Credincioşii parohiei din Nova Moşceaniţa cer protecţia Preşedintelui

15 iunie 2019 16:34
26
Protoiereul Igor Gnatişin şi enoriaşii parohiei Naşterii Maicii Domnului. Imagine: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi Protoiereul Igor Gnatişin şi enoriaşii parohiei Naşterii Maicii Domnului. Imagine: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi

În ultimele trei luni nu ne lasă să trăim în pace, i-au comunicat enoriaşii parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene lui Vladimir Zelenski.

Enoriașii Bisericii Nașterii Maicii Domnului din satul Nova Moşceaniţa, regiunea Rivne, au înregistrat un mesaj video către președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, cerându-i să le asigure protecţia dreptului la libertatea confesională.

Activiștii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei au acaparat ilegal biserica lor și continuă să-i persecute pe dreptcredincioși și pe familia părintelui paroh  Igor Gnatişin. Adepţii noii organizații religioase vin în mod regulat în casa parohială, unde comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene își săvârşeşte sfintele slujbe. Ei îl ameninţă pe părintele paroh Igor și pe familia sa aplicarea violenței fizice.

"Noi, comunitatea religioasă din parohia Nașterii Maicii Domnului din satul Nova Moşceaniţa, apelăm la dvs., domnule președinte Vladimir Alexandrovici, cu o astfel de rugăminte, ca să ne oferiţi protecţia Dvs. pentru familia mea, pentru comunitatea noastră de aceste fărădelegi care se întâmplă în satul nostru. În ultimele trei luni nu ne lasă să trăim în pace în acest sat. Auzim amenințări permanente", a spus preotul Igor în numele enoriaşilor săi.

Corespondentul UJO a vizitat locul și a aflat că bărbații, enoriașii parohiei, sunt nevoiţi să stea de pază în fiecare zi la casa parohială, unde părintele locuiește cu soția și copiii săi, pentru ca să le poată apăra la timp. Poliția în acest timp nu întreprinde nimic.

"Îmi fac griji pentru familia mea, îmi fac griji pentru sănătatea lor, pentru că amenințările din ultima vreme vizează sănătatea mea, viața mea și la familia mea", a spus preotul.

Din cele relatate, am aflat că el are domiciliul  înregistrat în această casă și a locuit acolo cu familia sa timp de 23 de ani. Clădirea aparține comunității Bisericii Ortodoxe Ucrainene, fapt confirmat de documentele privind dreptul de proprietate.

"Acești reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nu au să ne înlăture fizic, acum încearcă să ne distrugă moral. Cât de mult nu ne-am adresa la poliție, câte cereri n-am scrie, totul este cercetat oarecum într-un mod unilateral. De parcă noi nu am exista. Poporul nostru este umilit de reprezentanții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în mod constant. Ne numesc "moskali". Ei scriu despre noi tot felul de lucruri urâte", a comentat protoiereul Igor.

El îşi face griji pentru parohia sa, deoarece tinerii activiști ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei îşi permit un comportament agresiv față de ei.

"Când am văzut ieri cum ei cu o stupoare bețivă în ochi, cu pumnii în faţă "tutuiau " o femeie de 70 de ani, o numeau cu ultimele cuvinte şi simţeau plăcere de la acest lucru. A fost atât de dureros să te uiți cum tinerii ofensează femeile în etate pentru că nu doreşte să meargă la biserica lor", a adăugat preotul.

El a subliniat că nu și-a trădat comunitatea – ei toți au rămas fideli  Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Și-a amintit că inițial adepţii noii organizații religioase au adunat semnături pentru ca el să rămână în sat și să se alăture la Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Acum, caută să-l fugărească din sat.

"Nimic nu s-a schimbat aici, doar pereţii în care săvârşim slujbele s-au schimbat. <...> Nu vrem nimic. Doar să ne lase în pace. Să ne slujim liniștit slujbele în biserică. Dacă voi pleca, unde vor merge aceşti oameni? Vă implorăm să-mi protejați familia și comunitatea noastră ", s-a adresat protoiereul Igor către Zelenski.

Anterior în Nova Moşceaniţa, din cauza persecuțiilor, enoriaşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost nevoiţi să-și transfere copiii la o altă școală. "Aceasta a fost o măsură forţată, deoarece principalii inițiatori ai capturării bisericii noastre sunt învățătorii, ei a treia  lună consecutiv fac presiune asupra familiei preotului nostru, agită satul, conving oamenii locali să manifeste agresivitate. Și în acest weekend, când a avut loc un conflict în curtea preotului şi  adepţii BOaU l-au bătut pe bărbatul care a venit în apărarea preotului, profesorii au înregistrat această scenă de agresiune pe telefon", a spus una dintre mame.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si