Un spiritist care a devenit sfânt. Viața părintelui Gherasim (Managhias)

Setea de cunoaștere a lui Dumnezeu i-a atras din ce în ce mai mult sufletul spre singurătate și rugăciune. Imagine: search.rf

Viața părintelui Gherasim (Managhias) (1881-1957) este o ilustrare a parabolei evanghelice despre fiul risipitor.

Născut într-o familie foarte bogată și nobilă, Spiridon (cum a fost botezat în copilărie) avea şi abilități intelectuale deosebite. În fața lui se deshideau perspective deosebite. El putea face  carieră de savant și putea să-și sporească și mai mult capitalul. Dar Dumnezeu a intrat în viața sa, ceea ce l-a adus în vârful Taborului ...

Spiridon a făcut studii superioare la Universitatea din Zurich. Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de un entuziasm general pentru ideile lui Darwin și Haeckel. Atmosfera de la Universitate era de așa natură încât, dacă un student nu era de acord că omul a provenit de la maimuță, nu obţinea niciodată o notă bună. Spiridon a împărtășit pe deplin părerile lui Darwin cu privire la originea speciilor și s-a considerat ateu. Aşa a continuat până a început să se intereseze de spiritism.

Mai târziu a povestit că spiritismul i-a arătat net că lumea duhurilor există cu adevărat. Și, în afară de aceasta, a înțeles că duhurile cu care a comunicat la ședințele de spiritism erau spirite ale răului. Acest lucru l-a zguduit și l-a făcut să se întoarcă la înțelegerea că Dumnezeu este și că există vieța veșnică. Spiridon a cumpărat o Biblie și a început să o studieze, revenind treptat la credință.

Spiridon a împărtășit pe deplin părerile lui Darwin cu privire la originea speciilor și s-a considerat ateu.

Ultima transformare în sufletul său a fost determinată de vizita Muntelui Athos și a Țării Sfinte. Harul lui Dumnezeu a început să-i cheme sufletul pe tărâmul athonit. Spiridon lucrase deja ca chimist în Egipt și Atena. Lucrările sale ştiinţifice au devenit cunoscute în toată lumea. Mai târziu ele vor sta la baza invenției benzinei sintetice. Dar în inima lui Spiridon ardea deja un alt foc.

Setea de cunoaștere a lui Dumnezeu i-a atras din ce în ce mai mult sufletul spre singurătate și rugăciune. După ce a sosit pe Muntele Athos, Spiridon devine ucenicul unui dintre cei mai cunoscuți călugări-isihaşti ai Athosului – cuviosul Calinic. Cuviosul l-a tuns pe Spiridon în călugărie cu numele Gherasim. Dar demonii cu care a comunicat cândva în timpul ședințelor de spiritism nu au vrut să-l lase din mâinile lor.

În ajunul tunderii în monahism ei l-au atacat în mod văzut și l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat culcat la pământ fără simţire. L-au atacat şi mai apoi. Dar rugăciunile cuviosului Calinic l-au apărat și protejat pe părintele Gherasim de tot răul. Iar Gherasim îl asculta în toate pe bătrânul călugăr.

Lucrările sale ştiinţifice au devenit cunoscute în toată lumea. Mai târziu ele vor sta la baza invenției benzinei sintetice.

Odată duhovnicul l-a binecuvântat pe părintele Gerasim să meargă cu o însărcinare urgentă la Marea Lavră, care se afla la patru ore de mers. Era iarnă. Pe drum s-a pornit un vifor. Cărarea a fost înzăpezită şi părintele Gerasim a pierdut drumul. Văzându-se la necaz, a început să se roage cu ardoare lui Dumnezeu și Născătoarei de Dumnezeu, cerând ajutorul lor.

Peste câteva minute și înaintea lui a apărut un copil chipeș de vreo opt ani. "Vino, îți voi arăta calea", a zis el și i-a arătat cum să ajungă la mănăstire. După aceea băiatul a dispărut, de parcă s-a dizolvat în aer.

A venit vremea și sufletul cuviosului Calist a plecat la cele veşnice, iar părintele Gherasim a început să se nevoiască lângă părintele Iosif Isihastul, care l-a ajutat și mai mult să dobândească rugăciunea neîncetată. Demonii nu au încetat să-l necăjească pe părintele Gherasim, îl ispiteau în tot felul. Dar Maica Domnului, căreia i-a încredințat sufletul, l-a ocrotit sub omoforul său. Odată, în timp ce se ruga în chilia sa, părintele a auzit o pasăre ciripind foarte tare și neliniștit afară. A fost curios să afle ce putea nelinişti atât de mult această pasăre.

De îndată ce s-a ridicat de pe scaun și a ieșit afară, o piatră imensă a căzut de pe munte pe locul unde şedea. A străbătut acoperișul chiliei și a zdrobit scaunul pe care a stat călugărul.

Dar demonii cu care a comunicat cândva în timpul ședințelor de spiritism nu au vrut să-l lase din mâinile lor. În ajunul tunderii în monahism ei l-au atacat în mod văzut și l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat culcat la pământ fără simţire.

Paralel cu nevoinţa în rugăciune, părintele Gherasim a crescut şi în smerenie. Era întotdeauna blând, atent cu toată lumea, nimeni nu auzise de la el nici un cuvânt rău. Au fost călugări care la îndemnul diavolului purtau dușmănie cu el. Dar părintele Gherasim a fost întotdeauna bun cu ei și a primit cu smerenie tot răul care venea de la ei.

În 1940 a început ocupația germană a Muntelui Athos. Părintele Gherasim, care cunoştea la perfecţie mai multe limbi, inclusiv germana, a fost luat ca traducător. Datorită ostenelilor și mijlocirii sale pentru călugări în fața germanilor, mulți monahi ai Sfântului Munte au fost salvați. Părintele Gherasim a tradus în limba germană scrisoarea Sfântului Chinot adresată lui Hitler, în care i-au cerut să nu facă rău Sfântului Munte, subliniind unicitatea vieții monahale de pe Athos.

Datorită ostenelilor și mijlocirii sale pentru călugări în fața germanilor, mulți monahi ai Sfântului Munte au fost salvați.

După război, părintele Gherasim a continuat să-și ducă crucea, care a constat din ce în ce mai mult din boli.

"Milostivul Dumnezeu lasă ispitele să ne încerce, având grijă de sufletele noastre, de aceea trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască răbdare pe timp de încercare. Nici o virtute nu-l bucură pe Dumnezeu mai mult decât mulţumirea creştinului pentru boala sa. Fericit este cel pe care Dumnezeu îl vede demn de încercare pentru salvarea sufletului", a scris părintele Gherasim unui prieten al său.

Părintele a simțit că suferința lui provine din dragostea lui Dumnezeu pentru el și se bucura foarte mult: "Așa cum aurul aruncat în foc se curăță de rugină și iese curat, tot așa, dacă un om îi mulțumește lui Dumnezeu pentru boală, se izbăveşte de păcatele sale".

Părintele și-a petrecut ultimele zile în Mănăstirea Sfântului Apostol Pavel, înconjurat de dragostea fraților călugări. "Rugați-vă", îi învăța părintele Gherasim pe călugări, "Spuneţi necontenit "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Dar când spuneţi rugăciunea, aveţi grijă să nu fie o repetare mecanică, ci să intre în inimă ca un cuțit".

Părintele a trecut la cele veşnice în sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, la 30 ianuarie / 12 februarie 1957. Seara în ajun, părintele Gherasim a primit Sfânta Împărtăşanie, apoi și-a luat rămas bun de la călugări, a făcut semnul Sfintei Cruci și și-a dat sufletul în mâinele lui Dumnezeu, lăsând o amintire senină la toţi cei care l-au cunoscut vreodată.

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Este corectă inițiativa ierarhilor greci să organizeze Sinodul Ecumenic fără Fanar?
Da, Biserica trebuie să evalueze acțiunile Fanarului
71%
Nu, pentru că nu este canonic
18%
Acest lucru nu este ceva real, nimeni nu va dori să strice relațiile cu Constantinopolul
11%
Total voturi: 120

Arhiva

Система Orphus