și mai tare acest conflict".

Preoții și oamenii din localitățile învecinate au venit să-i susţină pe enoriaşii parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Mașea. Însă credincioşii au aflat că sâmbătă seara un detașament de radicali de dreapta trebuia să vină în sat pentru a transmite în mod forţat biserica activiștilor BOaU.

"Împreună, au reușit să-i convingem pe polițiști să le dea acces la ușa bisericii, și acolo, pe trepte, au oficiat Sfânta Liturghie", comentează protoiereul Victor Zemleanoi, șeful Departamentului pentru relații interconfesionale al Eparhiei de Sarnî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. "Reprezentanții comunității BOaU întru-n număr redus se aflau dincolo de curtea bisericii, nu au intervenit în dialogul nostru cu poliția și nu au oficiat serviciul divin".

Localnicii spun că timp de două săptămâni adepţii activi ai BOaU din sat au adunat oameni conform listei la biserică pentru participarea laslujba de duminică și le-ua plătit bani pentru prezență, de la 50 până la 100 UAH.

Această informație este activ răspândită în rețelele sociale. În particular, Mașa Lazutcik-Brovko, în procesul de dezbatere a conflictului cu susținătorii BOaU, a scris: "Sunt dezgustătoare aceste minciuni și calomnii! Spune-ne mai bine cum ați cutreierat curțile caselor până la slujbă, cum le-aţi plătit oamenilor să meargă la liturgia BOaU, cum le-ați propus 50 UAH sau 100 UAH pentru 2 ore? Nerușinare! Rușine! Mincinoşi! Dacă cineva are nevoe să câștige bani ușori – veniţi în Mașea".

În general, situația în jurul bisericii Sf. Ioan Teologul rămâne instabilă, enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene stau de veghe în fața ușii încuiate a bisericii, tot acolo sunt prezenți și reprezentanții poliției. Administrația raională de stat din or. Kostopoli s-a angajat să împace cele două comunități religioase din sat și a programat pentru dimineața zilei de 16 decembrie negocierile între cele două comunități, cu medierea șefului administraţiei raionale.

Conform raportului UJO, la 09 noiembrie 2019 adepţii BOaU au tăiat lăcata de pe uşă și au capturat biserica cu hramul Sfântul Ioan Teologul din satul Mașea. Mai târziu martorii oculari au povestit că la momentul capturării au sosit aproximativ 20 de bărbați străini, care s-au prezentat ca activiști ai Corpului ucrainean de voluntari "Sectorul de drepta". Însă când enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-au apelat la telefon pe liderul acestei organizații, el a negat participarea membrilor organizaţiei sale la luarea cu asalt a bisericii. Câteva ore mai târziu, datorită participării șefului Departamentului pentru relații interconfesionale din Eparhia Rivne și Sarnî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene protoiereului Victor Zemleanoi, enoriaşii au reușit să-i convingă pe activiștii care au capturat biserica să recurgă la soluţionarea conflictului în instanța. Ca urmare, biserica a fost închisă, și ambele comunități – a Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a BOaU – și-au agăţat lăcatele lor pe ușa bisericii. Dar la 29 noiembrie susținătorii BOaU au venit la biserică  cu un polizor manual, au tăiat ambele lacăte și au capturat din nou biserica Sfântului Ioan Teologul.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si