Funcționarii și adepţii BOaU au capturat biserica ortodoxă din Cetvertnea

Biserica cu Hramul Schimbării la față a Mântuitorului din satul Cetvertnea, regiunea Volyn. Imagine: Biserica Ortodoxă Ucraineană

În satul Cetvertnea, regiunea Volyn, reprezentanții puterii și activiștii BOaU, în prezența poliției, au tăiat lacătul de pe uşa bisericii ortodoxe canonice

În ziua de 20 august 2019 în satul Cetvertnea, raionul Manevici, o comisie formată din reprezentanți ai administrației regionale de stat din Volyn, însoțiți de poliție, "transmite" Biserica cu Hramul Schimbării la față a Mântuitorului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene susținătorilor locali ai BOaU, comunică pe pagina sa de Facebook protoiereul Oleg Tocinski, cleric al Eparhiei de Volyn.

"În acest moment în satul Cetvertnea, raionul Manevici, reprezentanții administrației regionale de stat din Volyn, împreună cu organele de menținere a ordinei și cu susținătorii BOaU, încearcă să acapareze Biserica cu Hramul Schimbării la față a Mântuitorului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. O comisie a venit din partea administrației aegionale de stat pentru a "transfera" biserica în jurisdicţia BOaU, după ce au înregistrat ilegal parohia Bisericii Ortodoxe Ucrainene în favoarea BOaU şi, fără să desfacă acordul de proprietate cu vechii proprietari, au încheiat un nou acord cu autoritățile regionale", relatează clericul situația.

Potrivit preotului, în prezența reprezentanților administrației regionale de stat și a poliției, susținătorii BOaU au tăiat lacătul de pe ușa bisericii. La cererea enoriaşilor să fie luate măsuri din partea poliției, oamenii legii le-au sugerat să scrie o sesizare.

Părintele Oleg explică că în sat parohia Bisericii Ortodoxe Ucrainene este mai numeroasă, dar resursele administrative sunt de partea oponenţilor.

Parohia Bisericii Schimbării la față a Mântuitorului are nevoie de rugăciune.

Amintim că la 6 mai 2019, pentru prima dată din 2012, în satul Cetvertnea, raionul Manevici, a sosit o comisie de revizie din Luţk: pe fundalul unui conflict bisericesc, funcţionarii au declarat că este necesar să verifice dacă sunt icoane vechi. Însă enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a fost de acord să deschidă biserica: oamenii se tem că atacatorii care și-au atârnat deja lacătele lor pe uşa bisericii și a clopotniței vor profita de acest lucru.

UJO a informat că la 11 iulie 2019 comunitățile religioase ale Bisericii canonice din regiunea Volyn au fost obligate să se reînregistreze în subordinea BOaU. Reînregistrarea era obligatorie până şi pentru parohiile care au transmis anterior documentele care atestau faptul că nu doresc să se transfere la BoaU.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să ia parte la procesul de instaurare a păcii în Donbas?
Da, Hristos ne-a lăsat poruncă să fim făcători de pace.
100%
Nu, acest lucru este sarcina autorităților.
0%
Este inutil, politicienii nu doresc pacea.
0%
Total voturi: 1

Arhiva

Система Orphus