În satul Nuino activiștii BOaU ocupă cu forța ambele biserici din sat

28 iunie 2019 11:58
81
Enoriașii dreptcredincioși sunt nevoiți să stea zi și noapte de veghe la biserica Acoperământul Maicii Domnului. Imagine: Facebook Enoriașii dreptcredincioși sunt nevoiți să stea zi și noapte de veghe la biserica Acoperământul Maicii Domnului. Imagine: Facebook

Enoriașii bisericii canonice au încercat să rezolve conflictul în mod pașnic, dar susținătorii noii structuri bisericești au întrerupt vecernia în ajunul Rusaliilor.

La 15 iunie 2019 în satul Nuino din regiunea Volyn, activiștii BOaU au tăiat pentru a doua oară lăcata bisericii Acoperământul Maicii Domnului, acaparată tot de ei. Există două biserici în Nuino – Schimbarea la Față în centrul satului și Acoperământul Maicii Domnului pe teritoriul cimitirului din sat, în care săvârșea sfânta Liturghie un singur preot.

Un enoriaș al comunității religioase locale Ludmila a explicat corespondentului Uniunii Jurnliștilor Ortodocși că fostul preot-paroh al satului Ivan Fatâci în februarie 2019 a trecut la BOaU, și de atunci primarul satului Vitalii Iaroșciuk, Ivan Fatâci și activiștii organizației religioase nou înființate au încercat să captureze ambele biserici din sat.

"Au început să ne vorbească despre trecerea la BOaU în ianuarie. Dar mulți oameni au opus rezistență, așa a durat până în martie. Enoriașii bisericii canonice i-au cerut primarului Vitalii Iaroșciuk să aștepte, dar el a organiozat o adunare a comunității teritoriale. Înainte de adunare, au umblat prin sat, au akcătuit liste cu cei care vor merge la adunare. Oamenii s-au semnat pe liste deoarece credeau că colectează semnături pentru transfer", și-a amintit enoriașa Bisericii canonice.

Votarea ilegală din 24 februarie 2019 pentru transferul bisericilor la BOaU a avut loc cu numeroase încălcări, dar chiar și așa din 270 de persoane, 63 au votat în sprijinul Bisericii ortodoxe canonice.

"Ni s-a spus: "Sau treceți (la BOaU, n.red.), sau o să umblați la biserica din satul vecin. Și se află la 15 km de sat. Avem bunici bătrâne, copii mici se împărtășesc", a adăugat Liudmila.

Săptămâna următoare, după vot, o enoriașă a Bisericii ortodoxe ucrainene canonice Galina a propus o soluție de compromis – "preotul" BOaU și comunitatea sa să săvârșească rugăciunile în biserica mai nouă și bine amenajată Schimbarea la Față din centrul satului, și parohia religioasă a Bisericii canonice să se roage în biserica Acoperământul Maicii Domnului din cimitir.

"Nu există nici măcar încălzire, nu s-a cheltuit prea mult pentru consgtrucția ei. Acolo au fost îngropați morții în cea mai mare parte. Dar le-am spus: "Dacă sunteți mai mult, luați o biserică mai mare și mai potrivită pentru voi", își amintea Galina.

Din spusele ei, această idee a fost susținută, dar după un timp a apărut din nou un conflict în sat. Un tânăr a murit, rudele sale au hotărât să-l îngroape cu preotul visericii canonice Acoperământul Maicii Domnului. Acest lucru a fost convenit în ajun seara. Dar chiar în dimineața înmormântării, primarul satului a convins surorile și vecinul defunctului să-l îngroape cu preotul BOaU.

Sub pretextul că decedatul trebuia să fie adus în biserica din cimitir, activiștii BOaU au tăiat lăcata de pe ușa bisericii și au pus alta în loc. Dreptcredincioșii au încercat să intre în biserică și să nu permită să o închidă, au chemat preotul și protopopul. Dar susținătorii noii structuri bisericești amenințau să închidă oamenii în biserică și să-i țină acolo înfometați.

"Apoi au spus că o să ne arunce de acolo ca pe niște pisici. Preoții au fost insultați. Și înjurături au răsunat. Și tot ce vreți a fost", a povestit unul dintre enoriași.

Acum pentru enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucraunene săvârșește rugăciuni protoiereul Akexandru Galuzii, dar nu are un loc unde să slujească. Confruntarea cu biserica Acoperământul Maicii Domnului continuă, iar polițistul de circumscripție nu a intentat un dosar penal împotriva capturării ilegale, considerând incidentul "ca nefiind grav".

"Părintele a cerut să așteptăm până la proces. Copiii au început să cadă din cauza căldurii, oamenii i-au cerut primarului satului să ne permită să ne săvârșim rugăciunile în biserica din cimitir până la pronunțarea hotărârii judecătorești. El a spus: "Adunați oameni, câte 5 persoane de fiecare parte." Au venit 5 oamenii de-ai noștri și 10 de la ei. Doreau să ajungem la un comun acord. Au chemat poliția, cantorul nostru a prezentat documentele. Poliția s-a uitat la documente, ne-a spus: "Aveți dreptul, rugați-vă în liniște", a povestit enoriașas Liudmila pentru corespondentul UJO.

Dreptcredincioșii i-au avertizat pe susținătorii BOaU că au documente și li s-a permis să slujească în biserică. Cu 3 ore înainte de vecernie, în ajunul sărbătorii Sfintei Treimi, activiștii noii structuri bisericești din nou au înlocuit lăcata de pe ușa bisericii.

"Am rămas să stăm de veghe pentru ca ei să nu intre. Era se serviciu și echipa de poliție. Nu s- slujit Liturghia", a spus Liudmila pentru corespondentul UJO.

Liturghia de sărbătoarea Pogorârii  Duhului Sfânt a fost săvârșită de comunitatea religioasă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene în casa unuia dintre enoriași.

Încă la data de 12 martie dreptcredincioșii au depus o reclamație în instanță, procesul continuă până în prezent, iar între timp activiști BOaU au înregistrat deja Biserica Schimbarea la Față din centrul satului sub jurisdicția BOaU.

Redacția Uniunii Jurdaliștilor Ortodocși reamintește că în cazul încălcării drepturilor episcopatului, clerului, laicilor și ale instituțiilor Bisericii Ortodoxe Ucraineeă (împiedicarea în săvârșirea slujbelor, acapararea bisericilor, comiterea de provocări și presiuni, amenințări, etc.), trebuie să contactați imediat Departamentul juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la telefonul: 097-537-55-96.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si