Liturghia săvârşită la Ludvişe pe pridvorul bisericii luată forţat de BOaU

Liturghia săvârşită pe pridvorul bisericii Naşterii Maicii Domnului. Imagine: Facebook

Contrar înţelegerii ca slujbele să fie săvârşite pe rând, susţinătorii BOaU au schimbat încuietorile de pe ușa Bisericii Naşterii Maicii Domnului.

La 12 iulie 2019 activiștii noii organizații religioase au schimbat în mod ilegal încuietorile de pe ușa Bisericii Naşterii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Liudvişe, regiunea Ternopil.

"Avem o înţelegere de serviciu alternativ. Am slujit Liturghia de ziua Sfinţilor Petru și Pavel, am plecat acasă. După aceea au venit susţinătorii BOaU și au schimbat încuietorile de pe uşă", a declarat pentru corespondentul UJO protoiereul Mihail Vinnici, preotul paroh al bisericii.

Duminică, 14 iulie 2019, enoriaşii au început să se adune pentru oficierea Sfintei Liturghii care urma să înceapă la ora 11:00. La biserică ei au fost întâmpinați de susținătorii noii organizații religioase, care exclamau la adresa consătenilor replici jignitoare și înjurături.

"Auzind despre sosirea echipei de poliţie, au inceput sa fugă, s-au urcat în maşini şi fugeau direct peste mulţimea de oameni care îşi apărau drepturile şi au incercat să-i reţină până la sosirea poliţiei", – a declarat ulterior pe Facebook un martor, Andrei Stratiuk". În pofida tuturor neplăcerilor, Liturghia a început, deși cu întârziere, în ultimele clipe când poate fi săvârşită Liturghia conform regulilor bisericeşti".

Din spusele martorilor oculari, enoriaşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost nevoiţi să oficieze Liturghia în acea zi pe pridvorul propriei biserici.

Conflictul religios din sat a început iarna, a spus preotul paroh al bisericii Nașterii Maicii Domnului. Protoiereul Mihail a spus că la 4 februarie 2019, în Liudvişe, activiștiiBOaU au organizat o adunare și, în ciuda protestului enoriașilor comunității religioase a Bisericii canonice, au reînregistrat biserica.

"La adunare au fost mulți oameni, s-a iscat un scandal, o ceartă. Ei au făcut un proces verbal. Ei au scris că 93 de oameni au fost prezenţi la adunare, şi toţi 93 erau pentru BOaU", - a menţionat preotul.

Cu toate acestea, enoriașii bisericii au rămas fideli Bisericii Ortodoxe Ucrainene, şi acum circa 40-50 de oameni vin la slujbe la biserică, a spus protoiereul Mihail.

Enoriaşii au depus o plângere la poliţie cu privire la acțiunile ilegale ale activiștilor BOaU.

Amintim că preotul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, arhimandritul Nectarie (Bakopulos), s-a întâlnit cu enoriaşii parohiilor din regiunea Ternopil, a căror biserici au fost capturate, inclusiv cu comunitatea din satul Liudvişe.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Credeţi că Fanarul a restabilit canonicitatea naţiunii ucrainene?
Da, Fanarul i-a unit pe toţi ucraineii într-o Biserică Ortodoxă canonică a Ucrainei
23%
Nu, schismaţii au rămas tot schismaţi, doar s-a aprofundat dezbinarea în Ucraina
77%
Total voturi: 31

Arhiva

Система Orphus