Zorea a avertizat despre un nou val de "treceri" la BOaU

Evstratie Zorea. Imagine: risu

Recunoașterea BOaU de către Bisericile autoritare "fără îndoială" va influenţa conștiința credincioșilor și a clerului, "care încă rămân în Patriarhia Moscovei".

Tranzițiile la Biserica Ortodoxă a Ucrainei se vor activiza după adoptarea legii privind redenumirea obligatorie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar deocamdată "se acumulează potențialul celui de-al doilea val de "treceri". Acest lucru a fost anunțat de purtătorul de cuvânt al structurii bisericeşti nou formate Evstratie Zorea într-un interviu acordat pentru "Glavkom".

Potrivit acestuia, există multe cauze obiective care să explice de ce în ultimul timp procesul de "trecere" la BOaU a încetinit substanţial.

"Înregistrarea statutelor în noua lor redactare este realizată de administraţiile regionale", a explicat el. "Probabil, în jumătate din regiuni încă nu au fost numiţi noii şefi ai administraţiilor regionale. Și având în vedere presiunea exercitată, pentru guvernatorii interimari este mult mai dificil să ia decizii decât pentru şefii numiţi definitiv în post. Pentru că o persoana știe – azi este interimar, iar mâine nu va mai fi interimar.  Și nu toţi îşi asumă responsabilitatea să ia decizii complicate, știind că va exista presiune și posibil se vor intenta dosare".

Zorea a menționat că procesul de tranziție este asemănător valului și "în primul rând s-au transferat acele comunități care au fost pregătite pentru asta de mulți din interior" și pentru care  a fost important "momentul extern – Tomosul și recunoașterea din partea Patriarhului Ecumenic".

"Acum se acumulează potențialul celui de-al doilea val. Acum se acumulează masa critică. Mai ales după recunoaşterile care au avut loc şi care vor fi din partea Bisericilor locale. Fără îndoială, acest lucru va influenţa conștiința credincioșilor și a clerului, care până în prezent rămân în Patriarhia Moscovei. Cred că mai devreme sau mai târziu va fi un al doilea val de anverfură", a subliniat "ierarhul".

Totodată, după părerea sa, catalizatorul noului val va fi legea privind redenumirea forțată a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

"Aceste comunități se vor confrunta cu o alegere. Vor trebui să țină o reuniune și să aleagă o denumire – fie că vor fi ucraineni, fie că vor fi comunități ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Cred că atunci o mulțime de comunități se vor lumina și mulți enoriași vor pune întrebări incomode preoților lor: "Părinte, ne-aţi spus timp de 25 de ani că suntem Biserică Ucraineană. Și acum se dovedește că vom fi Biserica Rusă?", a rezumat reprezentantul BOaU.

Amintim că mai devreme purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene protoiereul Nicolai Danilevici a remarcat că "în ultimul an, mass-media a vorbit doar despre faptul că acum toată lumea va fugi de Biserica Ortodoxă Ucraineană, toată lumea abia așteaptă să facă acest lucru. Cu toate acestea, timpul trece iar Biserica Ortodoxă Ucraineană din anumite motive cu tărie nu doreşte să se descompună".

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Este corectă inițiativa ierarhilor greci să organizeze Sinodul Ecumenic fără Fanar?
Da, Biserica trebuie să evalueze acțiunile Fanarului
71%
Nu, pentru că nu este canonic
19%
Acest lucru nu este ceva real, nimeni nu va dori să strice relațiile cu Constantinopolul
10%
Total voturi: 52

Arhiva

Система Orphus