Credința Apostolului Toma sau De ce nu avem dreptul să ne numim credincioși

Imagine: UJO

Cu o tentă de ironie, îl numim pe Sf. Ap. Toma necredincios. Este oare necredincios? Putem ajunge vreodată la "necredința” lui? Și cum este credința noastră în Dumnezeu?

Apostolul Toma a fost singurul dintre toți ucenicii lui Hristos care, urmându-L în Ierusalim, a putut spune:  "Să mergem şi noi şi să murim cu El" (Ioan 11:16). Și cred că cuvintele sale: " Dacă nu voi vedea, nu voi crede" (Ioan 20:25), pe care le-a rostit cu referință la Învierea lui Hristos, vorbesc nu atât despre necredință, cât despre setea sa de a se întâlni cât mai curând cu Învățătorul său.

Și care este în general credința noastră în Dumnezeu? Cunosc multe persoane care "crede în Dumnezeul în sufletul lor". Dumnezeul lor este asemănător cu un spiriduș personal: blând, plecător, iertător și seamănă foarte mult cu stăpânul său.

Cred că sunt unul dintre oamenii care cred în Dumnezeul despre care vorbește Biblia și despre care ne învăță Biserica-Mamă. Dar problema constă în faptul că Evanghelia însăși nu îmi oferă nici cel mai mic motiv să mă consider credincios. Toate acele "semne" care în  conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să însoțească viața unui credincios, nu au nici o legătură cu mine (Marcu 16: 17-18). Nu izgonesc demoni, cunosc doar limba care m-au învățat părinții. Nu un șarpe, dar și o năpârcă îmi este frică să iau în mână. Dacă voi bea ceva otrăvit, voi muri cu siguranță. Mâinile mele puse peste cei bolnavi nu vor fi pentru ei de nici un folos. Mutarea munților dintr-un loc în altul este, de asemenea, o problemă pentru mine. Deci, dreptul meu de a mă numi credincios se află sub mare îndoială. Îmi dă o speranță doar faptul că multe persoane care nu dețineau toate aceste proprietăți acum mă privesc de pe iconostasul de acasă. Deci mai am totuși o nădejde.

Îmi dă o speranță doar faptul că multe persoane care nu dețineau toate aceste proprietăți acum mă privesc de pe iconostasul de acasă.

Putem observa cum în ultimii ani credința noastră este cernută de Dumnezeu printru-n ciur specific. O încercare a fost legată de puritatea credinței. Cei a căror credință constituia un aliaj de convingeri religioase și politice, cei care auzeau în Evanghelia după Ioan: "La început era ucraineanul (rusul, americanul, polonezul ...), iar ucraineanul era la Dumnezeu, și ucraineanul era Dumnezeu ... ", au început treptat să cadă din Biserică. În Ea au rămas cei care nu au confundat politica și credința, nu au amestecat ceea ce este a Lui Dumnezeu cu ceea ce este a Cezarului.

Acum credința noastră este încercată din altă parte. A venit virusul și s-a creat o amenințare reală pentru viața oamenilor. Mass media a început să escaladeze cu isterie atmosfera de teamă și panică. Așa s-a întâmplat că virusul și frica de moarte asociată acestuia au devenit acele două mâini care încearcă să înăbușe în noi credința. O reacție advecată la această ispită ar părea să fie simplă și evidentă: ai grijă de tine și de aproapele tău, protejează-te, fii atent, dar în niciun caz nu ceda în fața fricii și a panicii. Dar totul nu este atât de simplu.

Unde este linia de demarcare între lașitate, puțina credință și prudență rezonabilă? Linia de delimitare trece prin sufletele și peste bisericile noastre. Încrederea în Providența lui Dumnezeu s-a luptat cu frica și anxietatea. Teama umană, sau mai bine zis animalică pentru viață, s-a înhățat la luptă cu porunca lui Hristos: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul (aici putem face referință și la coronavirus), iar sufletul nu pot să-l ucidă" (Matei 10:28). "Fii credincios până la moarte" (Apoc. 2:10), ne poruncește Dumnezeu. Dar când această moarte a început să privească prin ferestre și să facă grimase, atunci ne-am speriat cu adevărat. Aceasta este, de asemenea, o încercare a credinței.

Unde este linia de demarcare între lașitate, puțina credință și prudență rezonabilă? Linia de delimitare trece prin sufletele și peste bisericile noastre.

Este ciudat că atunci când moartea vinea ca musafir la cineva aparte, turma socială se simțea confortabil și nu se îngrijora deloc. Dar de îndată ce la televizor s-a anunțat că pot începe înmormântări masive la cimitir, brusc toată lumea s-a alarmat. Și de fapt care este diferența? Vei merge pe drumul morții în grup sau singur, ce se va schimba cu aceasta? Oricum, întrebarea nu constă în numărul însoţitorilor tăi la cimitir, ci în atitudinea personală față de propria moarte. Și din nou, aceasta este o problemă legată de credința noastră.

Dacă ne este frică acum, înseamnă că ne va fi întotdeauna frică. Esența încercării a fost următoarea: până unde vom ceda în credința noastră din cauza frici de moarte? Până unde putem ajunge pentru a ne salva viața? Unde se află limita acelui compromis acceptabil pentru noi?

Fiecare și-a notat răspunsurile la întrebări în caietul inimii sale. Lecția s-a terminat, rezultatele vor fi anunțate la Judecata de Apoi.

Toți cei care vor îndrăzni să gândească, să creadă, să trăiască contrar regulilor totalitare stabilite, vor fi declarați dușmani ai neamului omenesc.

Există unalt aspect în toate aceste încercări. Evenimentele recente sugerează că probabil în istoria omenirii începe ultimul, deja fără voal, război al Satanei și al slujitorilor săi cu Dumnezeu pentru sufletele oamenilor. Celebrele "drepturi ale omului" vor fi în curând uitate, iar frunzele de smochin ale "libertăților democratice" vor fi aruncate în coșul de gunoi. În arenă va ieși dictatura mondială. Și toți cei care vor îndrăzni să gândească, să creadă, să trăiască contrar regulilor totalitare stabilite, vor fi declarați dușmani ai neamului omenesc.

Măsurile de carantină reprezintă o aprobare potrivită a tehnicii de control asupra oamenilor de pe întreg globul. Principalul instrument de difuzare a voinței "pantocratorului" pământesc devin, ca întotdeauna, mass-media. Coronavirusul a demonstrat eficacitatea calitativă a lucrării lor în perioada de carantină. Semi-adevărul, semi-minciuna, îngroșarea culorilor, plasarea "corectă" a accentelor și lipsa de gândire critică la cei asupra cărora totul este îndreptat, asigură un suces aproape sută la sută jurnalisticii slugarnice a noii ordini mondiale. Nu am fi avut nici cea mai mică idee despre existența noului coronavirus fără un sprijin informațional puternic a acestui brand nou. În prezent în întreaga lume mii de oameni mor din cauza altor boli care sunt transmise pe aceeași cale ca acest virus nou.

Vrăjmașul nu este nicăieri dar în același timp este peste tot. El va încerca să pătrundă în inima noastră. Iar când își va epuiza toate mijloacele și posibilitățile, ultima sa armă va fi frica, alături de care vor sta tristețea și deznădejdea profundă.

Înțelegem că în acestă luptă nouă, altcineva s-a ascuns în spatele mass media și al noului virus. Cel care nu este de văzut, nu este de auzit, dar în același timp conduce de fapt toate acestea lucrări,cel care elaborează strategia și tactica acestei bătălii. Aceasta este o particularitate a noului război. Vrăjmașul nu este nicăieri dar în același timp este peste tot. El va încerca să pătrundă în inima noastră. Iar când își va epuiza toate mijloacele și posibilitățile, ultima sa armă va fi frica, alături de care vor sta tristețea și deznădejdea profundă.

Dar trebuie să înțelegem totodată că încercarea diavolului de a ne înfrica este, de fapt, deja capitularea sa. Pentru că el știe nu mai rău decât noi că cel ce crede în Hristos nu are de ce să se teamă. Deoarece "Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Rom. 8:39).

Dacă observați o eroare, evidențiați textul dorit și apăsați pe Ctrl + Enter pentru a informa moderatorul despre acest lucru.

Sondaj

Cum apreciați declarațiile Fanarului privind posibila unire cu catolicii?
negativ, unirea cu ereticii este imposibilă
88%
de ce nu, am fost cândva o singură Biserică
6%
aceasta este problema Fanarului și a Bisericii Romano-Catolice, pe noi nu ne privește
6%
Total voturi: 16

Arhiva

Система Orphus