7 întrebări naive despre ecumenism

"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi" (Ps. 1, 1). Imagine: UJO

Expresia "mișcare ecumenică" se întâlnește nu numai în literatura teologică, dar și în actualitatea bisericească. Dar nu toată lumea știe ce ea înseamnă.

În ultimele decenii creștinii ortodocși aud cuvântul "ecumenism". Ei aud acest cuvânt într-o mare varietate de contexte – de la negativ categoric până la pozitiv. "Mișcarea ecumenică", "Biserica ecumenică", "Patriarhia ecumenică", "Erezia ecumenică" și așa mai departe. Deci, ce este "ecumenismul"? Am decis să adunăm cele mai simple întrebări despre ecumenism, chiar și puțin naive, și l-am rugat pe autorul nostru permanent, părintele Vasilii Kucer, să ne răspundă la ele.

Întrebarea 1: Ce este ecumenismul?

Termenul de ecumenism a venit la noi din Bizanțul antic. Înseamnă "lume locuită" – de la cuvântul grecesc οἰκουμένη, care poate fi tradus ca "univers". Bizantinii considerau că lumea civilizată este doar acea parte a planetei, care făcea parte din Imperiul Bizantin. De aici și termenul. Puțin mai târziu, a început să aplice Bisericii și să desemneze teritoriile care au fost luminate de propovăduirea Evangheliei. Începând cu anul 1937, teologii de la Universitatea Princeton din Statele Unite au propus acest termen pentru a desemna dialogul dintre confesiunile creștine. În prezent acest cuvânt denotă cel mai des concepte complet diferite:

a) dialogul dintre creștinii ortodocși și comunitățile neortodoxe (și chiar cu reprezentanții altor religii), sarcina principală a căruia este munca comună privind acțiunile de pacificare sau caritate în lume (un astfel de dialog nu implică unitatea dogmatică sau doctrinară);

b) o tendință teologică care urmărește obiectivul de a uni diferite confesiuni creștine într-o singură "biserică" (în acest caz, pentru a atinge "unitatea", cel mai adesea ortodocșii sunt obligați să renunțe la particularitățile lor dogmatice sau de altă natură, prin urmare o astfel de viziune a ecumenismului este anti-ortodoxă în natura sa) ;

c) doctrina unei posibile unificări a tuturor religiilor într-o religie nouă, comună pentru toți (un astfel de sincretism ecumenic poartă un caracter anti-creștin net).

Întrebarea 2. De ce majoritatea creștinilor ortodocși au o atitudine negativă față de ecumenism?

În pofida faptului că ecumenismul, ca o încercare de dialog pentru a rezolva unele probleme sociale, poate avea un sens relativ neutru, majoritatea creștinilor ortodocși nu-l acceptă. Există mai multe motive pentru aceasta, dar principalul este că astăzi, din păcate, din ce în ce mai des "dialogul ecumenic" implică necesitatea rugăciunii comune a creștinilor ortodocși cu reprezentanții altor confesiuni, ceea ce este strict interzis de Pravila Bisericii.

În plus, ecumenistii încearcă să rezolve problema "unității" creștinilor nu prin pocăința catolicilor și a protestanților care s-au depărtat de Ortodoxie, ci prin elaborarea unor "căi" de neînțeles prin care trebuie înfăptuită această "unitate".

Întrebarea 3. Ecumenismul nu este ceea ce va duce la religia unică promisă pentru sfârșitul timpului?

Într-adevăr, dimensiunea teologică a ecumenismului presupune că Adevărul, într-o măsură sau alta, este prezent în orice organizație religioasă care se numește "biserică". Creștinii ortodocși nu pot fi de acord cu acest lucru, pentru că știu că Adevărul este într-o singură Biserică și numai ea poate fi numită Trupul lui Hristos, și aceasta este Biserica Ortodoxă. Alipirea la ea este posibilă nu prin "dialog teologic", ci numai prin pocăință.

Lipsa aluziei la pocăință în "dialogul" cu neortodocși și necreștini deseori duce la rugăciunea comună cu ei (am văzut de mai multe ori), iar "posesia eronată a adevărului" de către creștini duce la necesitatea de a completa acest "adevăr" cu alte religii. De aici acest sincretism pe care ortodocșii îl percep ca "religia" lui antihrist.

Întrebarea 4. De ce catolicii au o atitudine mai simplă față de ideile ecumenismului?

Biserica Catolică admite o anumită diversitate dogmatică, inclusiv în rândurile sale, de exemplu, la uniații care spun Crezul fără inserțiunea catolică, potrivit căreia și contrar Evangheliei și Părinților celui de-al doilea Sinod Ecumenic, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul ("filioque"). Pentru mulți teologi catolici, un temei suficientă pentru "unitatea" atotcreștină este recunoașterea primatului (supremației) Papei. În prezent, de exemplu, reprezentanții Bisericii de la Constantinopol și din Vatican sunt angajați într-un dialog cu privire la această problemă. O decizie pozitivă va duce probabil la unitatea euharistică dintre catolici și o parte a creștinilor ortodocși.

Întrebarea 5. Este necesar ca un enoriaș să studieze cu atenție ideile ecumenismului și în general să manifeste intere față de problemă?

Conform "Epistolei Patriarhilor Orientali" din 1848, poporul ortodox este păstărtorul purității credinței. Patriarhii scriu: "Nici patriarhii, nici Sinoadele nu au putut să introducă vreodată ceva nou, deoarece păstrătorul evlaviei (iperaspistis tis thriskias) este trupul Bisericii, adică poporul însuși, care dorește întotdeauna să-și păstreze credința neschimbată, așa cum a fost credința părinților săi, așa cum au simțit mulți papi și patriarhi latini, care din momentul despărțirii nu au reușit în încercările lor împotriva ei".

"Nici patriarhii, nici Sinoadele nu au putut să introducă vreodată ceva nou, deoarece păstrătorul evlaviei (iperaspistis tis thriskias) este trupul Bisericii, adică poporul însuși".

Enciclica Patriarhilor Orientali

Cu alte cuvinte, fiecare creștin ortodox trebuie să fie extrem de atent în materie de credință și evlavie și să nu permită ca inovațiile teologice străine să fie implimentate în Biserică. Patriarhii scriu că oamenii – adică enoriașii obișnuiți – adesea i-au împiedicat pe papi să se abată de la credința părinților. Și numai atunci când teologia în Biserica Romano-Catolică a devenit o prerogativă exclusivă al ierarhiei bisericești (enoriașilor obișnuiți le-a fost interzis până și să citească Sfânta Scriptură acasă până la mijlocul secolului al XX-lea) – Biserica Catolică s-a îndepărtat de Ortodoxie.

Prin urmare, "enoriașii obișnuiți" au nu numai dreptul, dar și datoria de a se interesa de problemele teologiei ecumenismului.

Întrebarea 6. Ce amenințare prezintă ecumenismul pentru mine personal și pentru parohia mea?

Amenințarea este aceeași ca și pentru întreaga Biserică – pierderea purității dogmatice, ceea ce duce la pierderea harului. În plus, acceptarea ecumenismului, chiar și în forma unei atitudini neutre, ca fiind ceva "bun", poate duce la probleme duhovnicești grave. Sfântul Teodosie al Peșterilor a spus: "Cel care laudă credința altcuiva – blasfemează credința sa, iar cel care laudă credința lui în acelaș timp cu credința altcuiva, este dualist. Și cine îți va spune: Dumnezeu a dat atât credința aceasta, cât și pe acealaltă – tu să-i spui: oare are Dumnezeu o dublă credință?"

În prezent, aceste cuvinte ale sfântului sunt deosebit de relevante. Pentru că auzim din ce în ce mai des că "credința este de la Dumnezeu, Dumnezeu este unul, dar căile care duc la El sunt diferite".

"Cel care laudă credința altcuiva – blasfemează credința sa, iar cel care laudă credința lui în acelaș timp cu credința altcuiva, este dualist. Și cine îți va spune: Dumnezeu a dat atât credința aceasta, cât și pe acealaltă – tu să-i spui: oare are Dumnezeu o dublă credință?"

                                                                  Cuviosul Teodosie al Peșterilor

Însă în Vechiul Pateric este descris următorul caz. Un călugăr a plecat de la mănăstire în oraș, a obosit de drum. Vede: o căruță care merge în oraș, iar un evreu conduce căruța. Călugărul a cerut permisiunea să se țină de această căruță – ca să-i fie calea mai ușoară. Au început să călătorească împreună. Pe drum, evreul a început să-l certe pe starețul mănăstirii de metanie a călugărului. O mare parte din cele spuse erau adevărate, iar călugărul tăcea tot timpul. Au ajuns în oraș și au început să-și ia rămas bun.

Evreul îi spune călugărului: - Spune că toate acestea sunt adevărate și că tu le știi pe toate.

Călugărul a răspuns doar:

– Poate, și s-au despărțit.

Călugărul și-a făcut toate treburile în oraș și a vrut să se întoarcă la mănăstire, dar starețul îl întâlnește lângă mănăstire și îi zice:

– Nu poți intra aici.

– De ce?

– Pentru că deja nu mai ești călugăr.

Cum nu sunt călugăr?!

– Nu mai ești nici măcar creștin.

Vedeți cât de complicat este totul, care este prețul unui cuvânt. Scriptura ne spune că pentru fiecare cuvânt omul va da socoteală: Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12:37).

Întrebarea 7. De ce sfinții părinți nu au vorbit foarte de des despre ecumenism?

De fapt, sfinții părinți au vorbit permanent despre pericolul ecumenismului. Pur și simplu pe vremea lor acest fenomen a fost desemnat cu alte cuvinte precum: erezie, schismă, excomunicare. Astfel, în regula a 10-a a Canonului Apostolic citim: "Dacă cineva se roagă cu cei excomunicați din Biserică, fie și la ei în casă: și el excomunicat să fie".

Regula 45: "Un episcop sau un preot sau un diacon, care doar s-a rugat cu ereticii, să fie excomunicat. Dacă le va permite să slujească ca slujitori ai Bisericii: să fie destituit".

Regula 65: "Dacă cineva din cler, sau din mireni, intră într-o sinagogă evreiască sau eretică (casă de rugăciune – Ed.) să se roage: să fie destituit din demnitate și excomunicat din Biserică".

Mulți sfinți părinți ortodocși din primele timpuri i-au avertizat pe creștini despre pericolul rugăciunii comune, și cu atât mai mult despre pericolul comuniunii euharistice cu ereticii. Deja în timpurile noastre, ecumeniștii au fost denunțați de Cuviosul Iustin (Popovici), Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev), Ieromonahul Serafim (Rose) și mulți alții.

"Dacă cineva se roagă cu cei excomunicați din Biserică, fie și la ei în casă: și el excomunicat să fie".

A 10-a Regulă a Sfinților Apostoli

De exemplu, Sfântul  Ierarh Serafim a scris: "Credința Ortodoxă ne cere să credem în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, astfel încât să aplicăm toate aceste proprietăți numai și în exclusivitate Bisericii noastre Ortodoxe. Iar ecumenistii ortodocsi nu doresc să facă ascultare. Din această cauză ei denaturează cel de-al nouălea articol al Mărturisirii de Credință. Drept urmare, obținem un fel de confuzie bizară a adevărului cu minciuna, a Ortodoxiei cu erezia, care îi duce pe ecumeniștii ortodocși la o perversiune extremă a adevăratului concept despre Biserică, încât aceștia, fiind membri ai Bisericii Ortodoxe, sunt în același timp membri ai bisericii ecumenice sau, mai degrabă, fac parte dintr-o societate eretică universală cu nenumăratele ei erezii. Ei ar trebui să-și amintească întotdeauna de cuvintele lui Hristos: "Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş" (Matei 18:17)...

Prin urmare, nu vom avea absolut nicio comunicare cu mișcarea ecumenică. În acest caz, să ne lăsăm călăuziți de cuvintele Sfintei Scripturi: "Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?" (2 Cor. 6: 14-15). "Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor" (Ps. 1,1).

*   *   *

În încheiere dorim să cităm cuvintele celebrului teolog ortodox, protoiereului Alexandru Șmemann, care a scris despre ecumenism în singura sa accepție corectă: "Nu unitatea, ci adevărul, conform experienței și convingerii Ortodoxiei, trebuie să devină obiectivul principal al mișcării ecumenice; unitatea nu este, conform acestei experiențe, altceva decât o consecință naturală a adevărului, rodul și binecuvântarea acestuia".

Cu alte cuvinte noi, creștinii ortodocși, putem să justificăm doar acea mișcare ecumenică care va duce spre Hristos și Adevărul Său, care este revelat exclusiv prin Biserica Ortodoxă. O astfel de aspirație poate fi încununată cu unitatea cu Biserica, dar numai după pocăință și respingerea rătăcirilor eretice apărute într-o minte afectată de mândrie. Biserica îi așteaptă pe toți.

Întrebarea este dacă "toată lumea" este gata să renunțe la mândrie?

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Trebuie ierarhia să îndemne turma sa la vaccinare împotriva COVID-19?
da, arhiereii și preoții sunt îngrijorați de sănătatea oamenilor
14%
nu, este un subiect pur medical, Biserica nu are nicio tangență cu el
86%
nu-mi pasă
0%
Total voturi: 50

Arhiva

Система Orphus