Preotul din Iasinea: apăram biserica de uniați, iar acum o apăr de BOaU

Protoiereul Ioan Tkaci. Imagine: spzh.news

Sunt preot de 36 de ani, sunt amenințat că mă vor omorî, dar totul este în mâinele lui Dumnezeu, a mărturisit clericul.

Protoiereul Ioan Tkaci, parohul bisericii Schimbării la față a Mântuitorului din satul Iasinea, care a fost capturată de  către activiștii BOaU, a povestit jurnaliștilor UJO despre situația religioasă din sat.

El a comunicat că comunitatea religioasă a Bisericii canonice din sat a fost obligată să depășească obstacolele impuse de susținătorii organizației religioase nou create, pentru a construi o nouă biserică. Potrivit acestuia, enoriașii comunității fac slujbele acum într-o capelă, care a fost construită anterior de către un localnic Alexei Dubiuk.

"Aici locuiesc proprietarii. Ei au construit această capeliţă pentru sine. Când a fost capturată biserica, mi-au propus să săvârșesc ritul bisericesc în această capelă. La început săvârșeam Sfânta Liturghie într-o casă particulară, lângă care urmează să construim biserica. Dar acolo la Liturghie veneau în jur de 10 persoane , iar când am trecut în această capelă, la slujbă participă 30, 40, 50 și 70 de enoriași", a relatat preotul - paroh corespondentului UJO.

Protoiereul Ioan a slujit la Sfântul Altar timp de 36 de ani, în timpul slujirii sale preoțești a fost nevoit să apere Biserica de atacurile uniaţilor, iar acum și de atacurile activiștilor BOaU.

"Am apărat altădată Ortodoxia împotriva uniaţilor. Dar s-a întâmplat așa că în viața mea anevoiasă am fost cernunt şi în ispitele provocate și de către susţinătorii BOaU. Sunt preot de 36 de ani. Deși mă insultă, mă numesc "popă rus", mă batjocoresc cu diferite cuvinte – nu acord atenție acestui lucru. Ei mă amenință că o să mă omoare și așa mai departe, dar totul se află numai în mâinele lui Dumnezeu. Dacă Domnul mă va face martir, atunci voi fi martir. Nu voi renunța niciodată la credința ortodoxă și voi încerca să construiesc o nouă biserică", a subliniat preotul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Clericul a adăugat că poliția din sat nu a luat nicio măsură pentru a apăra drepturile creştinilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar activiștii locali ai noii structuri bisericești, printre care se află Ivan Pavliuciok și Iaroslav Jurakovskii, fac piedici în orice chip pentru a zădărnici construirea unei noi biserici.

"Am depus o plângere la poliție, dar rezultatul este nul. Când îi apelăm, poliția ajunge atunci când toată lumea se împrăștie. Vrem acum să construim o nouă biserică pe un teritoriu privat, dar ne ciocnim de piedici la orice pas. Am găsit bani pentru construcție, dar avem nevoie de ajutor pentru că ei strigă că eu (nu voi repeta limbajul lor obscen) cu patru femei nu voi ridica o nouă biserică. Dar cred că cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul oamenilor, vom construi biserica pentru a ne ruga împreună cu acei oameni, care sunt credincioși Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Bisericii canonice condusă de Preafericitul Mitropolitul Onufrie", a rezumat protoiereul Ioan.

Anterior, UJO a raportat că de sărbătoarea Schimbarii la Față a Mântuitorului cel puțin 400 de enoriași s-au adunat la locul construcției viitoarei biserici (Biserica Ortodoxă Ucraineană) din Iasinia.

Comunitatea acestei biserici cere în continuare ajutor pentru construcție. Fondurile pentru  începutul construcției noii biserici a parohiei Scimbarea la față a Mântîitorului, sunt colectate în protopopiatul Iasinea din Eparhia de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cardul din Banca de Economii: 5167 4900 4294 3051 (Kemyn Mariia). În perioada 17 februarie - 17 aprilie, comunitatea se aduna în casa parohială, dar în ultima zi de ședere a parohului în ea, activiștii BOaU au schimbat lacătele de pe uși. Parohia continuă să rămână juridic în componența Bisericii Ortodoxe Ucrainene. După ce s-a stabilit cu traionul în casa parohială, noul "paroh" a tăiat mai întâi livadă de meri din curte. În acelaşi spirit, BOaU continuă să îşi ducă gospodăria și în prezent: în ziua filmărilor, UJO a fixat pe camera video cum în curtea noului "cleric" se descărca un camion cu bușteni.

 

 

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Ce se va întâmpla dacă Biserica Ortodoxă Greacă va recunoaște BOaU?
Ea se va situa în afara Ortodoxiei
50%
Va începe recunoașterea globală a BOaU de către Bisericile Ortodoxe Locale
38%
Nu se va întâmpla nimic, totul se va încheia cu recunoașterea din partea grecilor
12%
Total voturi: 8

Arhiva

Система Orphus